Peskov a explicat temerile Germaniei și ale altor țări occidentale legate de un posibil atac pe care Rusia l-ar lansa peste câțiva ani, prin încercarea de a distrage atenția de la problemele din economie. Experții prognozează o creștere moderată a economiei germane, relatează RBC.
Declarațiile guvernelor țărilor occidentale despre posibilitatea ca Rusia să lanseze un atac sunt o încercare de a distrage atenția cetățenilor, a declarat reprezentantul președintelui rus, Dmitri Peskov, prezentatorului TV Pavel Zarubin.
„Trebuie în contiuare să modeleze chipul unui inamic, trebuie cu fapte, exagerat, pentru a justifica creșterea cheltuielilor. Înțelegeți, pentru UE cele 50 de miliarde de euro nu sunt, pe de o parte, o sumă foarte importantă, dar care, pe de altă parte, oricum se simte pe fondul acelor fenomene de criză cu care se confruntă economiile țărilor Uniunii Europene”, a spus Peskov.
Germania, a continuat el, este „motorul economic” al Europei. El consideră că „sectoare întregi” ale economiei germane își pierd competitivitatea și atractivitatea. Din acest motiv se fac și astfel de declarații despre Rusia, este de părere Peskov.
RBC menționează că, la sfârșitul anului trecut, PIB-ul Germaniei a afișat un declin de 0,3% din cauza prețurilor ridicate la energie și a cererii externe slabe. Totuși, economia țării a evitat o recesiune, iar rata șomajului a scăzut la un nivel record. „Dezvoltarea generală a economiei germane a încetinit în 2023 într-un mediu marcat în continuare de numeroase crize”, a explicat președintele Destatis, Ruth Brand.
Mulți economiști se așteaptă la o redresare modestă în 2024, cu o scăderea inflației, rate mai mici ale dobânzilor și o creștere salariilor reale ceea ce va stimula cererea, a anunțat Wall Street Journal. Bundesbank prognozează o creștere economică de 0,4% în acest an.
La sfărșitul lunii ianuarie, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a vorbit despre necesitatea de a fi pregătiți pentru o ciocnire directă cu Rusia. El a explicat că nu este vorba despre niște „pregătiri concrete pentru un atac”, dar că trebuie ținut cont de o asemenea posibilitate. El a evocat date ale experților, care au ajuns la concluzia că ”vor fi necesari câțiva ani pentru ca Rusia […] să poată face acest lucru [să înceapă acțiuni militare]”.
Președintele Vladimir Putin a dat asigurări că Rusia „nu are motive, nici interes – nici interes geopolitic, nici economic, nici politic, nici militar” să lupte cu țările NATO. „Cu cine avem probleme? Cu nimeni. Ei sunt cei care creează artificial probleme cu noi”, crede el.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
Germania, ca de altfel toate țările membre UE își acoperă prostia, neputința și eșecurile dând vina pe Rusia. De ce nu dau vina pe Biden, că ordinele lui le ascultă? De ce nu au demnitatea să-și recunoască greșeala de a se fi aliat cu SUA, statul care le sacrifică țările doar pentru a-și păstra cumva hegemonia? UE nu este un stat pe care-l conduce Ursula, este o uniune formată din mai multe state care au fiecare proprii conducători. Incapacitatea lor de a conduce și ușurința cu care se lasă conduși, arată că sunt iresponsabili și vânduți. Rusia nu este vinovată că mintea lor e varză. Poate că unii dintre ei sunt inteligenți, însă inteligența lor este canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică. Au inventat un inamic, Rusia. Împrăștie informații false privind un atac al Rusiei asupra Europei. Produc panică și teamă în rândul oamenilor simpli. Se înarmează ca să-și justifice cheltuielile uriașe cu Ucraina. Chiar ne cred proști pe toți și nu vedem ce se întâmplă? Inamicii sunt chiar ei, că singuri își distrug țările, nu trebuie să vină nimeni din afară. Prăbușirea vine din interior când nu există o minte înțeleaptă și necoruptă la conducerea țării. Rusia nu are treabă cu nimeni, ei au treabă cu ea. Iar aristocrația de cauciuc de la Bruxelles cu genți Hermes, șampanie Krug și foie-gras, cea care face legi cretine pentru popoarele din UE, ar trebui stârpită fiindcă e un adevărat pericol pentru Europa.