Hot News
Osetia de Sud analizează posibila aderare la Rusia
19/03
Șeful batalionului de mercenari a povestit câți români și moldoveni luptă pentru Armata Ucrainei
20/03

Sondaj VȚIOM: Încrederea rușilor în rezultatele alegerilor prezidențiale

Foto: RIA Novosti

72% dintre ruși au declarat că au încredere în rezultatele alegerilor prezidențiale din Rusia, 54% dintre ei au precizat că au încredere deplină, iar alți 18% au spus că mai degrabă au încredere, reiese din sondajul VȚIOM, informează RIA Novosti.

Alegerile prezidențiale din Rusia s-au desfășurat în perioada 15-17 martie. Pentru funcția supremă în stat au concurat patru candidați: Leonid Sluțki, Nikolai Haritonov, Vladislav Davankov și Vladimir Putin. După procesarea a 100% din protocoale, Putin a obținut 87,28% din voturi. Comisia Electorală Centrală va anunța rezultatele oficiale ale alegerilor pe 21 martie.

„În momentul efectuării sondajului, majoritatea rușilor aflaseră deja rezultatul scrutinului (85%), iar 72% aveau încredere în rezultatele prezentate, mai mult de jumătate chiar încredete deplină (54%)”, arată studiul VȚIOM.

Că nu au încredere în rezultatele alegerilor prezidențiale au declarat 13% dintre respondenți: 6% mai degrabă nu au încredere, 7% au vorbit de neîncredere totală, potrivit datelor organizației de cercetare. Doar 1% nu au știut ce să răspundă, iar 14% dintre respondenți nu erau la curent cu rezultatele alegerilor prezidențiale.

Potrivit sondajului VȚIOM, mai puțin de jumătate (42%) dintre ruși au speranțe în legătură cu rezultatele alegerilor, 34% au declarat că se bucură și 21% au spus că sunt entuziasmați.

20% dintre ruși nu au trăit nicio emoție după anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale din Federația Rusă, în timp ce 7% dintre cetățenii intervievați VȚIOM au exprimat dezamăgire, 6% au spus iritare, reiese din rezultatele studiului.

În total, la sondaj au participat 1600 de ruși cu vârste de peste 18 ani. Ei au fost intervievați pe 18 martie telefonic. Datele sunt echilibrate după parametrii socio-demografici. Eroarea maximă de eșantionare cu o probabilitate de 95% nu depășește 2,5%.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    De ce n-ar avea, că doar ei au votat! Rușii nu sunt spălați pe creier cu șampon, așa cum sunt occidentali și toți cei care răspândesc zvonuri mincinoase privind incorectitudinea rezultatelor alegerilor. Vladimir Putin a fost votat de aproape 76 milioane de ruși. Au fost ei duși cu forța la vot, a stat poliția în spatele lor să vadă cu cine votează? La alegeri au fost prezenți delegați din foarte multe țări și nici unul n-a contestat alegerile. În schimb, le contestează cei care n-au fost de față. Au fost alegeri democratice și corecte. Mă bucur de rezultate și nu dau doi bani pe declarațiile celor care le contestă. Am mai spus că mulți și-ar dori un Vladimir Putin în țara lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2978599