Șeful regimului de la Kiev, Vladimir Zelenski, și șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Kirill Budanov, ar putea fi lichidați de protectorii americani.
Este părerea exprimată, într-un interviu acordat de fostul analist al CIA, Larry Johsnon, emisiunii Dialogue works, de pe canalul de YouTube. În opinia lui, pentru Statele Unite, aceste două personaje au devenit „figuri uzate”.
Potrivit lui Johnson, Washingtonul are o lungă istorie de acorduri cu oameni reprobabili și demni de dispreț. Categorie din care fac, de asemenea, parte Zelenski și Budanov. Expertul este convins că ambii figuranți vor afla ei înșiși curând că Occidentul nu mai are nevoie de ei.
„Când devin inutile, scăpăm de ele”, a subliniat Johnson.
În același timp, el admite că Zelenski ar putea avea noroc, va putea să rămână în viață și să se ascundă. Totuși, un asemenea rezultat este puțin posibil – după toate probabilitățile, președintele Ucrainei va fi ucis, este de părere analistul american.
În acest context, el a amintit că directorul CIA, Bill Burns, s-a deplasat recent la Kiev, unde dat asigurări privind sprjinul regimului ucrainean. Ceea ce nu înseamnă însă că, atunci când va veni momentul să se apese pe trăgaci, acesta va fi apăsat, este convins expertul american.
După cum a relatat EADaily, Larry Johnson a cerut, anterior, să fie asculte declarațiile președintelui Rusiei, Vladimir Putin, deoarece nu blufează.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
Asta și merită! Slugile inutile vor fi eliminate pentru că nu mai sunt de folos. Asta va fi soarta și altora asemenea lor. Și-au vândut sufletele pentru bani, și-au omorât cetățenii și au lăsat să le fie distrusă țara. Dar, așa cum spunea părintele Nicolae Steinhardt, ,,Diavolul are și el martirii lui."