Corneliu Vlad: Un răspuns mult așteptat: Rusia are o “ideologie de stat”

Corneliu VLAD

După dezmembrarea URSS, politologii – ruși și occidentali – au început să se întrebe tot mai insistent: rămâne Rusia fară o ideologie (“de stat”, cum îi spun occidentalii)? Iar unii colegi ruși au adus în discuție caracteristicile unei superputeri: îi este absolut necesară ori, dimpotrivă, îi limitează marja de acțiune în viața internațională. Profesorul britanic David Lewis susținea într-un articol că “la trei decenii după dispariția marxismului-leninismului, Rusia încearcă să reînvie o ideologie de stat”.

Tuturor acestor analiști frenetici le raspunde istoricul și politologul rus Mihail Suslov, profesor asociat la Universitatea din Copenhaga, într-o carte intitulată “Putinismul – Ideologia regimului rus post-sovietic”. Suslov afirmă că “putinismul, ca model politic și ideologic, este mai mare decât Putin însuși. Este un set complet de valori și idei despre lume care sunt împărtășite de un segment semnificativ al populației ruse și care sunt atractive și pentru mulți din afara Rusiei”.

Prof. Suslov evidențiază trei etape principale ale acestui proces în plină desfășurare.

În prima perioadă (2004 – 2009), partidul ”Rusia Unită” a adoptat programul său ideologic, de conservatorism liberal, care să îmbine libertatea umană și un stat puternic, precum și aderarea la tradiție. Alte elemente fiind populismul și anti-occidentalismul cronic, precum și accentul pe „suveranitatea autentică” a Rusiei: independența politică, unicitatea experienței istorice și dreptul de a-și determina destinul”. Deși el numește acest set de idei „putinism”, remarcă jurnalista Farida Kurbangaleeva, prof. Suslov subliniază că aceste convingeri (impropriu denumite „ideologia lui Putin”) îi vor supraviețui și ar putea să atragă chiar state din afara Rusiei, care se simt disprețuite și dezamăgite în Occident. Suslov susține că „putinismul” exprimă sentimentele profunde ale multor ruși.

Dar, adaugă autorul conceptului, s-a dovedit că este foarte dificil ca un astfel de conservatorism liberal să se dezvolte în Rusia. De aceea, într-o a doua etapă, s-a trecut de la conservatorismul liberal la conservatorismul radical, numit și „conservatorism identitar”. Promotorii săi sunt „mainstreamul politic”- experți, politicieni, intelectuali care într-un fel sau altul vorbesc despre ideologie, despre locul Rusiei în lume.

A treia etapă a început după 2014, când conservatorismului identitar i-a fost adăugată geopolitica și a apărut ideea Rusiei ca civilizație separată. Această civilizație are propria ei identitate stabilă, care nu se schimbă niciodată – subliniază Suslov.

Iar următoarea etapă, a patra, a început în toamna anului 2022, în contextul războiului, din dorința de a face putinismul mai atractiv în afara Rusiei, pentru țările din lumea a treia – numită mai nou „majoritatea globală”.

Prof. Suslov ține să revină la cauzele abandonării conceptului de conservatorism „identitar”, care, explică el, subliniază “identitatea și valorile neschimbate ale poporului rus de-a lungul secolelor și respinge ca neimportante revoltele politice și transformările istoriei de 1.000 de ani a Rusiei”. Aceasta este probabil principala tragedie a istoriei intelectuale ruse din perioada post-sovietică – spune el. Conservatorismul liberal ar fi putut fi un motor al progresului, dar s-a confruntat cu mai multe probleme. În primul rând, structura dezvoltării istorice a țării. Conservatorismul necesită o dezvoltare organică, asemenea unei plante: o plantă crește în mod natural, dar dacă e tăiată cumva sau e pusă într-o cutie, se va ofili; prin urmare, societatea, la fel ca o floare, trebuie lăsată să crească fără să-i fie aplicată o forța exterioară.

Dar în Rusia au existat perioade în care „planta” nu a crescut deloc natural. Au fost revoluții, războaie și alte răsturnări. Și ce a crescut din 1917? Este aceasta o creștere naturală a „florii” sau un hibrid nenatural de care trebuie scăpat?

Să uităm de URSS ca de un coșmar? se întreabă Suslov. “Este imposibil, deoarece Uniunea Sovietică, pentru majoritatea rușilor și pentru elita lui Putin, a fost cea mai înaltă etapă în dezvoltarea civilizației ruse. Și în spatele acestei concepții se află fapte obiective – realizările Uniunii Sovietice în știință, în educație, pe arena internațională”.

Și atunci: ce ar trebui, mai exact, să „păstreze” un conservator rus? Ce tradiție? Căci tradiția sovietică nu mai este conservatorism, ci mai degrabă comunism revanșist. Iar dacă ar fi de păstrat tradiția de dinainte de 1917, ideologii ar trebui să abandoneze radical perioada sovietică și să se identifice cu mișcarea albă, dar aici sunt în minoritate și nu se vor bucura de sprijinul majoritățîi populației.

Și atunci, continuă Suslov, apare ideea: “în loc de construcțîii politice specifice, să păstrăm identitatea Rusiei în termeni de cultură și valori. Rusia a fost cândva țaratul Moscoviei, apoi Imperiul Rus, apoi Uniunea Sovietică, apoi o democrație post-sovietică și așa mai departe. Dar esența a rămas aceeași, iar oamenii au fost întotdeauna poporul rus cu un set stabil de valori. Pentru mine, ca istoric, aceasta este o erezie completă. Dar pentru mulți oameni acest lucru sună convingător și chiar și în Constituția Rusiei, după amendamentele din 2020, este scris că Rusia este caracterizată de „istoria sa de o mie de ani”. Acest lucru sugerează că fiecare perioadă din această istorie de o mie de ani este valoroasă și importantă, dar identitatea oamenilor este neschimbată. „Putinismul este legat de ideea că poporul rus nu s-a schimbat.”

Prof. Suslov nu ezită să abordeze probleme dintre cele mai delicate. “Cât de mult din personalitatea lui Puțîn există în putinism? Și există un cult al personalitățiîi lui Putin?” Și el raspunde: “Mi se pare că nu există încă un cult al personalității. În același timp, putinismul însuși, ca model politic și ideologic, poate fi mai mare decât Putin. Pentru că nu Putin a fost cel care și-a impus ideile asupra majorității rușilor și a elitei politice, a cărei consolidare, după izbucnirea războiului, a fost uimitoare. Aceasta este ideologia lor, le place. Adică, personalitatea lui Putin este doar o mică componentă a putinismului”.

Și altă întrebare: “Deci, după Putin, putinismul va dăinui? Dar cum rămâne cu teza că o asemenea dictatură personalistă, puternic legată de personalitatea unei singure persoane, se va prăbuși de îndată ce acea persoană nu va mai fi la Kremlin? Să ne imaginăm că după Putin au loc alegeri și se pune întrebarea: cine ar câștiga? Valorile rușilor nu sunt deloc în concordanță cu ideile liberalilor ruși. Va fi ales cineva ca Putin, poate ceva mai mult sau mai puțin radical. Și dacă ne imaginăm că nu sunt alegeri, dar puterea este preluată de niște ”siloviki” (reprezentanți ai structurilor de forță – n.r.), ipoteticul succesor cu siguranță nu va avea același capital ca Putin. Și cu siguranță va trebui să continue linia lui Putin fără a schimba fundamentul sistemului”.

„ Este important să înțelegem că putinismul nu este o aberație sau o greșeală întâmplătoare. El exprimă cele mai profunde sentimente ale multor ruși.” Inclusiv nemulțumirea față de Occident și sentimentul că modelul occidental oferă rușilor rolul de student. “Cea mai profundă idee a multor ruși este: cine ești tu, în Occident, să ne înveți? Suntem o mare cultură veche de o mie de ani. I-am învins pe Napoleon și pe Hitler. Și asta nu va dispărea cu Putin. Putinismul se bazează pe cerințe foarte profunde”, conchide prof.Suslov.