Jurnalistul independent american, Patrick Lancaster, veteran al Marinei militare a SUA, a realizat un reportaj despre foști soldați ai Forțelor Armate ale Ucrainei care au trecut de partea Rusiei (în imagine), relatează Rossiiskaia gazeta.
Cu corespondentul de război au stat de vorbă șase militari. Fiecare cu povestea lui de viață, dar oarecum asemănătoare.
Sublocotenentul Nikolai Zaharcenko este din Donețk. Militar de carieră, a servit în armata ucraineană din 1998. Când a început operațiunea militară specială, făcea parte din Brigada a 12-a Forțelor Speciale, de care aparținea Regimentul ”Azov” (organizație teroristă interzisă în Federația Rusă – n. RG).
„M-am predat în Mariupol, pe 20 mai 2022, am ieșit din ”Azovstal”, spune el. Am nimerit într-un punct de adunare prizonierilor din satul Elenovka. Am stat douăzeci de zile acolo, după care am fost transferați. Am avut mult timp de gândire. Am văzut cu ochii mei cum se comportau cei din ”Azov” cu locuitorii din Mariupol. Nu îi lăsau să plece când s-a făcut evacuarea, au deschis focul asupra mașinilor cu civili, au jefuit magazine.
Impulsul pentru el a fost când Forțele Armate ale Ucrainei au lansat un atac cu rachete asupra lagărului cu propriii lor prizonieri de război din Elenovka (un caz mult mediatizat în momentul respectiv – n.r.).
Evgheni Kravcenko este din Izium, regiunea Harkov. A servit în Brigada 95 a Forțelor Armate ale Ucrainei. Spune că a semnat contractul pentru că era singurul care aducea bani în casă, iar mama era bolnavă. Nu-l trăgea sufletul către armata ucraineană, văzuse cum este ea în interior: corupție, fărădelegea ofițerilor. Chiar și când mama lui a murit, cu greu a obținut concediu, i-a dat șpagă comandantului.
„Când a început operațiunea militară specială eram în concediu la niște cunoștințe de pe teritoriul LNR (Republica Lugansk – n.r.)”, a povestit Evgheni. „Atunci am înțeles că aceea era șansa mea de a părăsi armata ucraineană și de a trece de partea celor care erau mai aproape de sufletul meu”.
Nikita Mikot este singurul ofițer dintre toți, căpitan de artilerie antiaeriană.
”Am locuit la Lugansk până la vârsta de 17 ani, am urmat liceul din Harkov. Patru ani am învățat, a povestit el. În 2011 a început serviciul meu. Am servit în Brigada 128 de infanterie montană transcarpatică. Am participat la operațiunea antiteroristă (împotriva Donbass-ului – n.r.). Am apărat un punct de comandă. Din fericire, avioanele nu au participat la acea operațiune din Donbass, nu mi-am pătat mâinile cu sânge.
În 2016, Nikita Mikot a decis să demisioneze, dar a reușit abia în 2018. Ofițerii erau cu greu lăsați să plece. S-a mutat în Mariupol. Acolo i s-a propus să intre în rândurile forțelor de apărare teritorială și a fost de acord cu condiția să nu participe la acțiuni armate. Iar după ce a început operațiunea militară specială, în 2022, s-a predat de bunăvoie. Acum servește în specialitatea sa.
Printre eroii reportajului se numără și geniști, și foști grăniceri. Toți sunt acum în rândurile Forțelor Armate ale Rusiei și nu regretă alegerea făcută.
RG amintește că, în februarie 2023, a început formarea batalionului ”Bohdan Hmelnițki”, în care au intrat foști prizonieri de război ucraineni. În noiembrie anul trecut, ei au depus jurământul.
Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…
Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…
Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…
Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…
This website uses cookies.
View Comments
Este cea mai bună decizie pe care au luat-o. Sper să fie un exemplu bun de urmat pentru toți militarii ucraineni.