
Putin, la forumul „Totul pentru victorie”
03/02
O nouă victorie a Rusiei la CIJ
03/02Medvedev: Condiția de a transforma aerodromurile NATO în ținte legitime

Foto: Getty Images
Medvedev a definit drept țintă legitimă a Rusiei posibila folosire de către Forțelor Armate ale Ucrainei a aerodromurilor țărilor NATO, precum și a militarilor trimiși de Alianță în Ucraina. El a subliniat, totodată, că Moscova nu are planuri de atac asupra membrilor NATO, relatează RBC.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat țările NATO în legătură cu măsurile de răspuns pe care Rusia le-ar putea lua în cazul în care aerodromuri ale NATO sunt puse la dispoziția Forțelor Armate ale Ucrainei sau dacă militari ai Alianței sunt trimiși să se alăture armatei ucrainene.
Pe pagina sa VKontakte, Medvedev a comentat exercițiile militare NATO Steadfast Defender 2024, calificate drept cele mai ample de după Războiul Rece. El a menționat că Moscova nu intenționează să atace nici una dintre țările Alianței, dar în cazul în care ”ele vor merge prea departe și vor atenta la integritatea” Rusiei, ”vor primi instantaneu răspunsul adecvat”.
„Ceea ce va însemna un singur lucru – un mare război, de care NATO nu va mai scăpa. Același lucru se va întâmpla dacă vreuna din țările NATO va începe să-și pună aerodromurile la dispoziția banderoviștilor sau își va disloca trupele la neo-naziști. Ele vor deveni, fără îndoială, ținte legitime pentru Forțele noastre Armate și vor fi distruse fără milă ca inamici. Acest lucru trebuie să-l țină minte toate căștile cu insemnele NATO, care astăzi zdrăngănesc arme, nu departe de granițele noastre”, a scris vicepreședintele Consiliului de Securitate.
În opinia lui Medvedev, exercițiile NATO arată temerile membrilor organizației și absența încrederii în succesele militare ale armatei ucrainene. Politicianul consideră că manevrele alianței sunt „un joc foarte periculos cu focul”.
RBC menționează că exercițiile Steadfast Defender 2024 se vor desfășura din februarie până în mai 2024 în țările europene, cu participarea a 90.000 de militari din 31 de țări NATO și Suedia, peste 50 de nave, peste 80 de avioane de atac, elicoptere și drone și aproximativ 1.100 de vehicule militare, inclusiv 133 de tancuri și 533 de vehicule de luptă de infanterie. Aceste manevre vor fi cele mai mari din 1988, când la exercițiul REFORGER au participat 125.000 de persoane. Șeful comitetului militar NATO, Rob Bauer, a spus că scopul acestor manevre este de a exersa ”reacția la o posibilă invazie a Rusiei pe flancul estic”.
1 Comment
Este evident faptul că aerodromurile țărilor membre NATO (aici ne încadrăm și noi) sunt o țintă legitimă pentru Rusia. Militari ai Alianței deja luptă pe frontul din Ucraina, dar țările care i-au trimis nu recunosc asta. Altfel, cine ar mai lupta în Ucraina, când aproximativ 400. 000 de militari ucraineni au murit, unii sunt răniți sau deveniți între timp donatori de organe, iar bărbații apți de încorporare au emigrat? Cam tot ce-a mai rămas pe câmpul de luptă sunt mercenarii din Europa și SUA, dar și militarii NATO. La noi vin militari ai Alianței să se antreneze și să-i antreneze pe ucraineni. În curând vom fi o bază internațională de antrenament și manevre militare! Exercițiile astea militare NATO Steadfast Defender, care se vor încheia în 31 mai, au și scopul de a irita și a instiga Rusia. În neghiobia lor, chiar că se joacă cu focul! Da, Rusia nu intenționează să atace vreo țară membră NATO, dar nici nu poate sta nepăsătoare la ceea ce se întâmplă lângă granițele ei și nici nu poate să nu reacționeze când linia roșie va fi depășită. Are dreptul și obligația să facă acest lucru, că ne place sau nu ne place să auzim asta. Cât despre noi, ce să zic? Am fost și vom fi mereu mârțoaga de bătaie a Occidentului, slugi mereu sărutând mâna stăpânului cu privirea în pământ și cu căciula în mână. Ce drept am mai avea să acuzăm Rusia când singuri ne-am oferit victime pentru ,,liniștea” Occidentului? Avea dreptate Brâncuși când spunea: ,,V-am lăsat săraci și proști, v-am regăsit și mai săraci și mai proști.”