Categories: MilitarRusia si lumea

În România a început construcția celei mai mari baze NATO din Europa

Construcția celei mai mari baze militare NATO din Europa a început în România, transmite Euronews. Experții intervievați de publicație au ajuns la concluzia că ridicarea acestei baze are legătură directă cu estimările Alianței, potrivit cărora conflictul din Ucraina va fi de lungă durată, scrie Rossiiskaia gazeta.

Baza NATO, care se va întinde pe aproximativ 3000 de hectare, va deveni, de fapt, versiunea extinsă a Bazei aeriene 57 ”Mihail Kogălniceanu” a Forțelor Aeriene Române și va fi comparabilă cu un adevărat oraș. Pe teritoriul ei vor staționa până la 10.000 de militari împreună cu familiile lor.

Costul proiectului este estimat la 2,5 miliarde de euro și include piste de decolare-aterizare, hangare de avioane, școli, grădinițe și chiar un spital.

Pentru realizarea construcției a fost ales orașul Constanța, port la Marea Negră. La finalul lucrărilor, baza va deveni cea mai mare din Europa, depășind inclusiv baza aeriană Ramstein din Germania. În opinia experților, acest lucru demonstrează intenția Alianței Nord-Atlantice de a-și consolida flancul estic.

Baza va deveni cea mai importantă infrastructură militară a NATO din imediata vecinătate a Ucrainei, unde autoritățile române intenționează să se pregătească pentru operațiuni terestre și aeriene.

La sfarsitul anului trecut, Andrei Marociko, locotenent-colonelul în rezervă al Republicii Populare Lugansk, declara că, potrivit informațiilor serviciilor speciale, baza ”Mihail Kogălniceanu” primeste încărcătură militară NATO, pentru ca de acolo tehnica de luptă să plece în regiunea ucraineană Odessa, în camioane civile cu numere de inmatriculare europene.

Owner

View Comments

  • Ce-i lipsește chelului: tichie de mărgăritar! Ce lipsește României: cea mai mare bază militară NATO din Europa. În rest, avem de toate: datorii externe uriașe, sistem de învățământ și sanitar la pământ, industrie inexistentă, agricultură distrusă. Ce contează? Dacă se poate, colonia numită România ar putea deveni un teren doar pentru baze militare spre folosul Statelor Unite și a Occidentului. Statul român spune că nu are infrastructura necesară pentru reintroducerea stagiului militar obligatoriu, nu are bani pentru propria armată, dar investește 2,5 miliarde de euro în noua bază NATO de la Kogălniceanu. Ce s-a întâmplat cu poporul român, cum de s-a corcit în halul ăsta încât a devenit atât de nepăsător? ,,Vai, nenorocită țară, rele zile-ai mai ajuns!" ar spune din nou poetul Alexandru Vlahuță. Condusă de inculți și slugi, cu un popor care se face că nu vede și nu aude, România va deveni doar un teren pentru exerciții militare străine. Nu are importanță atâta timp cât stăpânul e mulțumit.

    • "Ce s-a întâmplat cu poporul român, cum de s-a corcit în halul ăsta încât a devenit atât de nepăsător?" 'or fi si cauze interne, dar sunt si externe. De ex. intrebati tatucul popoarelor, intrebati de Ana Pauker si multi altii. De unde au venit acestia?

  • Va fi un mare Bordel nato unde occidentalii isi vor face de cap. Si tot vor provoca Rusia!

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

o oră ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

7 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

7 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

9 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

9 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

10 ore ago

This website uses cookies.