La Festivalul de Film de la Moscova vor fi prezentate producții din 56 de țări
20/04Italia, principalul exportator de vin în Rusia dintre țările UE
20/04China și Occidentul trag odgonul ucrainean
Beijingul înțelege că Occidentul încearcă să tragă pe sfoară atât Rusia, cât și China. Chinezii și-au propus însă să se folosească de situație pentru a-și asigura un loc la masa negocierilor pe problema ucraineană, unde vor fi scrise regulile ordinii mondiale, scrie Gheorg Mirzaian, docentul Departamentului de politologie al Universității de Finanțe de pe lângă Guvernul Rusiei, pentru publicația Vzgliad.
Vizita în China a cancelarului german Olaf Scholz a rămas în memorie în primul rând prin ceremonia de întâmpinare a șefului Germaniei pe aeroportul din Beijing. El a fost întâmpinat nu de premier, nu de ministrul de Externe, nici măcar de viceministru, ci de viceprimarul orașului Chongqing. Fie și edilul unui oraș mare, dar nu al orașului capitală.
Nu este de mirare că presa germană a fost revoltată, iar cea rusă a făcut haz de umilința trăită de cancelar. Dar șeful Cabinetului german nu a schițat nici un gest – a îndurat umilința pur și simplu pentru că importanța acestei vizite pentru el și pentru Occidentul colectiv este greu de supraestimat. În ultimă instanță, Olaf Leberwurst Scholz s-a dus la Beijing să ceară Chinei nici mai mult nici mai puțin decât să ajute Occidentul colectiv să iasă din aventura ucraineană.
În esență, Chinei i se cer două lucruri. În primul rând, să asigure Occidentului sprijin diplomatic. Problema este că Statele Unite și Europa nu au renunțat la speranța de a forma o coaliție globală pentru descurajarea Rusiei. Acum ea cuprinde doar state occidentale și vreo doi aliați asiatici, dar SUA intenționează să lărgească acest cerc prin atragerea liderilor Sudului Global, în primul rând al Chinei.
Mai mult, chinezilor nu li se cere să adere la sancțiunile antiruse – este suficient să se alăture formatului occidental de negocieri, în cadrul căruia calea diplomatică de soluționare a conflictului din Ucraina este discutată fără participarea Rusiei și pe baza așa-numitei formule de pace a lui Zelenski. După care propaganda occidentală va fi cea care va poziționa acceptul Beijingului ca sprijin acordat de China abordării americano-ucrainene de rezolvare a conflictului. Și sub acest sos, va încerca să facă formatul său atât global, cât și de bază pentru orice negocieri ruso-ucrainene.
În al doilea rând, Occidentul are nevoie de ajutor practic din partea tovarășului Xi pentru a forța Moscova să înghețe conflictul. În SUA și UE domină părerea că liderul chinez este singurul conducător străin care poate ridica receptorul pentru a-l suna pe președintele rus și (ținând cont de importanța Chinei în schemele rusești de evitare a sancțiunilor) să-l convingă să facă ceva. În cazul de față – să fie de acord cu planul propus de partenerii occidentali de înghețare a conflictului. Înghețare care să permită liderilor occidentali să-și parcurgă campaniile electorale (adică fără înfrângeri ucrainene globale, care să se răsfrângă ca un ecou asupra ratingurilor lor), dar și să câștige timp pentru reînarmarea și reechiparea armatei ucrainene. În consecință, înghețarea va oferi Ucrainei timp să strângă armament.
Mai mult, pentru a-l convinge pe Putin să accepte această condiție, tovarășul Xi nici măcar nu trebuie să sune la Kremlin – în viitorul apropiat președintele rus va efectua o vizită în China și acolo, așa cum speră Occidentul, Xi Jinping își va putea folosi întreaga influență diplomatică pentru a-l convinge pe Vladimir Putin să permită Occidentului să păcălească încă o dată Rusia. Ca răspuns, Scholz (și alți trimiși occidentali) i-au propus Chinei, după toate probabilitățile, normalizarea relațiilor economice.
La masă și cu meniul tău
Beijingul înțelege, desigur, că Occidentul încearcă să tragă pe sfoară atât Rusia, cât și China. Cum că, la nivelul establishmentui american există un consens bipartid clar privind descurajarea Chinei. Și că de îndată ce Occidentul își va rezolva problemele cu Moscova, se va ocupa de chinezi.
Această înțelegere nu îi împiedică însă pe chinezi să dea de înțeles că fac jocul americanilor. Beijingul a lăsat să se înțeleagă că, în principiu, este gata să îndeplinească funcția de mediere, iar în ultimul an l-a trimis de două ori părților în conflict pe reprezentantul lui special, Li Hui (pentru sondarea pozițiilor și pentru diplomație-navetă). Dar chinezii intenționează să folosească acest joc nu pentru a prăvăli Rusia, ci pentru a-și garanta un loc la masa negocierilor pe problema ucraineană. Beijingul înțelege că la această masă se va decide nu doar soarta Ucrainei, ci și regulile viitoarei ordini mondiale.
În același timp, China dorește nu doar să ia parte la elaborare: Beijingul speră că baza pentru aceste reguli va fi așa-numitul plan chinezesc în 10 puncte de reglementare a situației din Ucraina. Un plan care descrie nu doar foaia de parcurs pentru încetarea războiului în Ucraina (cum au fost, spre exemplu, Acordurile de la Minsk), cât mai ales regulile și normele relațiilor reciproce într-o lume multipolară, inclusiv primatul suveranității, luarea de decizii pe bază de compromisuri și așa mai departe.
De fapt, chiar și acum tovarășul Xi a declarat că, în opinia sa, negocierile de pace pe problema ucraineană trebuie să includă patru puncte dintre cele mai importante. „În primul rând, trebuie să acordăm o atenție prioritară menținerii păcii și stabilității și să ne abținem la a căuta avantaje egoiste. În al doilea rând, trebuie să dezamorsăm situația, nu să turnăm gaz peste foc. În al treilea rând, trebuie să creăm condiții pentru restabilirea păcii și să ne abținem de la exacerbarea în continuare a tensiunilor. În al patrulea rând, trebuie să reducem impactul negativ asupra economiei globale și să ne abținem de la a submina stabilitatea lanțurilor industriale și de aprovizionare globale”, a explicat liderul chinez.
Adică, mai simplul spus, țările occidentale nu trebuie să profite de conflictul ucrainean (precum și de oricare altul, inclusiv cel din Taiwan) pentru a-și consolida pozițiile în regiuni străine și pentru descurajarea țărilor suverane. În plus, părțile nu ar trebui să incite la ostilitate și să ațâțe Ucraina (și alți jucători) să intre în conflict cu vecinii lor până la eșecul final. În al treilea rând, dacă îl interpretăm pe tovarășul Xi, Occidentul trebuie să restabilească cumva încrederea în sine și să trateze țările care-i sunt străine cu respect, ca parteneri egali. Iar în al patrulea rând, Xi Jinping dă de înțeles că trebuie, pur și simplu, anulate sancțiunile.
Iar întrebarea acum este dacă Occidentul va accepta o asemenea mediere. Ultima dată când Li Hui a venit la Bruxelles pentru negocieri, a fost acuzat că „transmite poziția Moscovei”. Dar poate că acum, prin prisma operațiunilor ofensive ale Rusiei în Ucraina, poziția se va schimba. Va deveni măcar mai respectuoasă. Mai ales că partea chineză va întreține până în ultimul moment speranța partenerilor occidentali că Beijingul chiar va fi prezent la conferința occidentală de pace din Elveția și, de asemenea, că îi va cere lui Putin să fie mai îngăduitor față de Statele Unite și Europa.
1 Comment
Scholz trebuia să meargă în vizită în China împreună cu Macron. Ar fi fost doi penibili aflați față în față cu Xi. Puteau să fie întâmpinați doar de directorul aeroportului, că mai mult nu merită. Întors din China cu buzele umflate, Scholz a declarat în cadrul unui eveniment din orașul german Chemnitz că războiul din Ucraina ar putea dura mai mulți ani, și-a oferit în continuare sprijinul militar Ucrainei, l-a acuzat pe președintele Putin că de la începutul războiului nu a dat semne de pace, ci doar de o pace dictată, adăugând că ,,Nu trebuie să i se permită să scape cu asta.” Leberwurst dă semne că începe să plesnescă de furie. A crezut că-l poate păcăli pe Xi, că președintele Chinei e un șef de trib din Africa? Occidentul vrea să iasă din rahatul în care a intrat dând vina pe Rusia și cerând ajutorul Chinei. Mișcare greșită!