Istoricii, despre activele imobiliare din străinătate ce pot intra sub incidența decretului lui Putin

Sub incidența decretului prezidențial privind identificarea proprietățile de stat din străinătate ce aparțin Rusiei poate intra „jumătate din zona de coastă a Nisei”, clădiri din Ierusalim și unități de producție – fabrici, uzine, șantiere navale, scrie presa rusă, citând istorici, relatează Vedomosti.

Într-un interviu acordat cotidianului RBC, docentul Catedrei de istorie modernă a Rusiei a Universității de Stat pentru Științe Umaniste, Aleksandr Krușelnițki, doctor în științe istorice, a declarat că, în secolele XIX-XX, Rusia a deținut o parte semnificativă a zonei de coastă a Nisei (Franța). Potrivit omului de știință este vorba, înainte de toate, de active imobiliare cumpărate de persoane aparținând familiei imperiale.

Erau conace, castele și terenuri, dar nu numai: au fost achiziționate, de asemenea, terenuri împădurite pentru vânătoare și zone cu priveliști panoramice deosebit de frumoase. A existat chiar și un caz unic când, la Paris, a fost cumpărat un scuar, a precizat Krușelnițki.

În plus, au fost achiziționate și unități de producție: în întregime sau parțial – mine, uzine, fabrici, ateliere, șantiere navale. Conturi mari ale supușilor Imperiului Rus au fost plasate în bănci din Elveția, Marea Britanie, Franța, Germania și Austro-Ungaria, soarta multora dintre ele dovedindu-se „foarte îndoielnică”, a subliniat istoricul.

După cum a explicat, la rândul său, istoricul Aleksandr Diukov, cercetător la Institutul de Istorie Rusă al Academiei de Științe a Rusiei, director general al fondului ”Memorie istorică”, unele proprietăți ale Imperiului Rus și ale URSS, nu au fost transferate, ulterior, în proprietatea Federației Ruse. Multe asemenea obiective se află în Ierusalim, a precizat el.

Krușelnițki a reamintit, de asemenea, soarta altui activ – „acei bani ai partidului comunist”, și anume „partea din străinătate a fondului secret de aur și valută al PCUS, care a început să se formeze nu mai târziu de mijlocul anului 1918”. Această temă a fost ridicată la începutul anilor ’90, dar de prin 1993 din presă au dispărut articolele pe acest subiect, a precizat istoricul.

Președintele Vladimir Putin a semnat recent un decret conform căruia Rusia va aloca fonduri pentru identificarea, înregistrarea și protecția juridică a bunurilor sale imobiliare din străinătate, inclusiv din perioadele URSS și a Imperiului Rus.

Owner

View Comments

  • Prea multe bogății ale Imperiului Rus și ale URSS se află în mâinile străinilor, acelea trebuie neapărat recuperate! Este de apreciat preocuparea președintelui Putin de a identifica și de a încerca recuperarea lor. Bijuterii fabuloase ale Romanovilor și ale Casei Imperiale Ruse se află în Franța, unde aristocrația rusă aflată în exil a fost nevoită de multe ori să le dea în schimbul hranei. Clădiri, biserici și instituții construite pe banii rușilor se află în Paris și în împrejurimi. Biserica Ortodoxă Rusă din Paris a încurajat înființarea Institutului Teologic Sfântul Serghie, unde părintele Serghei Bulgakov s-a înconjurat de savanți și intelectuali emigranți ruși, precum istoricul Gheorghi Florovski și filozoful Nikolai Berdiaev. Duci, ducese, conți și contese au contribuit la cauze caritabile. În 1922 contesa Șuvalova a fondat în 1922 Hôpital Franco-Russe, în Villejuif; fiica Marii Ducese Vladimir, Elena, a înființat în suburbia pariziană Saint-Germain-en Laye un orfelinat folosind banii obținuți din diamantele pe care le moștenise de la mama sa; fiica cea mare a prințesei Pley, Irina, a înființat în Château de Quincy școala Brunoy. O mulțime de școli, centre bisericești și instituții care au fost construite pe banii rușilor se află în Europa, mai ales în Franța. La Belle Époque a atras în Paris numeroși membri ai familiei imperiale, care au cheltuit sume imense pe proprietăți, apoi Revoluția bolșevică a determinat mulți nobili să fugă din Rusia în Franța, unde unii și-au vândut obiectele de valoare pentru a cumpăra case și pentru a înființa diverse instituții, spitale, școli. Bunuri mobile și imobile, conturi în bani care au aparținut cetățenilor ruși din Imperiu sau URSS se află în Franța, Marea Britanie, Germania, Elveția. Acelea trebuie să se întoarcă în Rusia. Indiferent că se află în Europa sau la Ierusalim, bunurile trebuie revendicate de Rusia. Multe țări din Europa, așa zise civilizate, care se laudă cu nivelul lor de trai ridicat, au ajuns în faza asta prin însușirea bogățiilor altor state și prin procesul de colonizare. S-au îmbogățit pe spinarea altora, nu prin munca lor! În 1987 George Soros a fost în vizită la Moscova. După trei ani rezervele de aur ale URSS, cu implicarea Băncii Rothschild din Londra, au dispărut. Trebuie lămurite aceste lucruri. Unde este Camera de Chihlimbar, considerată a opta minune a lumii? A fost furată de naziști în 1941 de la Țarskoe Selo, dusă la Königsberg, Germania, iar în 1944 i s-a pierdut urma. Valora 142 milioane de dolari (actuali). Decretul semnat de Vladimir Putin este un lucru extraordinar. Sper ca măcar o parte din bunuri să fie recuperate!

Recent Posts

Erdogan: Decizia lui Biden poate aduce lumea în pragul unui război de amploare

Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…

19 ore ago

Deputatul Șeremet, despre afirmația lui Zelenski privind Crimeea

Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…

19 ore ago

Dmitri Medvedev: Atacul de răspuns

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…

21 de ore ago

Peskov, despre minele antipersonal trimise Ucrainei

Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…

o zi ago

Lavrov, despre atacul ucrainenilor cu rachete ATACMS: Un semnal că Occidentul dorește escaladare

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…

2 zile ago

Zaharova: Dorința lui Macron de a da mâna cu Lavrov, manifestare a politicii ”cu fundul în două luntri”

Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…

2 zile ago

This website uses cookies.