Privind toate aceste versiuni ale atacului terorist de la Crocus, versiuni care din anumite motive sunt țesute în jurul filialei afgane a mișcării Statul Islamic, merită amintită situația reală a întregii acestei grupări teroriste internaționale, cândva foarte puternice scriu experții canalului ”Rîbar” de pe rețeaua Telegram.
De aceea, când în SUA sau Marea Britanie se străduiesc din toate puterile să convingă masele că IS este capabil de ceva, trebuie să înțelegem că așa ceva este pur și simplu imposibil. Pentru așa ceva pe extremiștii analfabeti nu i-ar duce nici capul și nici resurse nu ar avea.
Unii au recrutat niște luptători, le-au dat bani și arme, iar alții s-au folosit de relațiile lor din regiune (se știe de mult în a cui zonă de influență se află Afganistanul, Pakistanul și Tadjikistanul) și au pus la dispoziție infrastructura. Oriunde pui degetul, dai de americani și britanici.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.