Putin: Încă din acest deceniu, contribuția turismului intern la PIB trebuie să se dubleze

Guvernul trebuie să prevadă fonduri pentru dezvoltarea industriei de turism a țării nu în bugetul federal pentru 2025-2027, ci într-un plan financiar de perspectivă direct pe șase ani, a declarat președintele Vladimir Putin. În această perioadă, industria va primi peste 400 de miliarde de ruble, bani de la buget, relatează Rossiiskaia gazeta.

Șeful statului a convocat o ședință cu membri ai guvernului și guvernatori pentru a discuta despre planurile de dezvoltare, în țară, a turismului intern, și în special despre proiectul stațiunilor federale cu funcționare permanentă „Cinci mări și Lacul Baikal”. Guvernul se ocupă acum de actualizarea proiectului național „Turismul și industria ospitalității”, pentru ca la începutul anului viitor să demareze, practic, lucrările necesare.

Există o bază pentru un nou impuls în domeniul turismului. „Numai anul trecut, numărul de turiști care au vizitat Daghestanul a crescut de peste patru ori, iar fluxul de turiști în Republica Altai, Adîghea și Regiunea Leningrad s-a dublat”, a amintit Putin. Iar Mesajul adresat Adunării Federale stabilea un obiectiv ambițios – ca până în 2030, să se dubleze aproape (la 140 de milioane) numărul de călătorii anuale în întreaga țară.

Pentru regiuni, turismul deschide noi perspective. „Deja în orizontul actualului deceniu, contribuția turismului intern la PIB-ul țării trebuie să se dubleze – până la 5%”, a spus președintele. Într-un fel sau altul, pentru dezvoltarea acestui domeniu vor lucra practic toate proiectele naționale. Astfel, în cadrul proiectului „Infrastructură pentru viață” este planificată amenajarea falezelor, a parcurilor, grădinilor publice și centrelor istorice. Planurile prevăd aprobarea master-planurilor pentru orașe și a programelor de dezvoltare pentru peste două mii de așezări, a amintit Putin. Iar proiectul național ecologic va ajuta la crearea, până în 2030, a infrastructurii pentru turism în toate parcurile naționale ale țării.

Toate măsurile de dezvoltare a industriei turismului trebuie incluse exact în proiectul național de profil, a precizat șeful statului. „Volumul finanțării bugetare pentru perioada 2025-2030 va fi de cel puțin 403 miliarde de ruble”, a anunțat el. Guvernul a fost avertizat: fondurile trebuie prevăzute nu doar în bugetul pentru 2025-2027, ci și într-un plan financiar de perspectivă, pe șase ani.

O asemenea abordare va deveni un ghid important pentru mediul de afaceri, care își construiește programele de investiții pe o perioadă mai lungă de timp. „Companiile autohtone trebuie să rămână în continuare parteneri cheie ai statului în dezvoltarea industriei turismului”, a subliniat Putin. Toate măsurile de sprijin care și-au demonstrat deja eficacitatea trebuie extinse, a cerut el.

În cadrul proiectului național se va forma un proiect federal separat pentru producția de bunuri autohtone pentru sectorul turismului. Este vorba de telecabine, cabine, snowcat pentru stațiunile de schi, atracții pentru parcuri de distracție și parcuri acvatice, dar și multe altele. Pentru toate astea este nevoie de tehnologii proprii și de capacități de producție, dar președintele nu vede nimic imposibil în acest sens: „Acolo unde statul rus trebuie să obțină succes, vom face acest lucru, îl vom obține”.

Proiectul „Cinci mări și Lacul Baikal”

Un amplu capitol al proiectului turistic îl constituie crearea, în țară, a unor stațiuni litorale cu funcționare pe tot parcursul anului. Încă din acest deceniu, trebuie să apară noi complexe hoteliere moderne la malul mării în Ținuturile Krasnodar și Primorsk, în Sankt Petersburg, Crimeea, Daghestan, în Regiunile Kaliningrad și Zaporojie. Nu trebuie uitate frumusețile naturale ale Lacului Baikal.

„Dezvoltarea teritoriilor unde se află stațiuni trebuie realizată odată cu creșterea accesibilității de transport și, de asemenea, trebuie însoțită de dezvoltarea altor infrastructuri conexe, inclusiv de inginerie și utilități”, a spus Putin. Într-o mare măsură, această remarcă a fost adresată regiunilor, deoarece Mesajul către Parlament a inclus soluții pentru ca acestea să primească resurse suplimentare în acest scop. În fiecare an, vor primi suplimentar 250 de miliarde de ruble în credite bugetare pentru infrastructură, iar fondurile din rambursarea unor astfel de împrumuturi vor fi din nou trimise de la bugetul federal către localități. În plus, două treimi din datoria acumulată la aceste împrumuturi deja alocate subiectelor Federației vor fi anulate, cu condiția ca banii economisiți să fie direcțonați pentru infrastructură și sprijin pentru investiții.

„Întrucât crearea unor importante stațiuni litorale cu funcționare pe tot parcursul anului reprezintă o prioritate pentru regiuni, îi rog pe șefii entităților constitutive ale Federației să folosească în acest sens toate instrumentele de finanțare disponibile”, a cerut președintele.

Anul trecut, locuitorii Rusiei au efectuat 78 de milioane de deplasări turistice interne. Este o creștere de 21% față de 2022, a declarat ministrul Dezvoltării Economice, Maksim Reșetnikov. Mediul de afaceri a investit în acest domeniu peste 800 miliarde de ruble, cu o treime mai mult. „Au fost date în exploatare 12.500 de noi camere de cazare. O creștere anuală de 10%. Numărul camerelor clasificate a crescut cu 18%. Ceea ce înseamnă că afacerile se legalizează dinamic”, a informat șeful Ministerului Dezvoltării Economice. Creșterea numărului de camere de cazare este direct legată de măsurile luate de stat. Extinderea programului de creditare preferențială va sprijini 167 de hoteluri mari din 55 de regiuni, estimează ministrul.

Owner

View Comments

  • Cel mai frumos și mai impresionant lac din lume este Lacul Baikal! Este frumos în toate anotimpurile, dar mie mi se pare că iarna, când e înghețat, are o măreție aparte. Pentru cine dorește să vadă lacul și rezervația naturală din zona Baikal, am atașat un documentar.

    https://youtu.be/TmoeW93idSE?feature=shared

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

2 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

3 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

4 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

5 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

5 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

22 de ore ago

This website uses cookies.