Președintele Rusiei, Vladimir Putin, preferă să-l vadă pe Joe Biden în funcția de președinte al Statelor Unite, pentru că așa îi este cel mai ușor ”să se joace” și să manipuleze, a declarat fiul fostului lider de la Casa Albă, Donald Trump jr, relatează Rambler.ru.
„Putin <…> îl preferă pe Biden lui Trump pentru că acesta este mult mai „previzibil”. Cu alte cuvinte, pentru că președintele Federației Ruse poate cânta la el ca la vioară”, a scris Donald Trump Jr. pe rețeaua de socializare X.
Altfel spus, Trump crede că Putin îl poate manipula pe Biden.
În interviul acordat miercuri jurnalistului Pavel Zarubin, Putin a dat de înțeles că, pentru Rusia, ar fi de preferat ca la Casa Albă să rămână actualul președinte al SUA decât să vină Trump. Liderul rus a subliniat că actualul lider american este mult mai ”previzibil”. Alegerile prezidențiale din SUA, unde Trump este unul dintre principalii predendenți la funcția supremă, se vor desfășura în noiembrie anul curent. Politologii ruși sunt convinși că, într-un final, lui Biden nu i se va permite să participe la alegeri, menționează Rambler.ru.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.
View Comments
Vladimir Putin nu manipulează ci joacă tare. E o diferență, juniorule!