Putin: Am venit să-i ajutăm pe ai noștri (I)

Propunem atenției cititorilor un fragment din recentul interviu dedicat politicii externe și acordat de președintele Vladimir Putin jurnalistului Dmitri Kiselev, director general al Agenției ”Rossia Segodnia”/Russia Today (în imagine).

D. Kiseliov: – Din punct de vedere istoric, este absolut evident că regimurile naziste nu se dizolvă de la sine, ci dispar ca urmare a înfrângerii militare. Așa a fost cazul în Germania, Italia, Japonia. Același lucru se va întâmpla, evident, și cu regimul nazist banderovist. Judecând după comunicatele Ministerului Apărării, cât și ale corespondenților noștri de război, acum înaintăm pe toată linia frontului.

Totuși, am reușit oare să găsim acea metoda de luptă, când în ofensivă pierderile noastre sunt mai mici decât în ​​apărare? O sarcină destul de netrivială pentru arta războiului, dar care întârzie mereu lansarea unei ofensive. Este o grijă, absolut justificată, față de soldații noștri eroi. Dar apare, iată, această întrebare: cum să înaintezi cu pierderi minime?

V. Putin: – Întrebarea este clară și corectă. Dar și răspunsul este simplu: trebuie să creștem mijloacele de distrugere – numărul și puterea armelor, să creștem eficacitatea forțelor și a mijloacelor folosite. Cea a aviației, atât tactice, cât și militare, dar și strategice. Mă refer, desigur, la acele componente, aplicabile pentru conflicte armate de acest gen. Este vorba despre mijloace de distrugere terestre, inclusiv de mare precizie. Este vorba despre artilerie și vehicule blindate. Fără nicio exagerare, la noi dezvoltarea lor evoluează cu pași de uriaș.

D. Kiseliov: – În această direcție?

V. Putin: – Da, asta se și întâmplă. Acesta este răspunsul la întrebarea dumneavoastră: cu cât mai puternice și mai multe mijloace de distrugere, cu atât mai puține pierderi.

D. Kiseliov: – Și totuși se ridică întrebarea, ce preț suntem dispuși să plătim – poate cuvântul „proiect” nu este potrivit – pentru toată această provocare cu care suntem forțați să ne confruntăm istoric?

V. Putin: – Vedeți, fiecare viață umană este neprețuită, fiecare. Iar pierderea unui om drag este pentru familie, pentru orice familie, o mare durere.

În ce constă însă întrebarea? Întrebarea constă în definirea actului a ceea ce facem. Iar noi ce facem?  Ne-am întâlnit astăzi [cu paticipanții la operațiune specială – n.r.], ați fi putut observa acest lucru, iar unul dintre participanții la discuție a spus: am descoperit cu uimire că acolo sunt ruși la fel ca noi. Am venit să-i ajutăm pe acești oameni. Acesta este, în principiu, răspunsul la întrebarea dvs.

Dacă îi abandonăm astăzi pe acești oameni, mâine pierderile noastre pot crește de multe ori, iar copiii noștri nu vor avea viitor, pentru că ne vom simți nesiguri, vom fi o țară de rangul trei sau patru, nimeni nu ne va lua în seamă, dacă noi înșine nu suntem în stare să ne apărăm. Iar consecințele ar putea fi catastrofale pentru statalitatea rusă. Iată răspunsul.

D. Kiselev: – Americanii par să vorbească despre negocieri, despre stabilitate strategică, dar în același timp declară necesitatea de a aplica o înfrângere strategică Rusiei. Poziția noastră este: „Suntem deschiși la negocieri, dar vremea gesturilor amabile a trecut, s-a încheiat”. Adică nu vor fi negocieri?

V. Putin: – Nu am refuzat niciodată negocierile.

D. Kiselev: – Dar cum, fără gesturi amabile înseamnă fără compromisuri? Cum atunci?

Vladimir Putin: – Voi încerca să explic. Când am purtat negocieri în Turcia, la Istanbul (am spus asta deja de multe ori, dar încă o dată trebuie să repet, o fac) cu negociatorii celeilalte părți, a ieșit un volum gros, un document, de fapt un tratat, un proiect de tratat. Avem un rezumat al acestui tratat, parafat de şeful grupului de negocieri din partea ucraineană, domnul Arahamia. El a făcut-o, este semnătura lui (o avem în Administrație). După aceea însă, după cum știți, domnul Arahamia în persoană a anunțat public o lume întreagă, tot la o întâlnire cu jurnaliștii, mi se pare, inclusiv străini: a venit fostul premier al Marii Britanii, domnul Johnson, și i-a convins definitiv să nu semneze și, prin urmare, să nu ducă la îndeplinire acest tratat. Și a apărut tema pomenită de dumneavoastră: trebuie aplicată Rusiei o înfrângere pe câmpul de luptă.

Dacă suntem pregătiți pentru negocieri? Da, suntem. Dar numai noi suntem pregătiți pentru negocieri, dar pentru negocieri bazate nu pe niște „dorințe” după folosirea de substanțe psihotrope, ci bazate pe realitățile care s-au creat, după cum se spune în astfel de cazuri, pe teren. Acesta ar fi primul aspect.

În al doilea rând. De multe ori ni s-a promis câte în Lună și stele. Ni s-a promis că nu vor extinde NATO spre Est, după care îi vedem la granițele noastre. Au promis, fără a mai relua întreaga poveste, că conflictul intern din Ucraina va fi rezolvat prin mijloace pașnice, politice. La Kiev au venit, după cum ne aducem aminte, trei miniștri de Externe, al Poloniei, Germaniei și Franței, promițând că vor fi garanții acestor acorduri – o zi mai târziu a avut loc lovitura de stat. Au promis că vor îndeplini Acordurile de la Minsk, după care au declarat public că nici măcar nu aveau de gând să îndeplinească aceste promisiuni, ci au luat doar o pauză pentru a înarma regimul banderovist din Ucraina. Multe ni s-au promis, de aceea acum simple promisiuni sunt insuficiente.

Să purtăm acum negocieri doar pentru că rămân ei fără gloanțe, ar fi o prostie din partea noastră. Cu toate astea, suntem pregătiți pentru o discuție serioasă și vrem să rezolvăm toate conflictele și, cu atât mai mult, acest conflict, prin mijloace pașnice. Dar trebuie să înțelegem clar și răspicat pentru noi înșine că nu este o pauză pe care inamicul vrea să o ia pentru reînarmare, ci este o discuție serioasă cu garanții de securitate pentru Federația Rusă.

Cunoaștem diferitele opțiuni despre care se vorbește, știm despre acei „morcovi” pe care intenționează să ni-i arate pentru a ne convinge că a venit momentul. Noi vrem, repet încă o dată, să rezolvăm toate disputele și această dispută, acest conflict prin mijloace pașnice. Și suntem pregătiți pentru așa ceva, ne dorim acest lucru. Dar trebuie să fie o discuție serioasă cu asigurarea securității și pentru partea adversă și, în acest caz, pe noi ne interesează, în primul rând, securitatea Federației Ruse. De aici vom porni.

D. Kiselev: – Vladimir Vladimirovici, am sentimentul că arătăm cam prea nobili. Nu se va întâmpla să încheiem ceva cu ei, iar ei ne vor păcăli încă o dată și noi ne vom consola cu ideea că am procedat cinstit, dar ei ne-au tras pe sfoară? Să fie oare asta soarta noastră să rămânem de proști tot timpul?

În anii ’90, americanii și-au bătut medalii pentru victoria în Războiul Rece, iar de atunci toate aceste decenii au fost deceniile marii minciuni. Cum putem spera, în general, că vor accepta și că vor semna, în sfărșit, un tratat cinstit cu noi, pe care să-l îndeplinească și cu garanții pentru noi? Chiar credeți că este posibil așa ceva?

V. Putin: – Nu aș vrea să spun, dar nu am încredere în nimeni..

D. Kiselev: – Așa.

V. Putin: – Dar avem nevoie de garanții. Garanțiile trebuie să fie scrise, trebuie să fie cele care ne mulțumească, în care să credem. Iată despre ce este vorba. Acum este, probabil, prematur să vorbm public despre cum ar putea fi. Cert este însă că nu ne vom mulțumi cu niște simple promisiuni goale.

D. Kiselev: – Mă tem că veți fi citat într-un context mai larg. Când spuneți că nu aveți încredere în nimeni, aveți în vedere că nu aveți, în general, încredere în nimeni sau, în cazul de față, vă referiți la partenerii occidentali?

V. Putin: – Prefer să mă ghidez după fapte, nu după urări binevoitoare și după discuții că trebuie avută încredere în toți. În ultimă instanță, când se iau decizii la un asemenea nivel, gradul de responsabilitate pentru consecințele deciziilor adoptate este foarte mare. De aceeea nu vom face nimic care să nu corespundă intereselor țării noastre.

D. Kiselev: – Vladimir Vladimirovici, dar ce s-a întâmplat cu Macron? Chiar i-au fugit țiglele de pe casă? Intenționează să trimită trupe franceze să lupte cu armata noastră, arată ca un cocoș galic de luptă, speriindu-i astfel pe toți europenii. Cum să reacționezi la așa ceva?

V. Putin: – Problema este că militari ai țărilor occidentale sunt prezenți de mult timp în Ucraina, erau chiar înainte de lovitură de stat (din 2014 – n.r.), iar după lovitură de stat numărul lor a crescut de câteva ori. Acum sunt prezenți direct sub formă de consilieri, sunt prezenți sub formă de mercenari străini și suferă pierderi. Dar dacă vorbim de contingente militare oficiale ale statelor străine, atunci sunt sigur că acest lucru nu va schimba situația de pe câmpul de luptă – asta este cel mai important lucru, la fel cum nici livrările de arme nu schimbă nimic.

În al doilea rând, acest lucru ar putea duce la consecințe geopolitice grave. Pentru că, să spunem că trupele poloneze intră pe teritoriul Ucrainei pentru a apăra granița ucraineno-belorusă sau în alte locuri, pentru a elibera contingentele militare ucrainene să participe la ostilitățile pe linia de contact, atunci eu cred că trupele poloneze nu vor pleca niciodată de acolo. Asta este impresia mea. Ei dorm și văd, vor să recupereze acele pământuri pe care le consideră istoric ca fiind ale lor și care le-au fost luate de „tătucul națiunilor” Iosif Vissarionovici Stalin și date Ucrainei. Desigur, ei le vor înapoi. Iar dacă acolo vor intra unități poloneze oficiale, greu de crezut că vor mai pleca.

Dar exemplul lor poate fi urmat de alte țări care și-au pierdut o parte din teritorii la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Cred că pentru Ucraina consecințele geopolitice, chiar și din punctul de vedere al păstrării statalității în forma sa modernă, se vor arăta în toată splendoarea și amploarea lor.

D. Kiselev: – Dacă ne întoarcem la Macron, poate că el s-a decis să se răzbune, astfel, pe Rusia pentru că „l-am călcat pe coadă” în Africa, iar noi trebuia „să stăm și să tremurăm de frică” acolo? Probabil nu se aștepta să fim atât de activi acolo.

V. Putin: – Da, cred că există un fel de supărare, dar când aveam contacte directe cu el, am discutat destul de deschis pe această temă.

Nu ne-am vârât în Africa și nu am alungat Franța de acolo. Problema este alta. Cunoscutul grup ”Wagner” a realizat mai întâi o serie de proiecte economice în Siria, apoi s-a mutat în alte țări ale Africii. Ministerul Apărării oferă sprijin, dar numai pornind de la faptul că este un grup rusesc, nimic mai mult. Nu am dat afară pe nimeni. Pur și simplu liderii africani din unele țări s-au înțeles cu operatori economici ruși, au dorit să colaboreze cu ei, nu au vrut să colaboreze cu francezii. Nici măcar nu a fost inițiativa noastră, a fost inițiativa din partea prietenilor noștri africani.

De ce trebuie să se supără pe noi acum, nu înțeleg, din moment ce un stat independent vrea să dezvolte relații cu partenerii săi din alte țări, inclusiv din Rusia, vrea să dezvolte relații cu Rusia. Nu i-am deranjat pe foștii colonialiști francezi din aceste țări. O spun fără nici o ironie, pentru că în multe dintre țările unde Franța a fost, istoric vorbind, o metropolă, nu prea vor să aibă de-a face cu ei. Nu avem nici o vină. Probabil este mai comod să te superi pe cineva, fără să vezi propriile tale probleme. Poate că reacția atât de acută, destul de  emoțională din partea președintelui francez este legată inclusiv de ceea ce se întâmplă în unele state africane.

Deși știu și alte țări africane unde prezența francezilor este acceptată cu calm și unde se spune că, ”da, ne convin, suntem gata să lucrăm cu ei”. Dar în unele țări nu vor. Nu avem nimic de-a face cu asta. Nu incităm pe nimeni acolo, nu incităm pe nimeni împotriva Franței.

Nu ne-am propus asemenea obiective. Sincer vorbind, noi nu avem acolo astfel de sarcini de stat, naționale, la nivelul statului rus. Suntem doar prieteni cu ei, asta-i tot. Ei vor să dezvolte relații cu noi, pentru numele lui Dumnezeu, iar noi le ieșim în întâmpinare. Nu este nici un motiv de supărare.

D. Kiselev: – Dar acum în Franța se spune că, în privința Rusiei nu au mai rămas nici un fel de „linii roșii”, și că nimic nu este imposibil și totul este posibil. În general, vor să vorbească cu noi pe baza unui echilibru de forțe. Ce nu ne aud urechile și din Franța, și din Occident, și din Lituania. Este ca un fel de cor nu foarte armonios, dar ostil.

Poate că și noi ar trebui să mergem pe soluții nestandard și, la un moment dat, să cerem ajutor armatei nord-coreene de două milioane de oameni? De exemplu, în schimbul „umbrelei noastre nucleare” deasupra a jumătate din Peninsula Coreeană? De ce nu?

V. Putin: – În primul rând, Republica Populară Democrată Coreea are propria „umbrelă nucleară”. Nu ne-au cerut nimic. Asta în primul rând.

Doi. În principiu, după cum vedem astăzi din rezultatele a ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă, facem față sarcinilor pe care ni le-am propus.

Cât despre statele care afirmă că, în privința Rusiei, ele nu au nici un fel de „linii roșii”, trebuie să înțeleagă că nici în Rusia nu vor exista în privința lor nici un fel de „linii roșii”.

În ceea ce privește statele mici ale Europei, în primul rând, noi îi tratăm pe toți cu respect, indiferent de situație. În al doilea rând, când ele, aceste state mici, îndeamnă la înăsprirea politicii față de Rusia și adoptarea unor măsuri extreme, inclusiv, să zicem, trimiterea de trupe și așa mai departe, sunt, totuși, acele state – iar ele înțeleg acest lucru – care nu vor simți pe pielea lor consecințele declarațiile provocatoare pe care le-au făcut. Iar cei care ar putea simți, se comportă cu mai multă reținere. Și bine fac.

(Va urma)