Gavrilov i-a acuzat pe protectorii occidentali ai Kievului de implicare în uciderea prizonierilor ruși
Șeful delegației ruse la negocierile de la Viena pe probleme legate de securitatea militară și controlul armelor, Konstantin Gavrilov, a acuzat Occidentul de uciderea prizonierilor ruși, relatează mk.ru.
Diplomatul a declarat că protectorii occidentali ai Ucrainei, care au creat acest regim nazist, poartă în mare măsură pe conștiință uciderea prizonierilor de război ruși, actele de abuz și tortură comise împotriva lor.
Vorbind la a 1072-a reuniune plenară a Forumului OSCE pentru Cooperare în Domeniul Securității, diplomatul a subliniat că Rusia nu va lăsa nepedepsite crimele regimului de la Kiev.
Șeful delegației a precizat că înregistrările video cu execuțiile luptătorilor Forțelor Armate ale Rusiei sunt distribuite pe surse deschise de chiar militarii Forțelor Armate ale Ucrainei.
„O astfel de înregistrare a fost publicată, în ajun, de pe direcția Liman. Sunt prezentate două cazuri de răzbunare animalică, în esența ei, asupra unor soldați răniți și neînarmați, dintre care unul se îndrepta, cu mâinile ridicate, spre pozițiile armatei Ucrainei”, a adăugat Gavrilov.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
Nu se mai respectă nimic în lumea asta, parcă este o junglă și fiecare face tot ce vrea! Occidentul, care se crede civilizat și care se folosește de ,,drepturile omului" doar pentru a acuza Rusia, de ce nu respectă Convenția de la Geneva din 1949 privitoare la tratamentul prizonierilor de război? Să recitească în special articolul 3. Rusia respectă această Convenție, prizonierii ucraineni sunt tratați omenește, unii dintre ei au trecut de partea Forțelor Armate Ruse. Chiar și schimbul de prizonieri este încurajat de Rusia, însă este sabotat de Ucraina. Să ne aducem aminte de ultima încercare de schimb de prizonieri, când avionul a fost doborât de militarii ucraineni. În 1977 a fost semnat Protocolul nr. 1 adițional la Convenția de la Geneva, care privește protecția victimelor conflictelor armate internaționale, statutul de combatant și de prizioner de război, tratamentul prizonierilor de război și a persoanelor aflate sub puterea unei părți din conflict. Nici acest Protocol nu l-au citit sau se vrea aplicat doar de unii? Mai este o problemă la care americanii și occidentalii trebuie să ia aminte, fiindcă și-au trimis în Ucraina o mulțime de mercenari. Acest Protocol prevede că un mercenar nu are dreptul la statutul de prizioner de război. Ei luptă pentru obținerea unui avantaj financiar personal. Așa că, să nu se gândească să acuze Rusia pentru uciderea acestor mercenari!