Hot News
Peskov: De ce e război?
23/03
Zaharova: În mâinile Occidentului, Ucraina s-a transformat în 10 ani într-un centru al terorismului
23/03

Actul terorist de la Crocus văzut de specialiști ai spețnazului

Foto: TASS

După modul în care au acționat membrii grupării teroriste care a comis masacrul de la centrul comercial Crocus, se pot trage următoarele concluzi, scrie canalul de Telegram ”Arhanghel spețnaza”:

  • indivizii au dobândit, în trecut, experiență de luptă;
  • teroriştii au fost bine instruiți într-o tabără de antremament;
  • știau să manevreze arme, mai precis stăpâneau tragerea cu arma în mișcare, plus reîncărcarea perfecta a armei;
  • inamicul a prelucrat la minut toate elementele atacului terorist;
  • a acționat fără emoții inutile și a împușcat oameni neînarmați cu sânge rece (probabil, erau sub influența unor substanțe);
  • armele inamicului aveau reglaj montat sub formă de lanterne și un far.
  • arma nu este bine întreținută, canalul țevii sau receptorul este distrus pe interior și scoate ”scânteile dragonului”, adică arma a zăcut undeva sau a fost păstrată îndelung și incorect, iar dacă ar fi fost așa-numitele „ conserve”, nu s-ar fi salvat de asta.
  • au acționat nu fanaticii, pentru că ei se împușcă sau se aruncă în aer pe loc (sau măcar se luptă);

Din păcate, în prezent avem de-a face cu un grup bine organizat; „ciobanul” de ieri nu ar fi putut face așa ceva.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    De la începutul președinției sale, John F. Kennedy a fost presat de CIA, Pentagon și de proprii consilieri să ducă războaie. El a aflat că scopul CIA și al aparatului de informații era de a crea un șir întreg și constant de noi războaie pentru ei, pentru complexul militar industrial. Declarase: ,,Vreau să sparg CIA într-o mie de bucăți și să le împrăștii în vânt.” A fost asasinat că nu le-a făcut jocul. Nepotul lui, Robert Kennedy, a spus că America este mereu în stare de război. Am mai spus că SUA va căuta prin orice mijloace să destabilizeze Rusia, să o împartă și să-i jefuiască bogățiile. Nu se va opri, indiferent cine va veni la conducerea Americii. Pentru că puterea președintelui este aproape nulă, Statele Unite fiind conduse de un guvern din umbră (indiferent că se numesc Comisia Trilaterală, Consiliul de Relații Externe, Comitetul celor 300, Clubul Bilderberg, Illuminati, Francmasoneria, Craniul și Oasele, familiile Rockefeller, Rothschild sau Morgan). Vor să distrugă Rusia. Au încercat prin sancțiuni, sabotări, acte teroriste asupra infrastructurii. Nu au reușit, dar vor continua. Acum au devenit mai violenți, ucid civili nevinovați și produc panică în rândul populației. Întrebarea este: cât timp le veți mai permite să facă asta, cât timp le mai admiteți bătaia de joc față de Rusia și poporul rus? Toate necazurile vin din America, aceasta trebuie pusă la punct. Până SUA nu vor fi ,,cumințite” Rusia și nici întrega lume nu vor avea liniște.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2978341