Motivul vizitei la Kiev a secretarului de stat adjunct al SUA pentru Afaceri Politice, Victoria Nuland, considerată arhitectul Maidanului din 2014 și „principalul vestitor al răsturnărilor tragice”, a fost pericolul crescut al unei lovituri militare în Ucraina, este de părere publicația Asia Times, relatează Life.ru.
„De ce s-a precipitat Nuland să plece la Kiev? Mai mult ca sigur Casa Albă i-a cerut să pornească neîntârziat într-acolo în cazul în care siturația s-ar înrăutăți la Kiev. Evident, se temeau cu adevărat că Zalujnîi ar putea desfășura armata, folosind-o împotriva lui Zelenski”, se arată în articolul din Asia Times.
Autorul materialului este de părere că scopul lui Nuland a fost să-l tragă de urechi și, în același timp, să-l calmeze pe dezlănțuitul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, pe care șeful regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, plănuiește să-l concedieze din cauza stării deplorabile a situației de pe front. În același timp, comentatorul a menționat că Zalujnîi încă mai poate să-și întoarcă oamenii împotriva Kievului, deoarece este puțin probabil ca divergențele dintre militari și guvern să se fi rezolvat.
Life.ru precizează că la Kiev s-a aflat despre vizita lui Nuland pe 31 ianuarie. MAE rus a apreciat că diplomatul american a venit în Ucraina din cauza conflictului lui Zelenski cu Zalujnîi. În timp ce politologul Andrei Korovin a apreciat că scopul vizitei lui Nuland a fost menținerea în țară a unui regim pro-american.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
Femeia care împarte biscuiți, Nuland, este o ,,formă de viață" care împarte nenorociri. Unde își face apariția, ceva rău se va întâmpla. Chiar nu s-a găsit nici un militar în Ucraina ca să înghesuie într-un colț această piază rea?