La 27 ianuarie 2024, Ambasada Rusiei în România a organizat un eveniment dedicat aniversării a 80 de ani de la ridicarea completă a asediului nazist al Leningradului în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Oaspeților le-au fost prezentate momente muzicale și poetice pregătite de conaționali și elevi ai studiourilor de creație din cadrul Clubul Rus – Русский клуб. Cu sprijinul studioului cinematografic „Septembrie”, în cadrul evenimentului, a fost organizată proiecția filmului „Jurnal de asediu” (2020), inspirat din memoriile poetesei Olga Berggolț, din nuvela sa „Stelele diurne” și din „Cartea blocadei” a scriitorilor Daniil Granin și Ales Adamovici.
În cuvântul său de deschidere, Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin (în imagine), a subliniat importanța păstrării memoriei despre fapta eroică a leningrădenilor, despre cele 872 de zile de chinuri îngrozitoare pe care le-au îndurat locuitorii orașului asediat. În ciuda condițiilor infernale – bombardamente, foame și frig – leningrădenii au continuat să reziste, să muncească și să lupte pe linia frontului, în rândurile voluntarilor, în uzine și în spitale, cu zgomotul asurzitor al bombardamentelor și sub sunetul metronomului care avertiza despre pericol. Diplomatul a subliniat că fapta celor care au trăit asediul va rămâne pentru totdeauna un exemplu de tărie de spirit și curaj neclintit pentru generațiile viitoare, care trebuie să apere cu fermitate memoria tuturor celor care au adus Victoria mai aproape și trebuie să facă totul pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete.
Participanților i-a fost oferită cartea „Asediul Leningradului: însemnările unui supraviețuitor” de Lidia Ginzburg tradusă în limba română.
Serviciul de presă al Ambasadei
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…
Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…
Președintele Vladimir Putin a permis cumpărătorilor străini de gaz rusesc să plătească în ruble pentru…
This website uses cookies.
View Comments
Un fragment din poezia Olgăi Berggolț ,,Dar îmi amintesc mereu despre unul...":
,,Я столько раз сердца терзала ваши
неумолимым перечнем утрат.
Я говорила вслух о самом страшном,
о чем и шепотом не говорят.
Но Ленинград,
отец мой,
дом и путь,
все в новые пространства посылая,
ты говоришь мне:
— Только не забудь! —
И вот — ты видишь:
я не забываю."
(Ольга Берггольц - ,,Но я все время помню про одну...")