Interviu acordat în exclusivitate publicației noastre de politologul Vitali TRETIAKOV
În legătură cu împlinirea a 10 ani de la lovitura de stat de la Kiev, în urma căreia regimul nazist anti-rus a venit la putere, i-am cerut renumitului politolog rus Vitali Tretiakov să răspundă la o serie de întrebări.
Întrebare: – Ar fi putut Rusia să prevină din timp o asemenea evoluție nedorită de ea a evenimentelor din Ucraina, care a început cu „Revoluția Portocalie” din 2004 și a culminat cu Euromaidanul, o lovitură de stat și instituirea unui regim anti-rus și nazist, pe deasupra, denumit „proiectul anti-Rusia”? Dacă putea, care au fost motivele pentru care nu a făcut-o? Politologii din România pun adesea această întrebare.
V.Tretiakov: – Ietați-mă, este o întrebare destul de ciudat formulată. Nu ar fi fost mai logic – măcar pentru început – să puneți această întrebare sub forma: ”Ar fi putut Ucraina să împiedice din timp… și mai departe conform textului?”
Oricum, voi răspunde la ambele întrebări, dar voi începe, totuși, cu ceea ce, în cazul de față, este „originar”.
Am scris și vorbit de nenumărate ori și de mult (nu mai puțin de douăzeci de ani) în direct la posturile de televiziune, în interviuri acordate jurnaliștilor occidentali, când încă aveau permisiunea superiorilor lor să stea de vorbă cu jurnaliştii ruși, că, în condițiile politicii promovate cel puțin din 1991 de clasa conducătoare a Urainei, inclusiv de așa-numiții oligarhi ucraineni, colapsul Ucrainei ca stat independent și destrămarea ei teritorială, ba chiar, dezintegrarea, sunt inevitabile.
Ce fel de politică a fost asta? La început (anii ‘90) a fost o politică ”târâtoare” și latentă, pentru ca, de la începutul anilor ‘2000 să devină:
1. o politică deschisă și forțată de ucrainizare a populației ruse și vorbitoare de limbă rusă (care era majoritară);
2. cea de formare a unui „panteon al eroilor naționali” din rândul colaboraționiștilor anti-ruși (dar și anti-polonezi, anti-semiți) care au cooperat cu Germania hitleristă;
3. cea de contrapunere deschisă între o presupusă „Ucraină europeană civilizată” și o „Rusie barbară”;
4. o politică prin care Ucraina s-a oferit Occidentului în schimbul banilor ca „anti-Rusia”, adică prostituție geopolitică.
Între altele, fără să intru în detalii și pentru că este adevărat, voi spune că ceea ce numim noi Ucraina este, din punct de vedere istoric, geografic, etnic și cultural:
1) Novorossia (tot estul și sudul Ucrainei în granițele din 1991);
2) Malorossia (partea centrală și de nord);
3) Galiția, leagănul naționalismului ucrainean de hutor (partea cea mai vestică, cea mai mică din punct de vedere teritorial) (naționalismul ucrainean de hutor/de cătun este caracterizat prin provincialism profund și înapoiere culturală – n.r.).
În cazul în care clasa conducătoare a așa-zisei Ucraine „independente”, știind foarte bine acest lucru, ar fi muncit an de an la consolidarea diviziunilor istoric existente, integritatea Ucrainei putea fi păstrată în interiorul granițelor din 1991. Dar a lucrat exact în direcția opusă, folosindu-i pe naționaliștii ucraineni de hutor și pe naziștii ucraineni convinși ca teroriști mai întâi ideologici, pe urmă politici, meniți să țină în frâu și frică majoritatea absolută a populației țării, adică pe etnicii ruși și pe malorușii vorbitori de limbă rusă.
În același timp, toți primii președinți ai Ucrainei, dar cu excepția naționalistului Iușcenko, care i-a precedat pe Poroșenko și Zelenski, și anume, Kravciuk, Kucima și Ianukovici, au ajuns la putere pe seama votului rușilor și a populației vorbitoare de limbă rusă a Ucrainei, înșelând această populație cu făgăduințe publice despre angajamentul față de prietenia cu Rusia, cu „garanții” privind respectarea drepturilor cetățenilor ruși, păstrarea limbii ruse.
Logic este să trec, acum, la răspunsul la întrebarea adresată de dumneavoastră și în formularea dumneavoastră.
În anii ‘90 și aproape pe întreaga durată a anilor ‘2000 (și nu o dată am vorbit public pe această temă) politica externă și economică a Rusia a fost, într-adevărat, greșită, ignorând în mod ciudat ceea ce am spus mai sus, deși cei care au stabilit această politică nu puteau să nu vadă și să nu știe acest lucru.
Pe scurt, această politică poate fi formulată astfel: Kievul păcălea Rusia și pe rușii din Ucraina, iar Moscova se prefăcea că nu observă această minciună.
Ce a generat această politică – un cumul de factori, dar asta este o mare și separată întrebare.
Ca răspuns voi indica doar doi factori. Primul: interesele egoiste ale oligarhilor ruși ai anilor ‘90, care s-au contopit în lăcomia lor cu oligarhii ucraineni pe care ei înșiși i-au crescut. Iar al doilea factor este figura lui Elțin. În Occident, ca și mulți din Rusia, l-au considerat „un adevărat mujic rus în politică”. Denaturată impresie. Poate că a fost cam din topor, este adevărat. Dar soarta rușilor rămași, după prăbușirea URSS-ului dincolo de granițele Federației Rusie, și vorbim despre aproape 25-30 de milioane, majoritatea fiind, printre altele, în Ucraina, nu îl îngrijora deloc pe Elțîn. Absolut deloc. I se rupea de soarta lor. De aici și îngăduința față de toate capriciile Kievului.
Dar o astfel de politică promovată de clasa conducătoare a Ucrainei (ocrotită și asmuțită împotriva Rusiei de către Occident, Polonia și, ceea ce este caracteristic, de Israel) și o asemenea politică pasivă a Moscovei, pro-ucraineană și bazată pe autoînșelătorie, nu putea să nu ducă la ceea ce au pus la cale naționaliștii și naziștii ucraineni la sfârșitul anului 2013 și începutul anului 2014.
Atunci s-a produs inevitabila trezire la realitate. În sfârșit, Rusia a început să acționeze cu fermitate.
Întrebare: – Euromaidanul și lovitura de stat din 2014 nu sunt oare verigă firească în lanțul de înfrângeri suferite de Rusia în confruntarea cu Occidentul, care a început odată cu prăbușirea URSS-ului și a continuat cu extinderea NATO spre est?
V.Tretiakov: – Da, firește, așa-numitul „Euromaidan” și, din păcate, nu numai el, dacă privim întreg spațiul post-sovietic, a devenit o consecință firească a capitulării Rusiei încă de pe când avea forma Uniunii Sovietice (adică sub Gorbaciov) în fața Occidentului, capitulare care a fost extinsă și în timpul domniei Elțin.
Forțat de împrejurări, Putin, devenit președinte în 2000, a fost nevoit să continue câțiva ani această linie, neavând, se pare, în primii ani de mandat, resursele (deoarece Rusia era extrem de slăbită) pentru a frânge decisiv această tendință a capitulării.
Întrebare: – La un moment dat, președintele Putin a promis Ucrainei „că-i va arăta ce înseamnă adevărata decomunizare”. A sosit momentul, iar patru regiuni ale Ucrainei au fost supuse decomunizării teritoriale, adică anularea proiectului comunist de construcție statală privind crearea Ucrainei prin alipirea unor teritorii istorice rusești. Astfel, alături de demilitarizare și denazificare, putem vorbi despre decomunizare sau deleninizare ca încă un obiectiv (neoficial) al operațiunii militare speciale? Va continua până la finalul logic?
V.Tretiakov: – Această metaforă a lui Putin poate fi înțeleasă, firește, ca o reacție la îndrăgita lozincă a naționaliștilor și naziștilor ucraineni pentru „decomunizarea” (prin care ei au avut în primul rând în vedere derusificare, desigur) Ucrainei.
Este evident din punct de vedere istoric (și despre asta Putin a vorbit de nenumărate ori, iar înaintea lui au vorbit mulți alții, dar până la lovitura de stat din 2014, Putin nu a menționat, diplomatic, acest lucru) că, în granițele din 1991, Ucraina este un stat absolut artificial geografic și etnic, un stat care nu a existat niciodată în istorie, fiind modelat, dacă renunțăm la detalii, de comuniștii ruși Lenin, Stalin și Hrușciov.
Am scris și spus în repetate rânduri că prin continuarea acelei politici promovate, din 1991, tot mai susținut de clasa conducătoare a Ucrainei, bazată pe naționalismul ucrainean ca ideologie și forță combatantă, destrămarea teritorială a Ucrainei este inevitabilă. S-ar fi întâmplat și pe o cale relativ pașnică. Și tocmai pentru că naționaliștii și naziștii ucraineni, precum și ocrotitorii lor occidentali, iar mai târziu chiar stăpânii lor pur și simplu, de asta se temeau, au pus la cale ”euromaidanul”, adică lovitura de stat. Care însă nu a stopat potențiala destrămare a Ucrainei, ci a accelerat-o și degenerat-o, din păcate, într-o fază sângeroasă.
Întrebare: – Cu vreo 20 de ani în urmă, la un simpozion internațional la București, unde ați participiat, ați prezis că procesul de formare a granițelor în Europa nu s-a încheiat încă. Operațiunea militară specială demonstrează că așa este. Care este prognoza dumneavoastră în privința rezultatelor operațiunii speciale? Cum vor fi noile granițe acolo unde astăzi se află Ucraina? În general, va mai fi Ucraina?
V.Tretiakov: – Mulțumesc că ați amintit ceva despre care, cândva, vorbeau foarte puțini (inclusiv eu), iar acum vorbesc aproape toți.
Lăsând la o parte nuanțele, atunci am pornit de la ceea ce mie mi se părea evident: întreaga istorie este un proces de modificare permanentă a granițelor. Dacă istoria nu s-a terminat, iar ea nu s-a terminat, înseamnă că granițele se vor modifica. Și, în primul rând, acolo unde ele sunt cele mai artificiale. Și acolo unde una dintre țările pe care aceste granițe le desparte, a slăbit semnificativ.
Nu știu cum planifică și prognozează Vladimir Putin configurația teritorială a ceea ce ne-am obișnuit să numim Ucraina. Și eu aș vrea să aflu.
Dar, pornind de la modul în care se comportă toți participanții, direct și indirecți (care sunt prea mulți) la acest război, consider că rezultatul lui cel mai probabil este următorul.
Novorossiia, inclusiv tot litoralul Mării Negre, se va reuni cu Rusia. Malorossia (inclusiv Kievul, care este, în general, oraș rusesc) va face la fel, cu o mare probabilitate. Sau Malorossia devine stat independent convențional, pe teritoriul căruia vor fi amplasate bazele militare ale Rusiei (pentru a nu se repeta ceea ce am avut începând din 1991). Ceea ce ne-am obișnuit să numim Ucraina se va reduce până la granițele așa-numitei Galiții. Dar și asta este sub semnul întrebării.
Apropo, trebuie avută, de asemenea, în vedere existența nerescunoscutei Republici Moldovenești Transnistrene, populate, în mare măsură de ruși și de doritori să revină în Rusia. Viitorul ei va fi determinat, în special de „ceea ce rămâne din Ucraina”.
Întrebare: – În acest context, care va fi soarta teritoriilor Ucrainei de astăzi, care au făcut parte, înainte de al Doilea Război Mondial, din Polonia, Ungaria și România? În cazul în care Ucraina și-ar pierde statalitatea pot oare ele să pretindă la recuperarea acestor pământuri și care ar fi poziția Rusiei în această chestiune?
V.Tretiakov: – Eu nu răspund de poziția oficială a Rusiei în această chestiune, nu o formez și nu mă încumet să o prezic.
Dar pornesc de la faptul că în cei treizeci și ceva de ani de existență, „statul Ucraina” s-a transformat într-o entitate într-atât de anti-Rusia și anti-rusesc, încât existența lui în continuare, ca stat, reprezintă o amenințare existențială pentru Rusia. Și, în plus, a devenit un stat provocator (nu este singurul, dar este principal în acest moment) a confruntării actuale dintre ”Europa” și Rusia. De aceea, dispariția lui va deveni o binefacere pentru toți, inclusiv pentru ucraineni, dar excluzându-i, desigur, pe naziștii ucraineni.
Aceștia din urmă sunt ocrotiți de Statele Unite, Uniunea Europeană, NATO, Polonia și țările baltice. Să-i ia la ei acasă și să-i hrănească.
Fără a exclude păstrarea „statului Ucraina” în cel mai vestic colț al Ucrainei în interiorul granițelor din 1991, eu cred că, în pofida aspectului problematic evident al unei astfel de soluții, ea nu constituie o reunificare etnică injustă și ilogică a teritoriilor vestice ale acestui stat artificial și provocator cu țările respective.
Întrebare: – Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, a declarat recent, la un briefing, că România (dar acest lucru este valabil și pentru alte țări din Europa de Est), „devenind membră a NATO, a început să-și piardă foarte mult din suveranitate și independență în ceea ce privește deciziile de politică externă”, a susținut sancțiuni anti-ruse, a formulat acuzații nefondate împotriva Rusiei și acum se ”mândrește că va antrena piloți ucraineni pentru avioanele F-16, capabile să poarte armă nucleară”. Există o cale de ieșire din această situație? Situația s-ar putea schimba în mai bine pentru aceste țări, și, în consecință, ar putea ele reveni la relații de bună vecinătate cu Rusia în contextul formării unei noi lumi multipolare?
V.Tretiakov: – Este imposibil să nu fii de acord cu evaluarea ambasadorului rus Valery Kuzmin. Cred că politicienii români înțeleg chiar ei foarte bine acest lucru, deși este puțin probabil, cu rare excepții, că pot spune acest lucru cu voce tare.
Acum în ceea ce privește posibilitatea schimbării situației în mai bine.
Nu văd o asemenea posibilitate în viitorul apropiat. Până când nu vor slăbi definitiv, Statele Unite nu vor lăsa din mâinile lor pe nici unul dintre statele care fac parte din NATO. Printr-un miracol, doar Ungaria reușește, deocamdată, să-și păstreze o parte considerabilă din suveranitatea sa.
Când Uniunea Europeană se va destrăma, ceea ce inevitabil se va întâmpla și destul de curând, România va avea posibilitatea să-și restabilească o parte din suveranitatea sa, dar lațul NATO oricum va rămâne. În plus, practic întreaga „elită politică a Europei” este creatura serviciului de cadre al Departamentului de Stat al SUA și al CIA. Despre ce suveranitate se poate vorbi?
Se formează o lume multipolară, dar și în ea Statele Unite vor rămâne ca unul dintre principalii actori ai politicii internaționale. Și câtă vreme România este cu SUA, Bucureștiul (nu știu despre românii obișnuiți) va fi împotriva Rusiei.
Rusia va câștiga – este inevitabil. Și niciun F-16 nu va schimba nimic. Vor înmulți doar, din moment ce așa dorește Occidenul și NATO, numărul victimelor.
Dar a continua să pompezi arme în regimul nazist de la Kiev poate avea drept consecință, cu o mare probabilitate, mutarea acțiunilor militare pe o parte din teritoriul țărilor de unde livrările de arme în Ucrain vor fi de cea mai mare amploare. Asta vă doriți?
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
Are perfectă dreptate domnul Vitali Tretiakov în tot ceea ce a declarat. Răspunsurile au fost directe, pe înțelesul tuturor și de o sinceritate care ar putea deranja pe unii. Adevărul și sinceritatea întotdeauna au deranjat mințile încuiate și pe cei care s-au simțit cu musca pe căciulă. Eu cred că sinceritatea nu înseamnă să spui tot ce gândești, ci să gândești ceea ce spui. Răspunsurile domnului Tretiakov au fost bine gândite și pline de sinceritate. Este evident că Ucraina nu va mai exista așa cum o știm acum. Probabil va rămâne un rest de teritoriu, un mini-stat neutru. Dar configurația ei teritorială se va stabili la nivel înalt. Dezastrele care se petrec azi în lume, inclusiv cel din Ucraina, sunt opera Statelor Unite. Pentru a-și menține poziția de putere conducătoare a lumii sunt în stare de orice. Americanii simt că le fuge pământul de sub picioare și nu le place asta; simt că au pierdut paradisul, dar nu se întreabă dacă aveau dreptul să fie acolo. Globaliștii, occidentalii fac eforturi să impună ca toate țările să asculte de un singur centru de comandă. Nimeni nu se întreabă dacă deciziile lor sunt bune, cine câștigă din ele. În schimb, se poate constata dezastrul pe care l-au adus în Europa deciziile lor. Cât timp va exista UE, nici un stat nu va fi suveran. Din moment ce liderii statelor membre UE îndeplinesc toate ordinele venite de la Bruxelles, fără a ține cont dacă că sunt benefice sau nu statelor lor și sacrifică propriul popor pentru interese străine, nu se poate vorbi de suveranitate. Cu părere de rău spun că România nu-și va recăpăta suveranitatea. Nu mai are cum. Conducerea țării este în mâinile unor oameni care îndeplinesc ordinele din afară. În toate structurile țării există astfel de oameni. Avem datorii enorme, resursele naturale sunt în mâinile corporațiilor străine, aproape jumătate din pământurile noastre au fost vândute străinilor. Mare lucru nu mai avem. Despre ce suveranitate să vorbim când suntem legați de mâini și de picioare prin datoriile pe care le-au făcut conducătorii noștri? Liderii statelor membre UE sunt școliți de CIA și de Schwab. Liderii noștri politici dansează după cum le cântă Washingtonul. Ei sunt împotriva Rusiei prin toate acțiunile și declarațiile lor. Însă domnul Tretiakov trebuie să știe că ei nu sunt poporul român. Majoritatea românilor nu au nimic împotriva Rusiei și nici nu sunt de acord cu acțiunile anti-ruse ale politicienilor români. Nu știu dacă asta schimbă situația, dar măcar trebuie cunoscută și poziția oamenilor de rând. Știu că Rusia va câștiga pentru că așa este normal și drept. Rusia este îndreptățită să spună ceea ce spunea și ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, în prima zi al celui de-Al Doilea Război Mondial, când s-a adresat poporului rus: ,,Cauza noastră e justă. Inamicul va fi înfrânt. Noi vom triumfa." Doamne ajută!
Foarte bine e explicat.Cine vrea sa înțeleagă va intelege.Rusia trebuie sa învingă dar va fi greu.Cred ca urmează un alt razboi mondial.America nu o sa renunte.Unirea cu R Moldova de asta se vrea sa fie înfăptuită ca sa ii abuzeze si pe rusii din Moldova si atunci Romania va fi obligată sa intre in razboi.Se vrea extinderea frontului si totodată carne de tun mai multă.depopulare si imputinatea slavilor ortodocşi.De cand visează miliardarii americii la gazul rusesc si bogățiile Rusiei.V a fi o catastrofa mondială daca ar ceda Rusia.Sper ca Dumnezeu sa le lumineze mințile rusilor si sa nu se lase prostiti.Tentatia de a trai visul american e mare
De acord cu Carmen !
Are opinii juste / pertinente !
Le urmăresc cu interes !
Bravo !
Presupun ca e un pseudonim ! ????