Categories: Context

Corneliu Vlad: Regimul de la Kiev pune în pericol statalitatea Ucrainei

Corneliu VLAD

Președintele Putin a subliniat într-un discurs recent că Rusia controlează în prezent 17,5% din teritoriul Ucrainei și orice negociere trebuie să țină seama de noile realități create de forțele ruse de pe teren.

Șeful statului rus a adăugat că oamenii care trăiesc în aceste teritorii nu s-au considerat niciodată altceva decât parte a Rusiei.

Iar discuțiile despre negociere sunt „o încercare de a ne motiva să renunțăm la câștigurile pe care le-am realizat în ultimul an și jumătate. Dar acest lucru este imposibil. Toată lumea înțelege că acest lucru este imposibil.”

Și totuși, la Forumul de la Davos, liderul de la Kiev, Zelenski a spus că se opune ferm înghețării conflictului pe liniile sale actuale.

Contraofensiva Forțelor Armate ale Ucrainei a eșuat, dacă așa va fi și mai departe, statalitatea Ucrainei se va afla sub semnul întrebării, a avertizat președintele Putin.

„Dacă așa va fi și mai departe, statalitatea ucraineană ar putea primi o lovitură ireparabilă, o lovitură foarte grea”, a spus șeful statului rus.

În prelungirea acestui avertisment, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat: „Existența Ucrainei reprezintă un pericol de moarte pentru ucraineni și este vorba nu doar despre regimul politic banderovist, ci despre “oricare altă Ucraină”.

„Prezența unui stat independent pe teritoriile istorice ale Rusiei va deveni acum un permanent motiv pentru reluarea ostilităților”, a afirmat Medvedev.

Indiferent de cine se află la cârma „nou-formatei entități canceroase sub numele de Ucraina”, nu va adăuga legitimitate „țării”, a afirmat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei. Ceea ce înseamnă că pericolul izbucniri unei noi lupte se va menține o perioadă nedeterminată de timp, “pentru totdeauna, practic”, a subliniat Dmitri Medvedev.

Viitorul Ucrainei după încheierea războiului nu este o temă nouă la Moscova.

La 18 martie 2014, Putin a declarat că rușii și ucrainenii “sunt un singur popor. Kievul este mama orașelor rusești. Rus’ antic este sursa noastră comună și nu putem trăi unul fără celălalt”. În februarie 2020, liderul rus a declarat într-un interviu că ucrainenii și rușii “sunt unul și același popor”. Iar prim-ministrul de atunci al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat în aprilie 2016 că nu a existat „niciun stat” în Ucraina, nici înainte, nici după criza din 2014.

“Mai mult, adaugă universitarul britanic Björn Alexander Düben, asemenea aprecieri exprimă și alți lideri mondiali. În toamna anului 2017, președintele Donald Trump ar fi exclamat că Ucraina „nu a fost o „țară adevărată”, că a făcut întotdeauna parte din Rusia”.

Ideologul rus Vladislav Surkov a declarat la 26 februarie 2020 că „nu există Ucraina. Există ucrainitate. Adică o tulburare specifică a minții. Un entuziasm uimitor pentru etnografie, condus la extrem.” Surkov a susținut că Ucraina este „o încurcătură în loc de stat. […] Dar nu este națiune. Este doar o broșură, „The Self-Styled Ukraine”, dar nu există Ucraina”.

David Patrikarakos, membru la Universitatea St. Andrews din Scoția, apreciază că „ceea ce spune președintele Putin este ceva mult mai larg: Ucraina nu este un stat legitim. Ucraina este Rusia. Nu ar fi trebuit să existe niciodată ca altceva”.

În februarie 2022, președintele Vladimir Putin a declarat că pretenția Ucrainei de a fi stat este complet lipsită de temei. Liderul de la Kremlin a negat că Ucraina a avut vreodată „statalitate reală” și a spus că țara este o parte integrantă a „propriei istorii, culturii, spațiului spiritual” a Rusiei.

“Discursul lui Putin a reprezentat o nouă întorsătură în lupta de lungă durată pentru a defini locul Ucrainei în lume – comenta săptămânalul american “Time”. Putin și-a expus convingerea cu mai multă tărie decât oricând că Ucraina este în mod intrinsec rusă, că cele trei decenii ale sale ca stat-națiune au fost incoerente și că țara își datorează existența unei serii de greșeli ale liderilor sovietici”.

Președintele Putin a amintit că Ucraina modernă a fost o creație a lui Lenin, care a sculptat o republică sovietică dintr-un pământ rusesc. Iar Stalin a completat pământurile ucrainene cu pământuri din alte țări din Europa de Est după cel de-al doilea război mondial și succesorul său Hrușciov „a luat Crimeea din Rusia dintr-un motiv oarecare și i-a dat-o Ucrainei” în 1954. Putin a spus că aceste decizii au fost „mai rele decât o greșeală” și a criticat Ucraina pentru că “a imitat fără minte modele străine” după independența sa din 1991.

Astăzi, prelungirea tragică a războiului din Ucraina, determinatх în principal de asistența militară masivă a SUA și NATO, nu face decât să accentueze pericolul dispariției Ucrainei ca stat independent în forma sa actuală.

Owner

View Comments

  • Ucraina nu se poate despărți total de Rusia, a făcut parte și face parte din Rusia. Ucrainenii sunt înrudiți prin sânge de ruși, sunt legați organic. Nu sunt un alt popor, așa cum ardelenii sau moldovenii, cu dialectul lor specific, sunt tot români. N-a existat limba ucraineană până în secolul al XIX-lea, toți au vorbit limba rusă. Cei care le-au influențat limba au fost polonezii, dar nu cred că din prietenie. Poate au de gând să-i asimileze. Cultura și obiceiurile sunt asemănătoare, există legături istorice și familiale comune. Acest teritoriu era cunoscut sub numele de ,,Rusia Mică". Spre binele ei, cred că ar trebui să se întoarcă în Rusia propriu-zisă. Altfel, cred că va dispărea, înainte de a fi distrusă total. Zelenski și-a nenorocit poporul. Nici Statelor Unite și nici Occidentului nu le pasă de Ucraina ca stat. Interesele lor pentru acest teritoriu sunt de altă natură: au cumpărat terenuri imense și fac afaceri cu cereale, dețin tot felul de laboratoare bio-chimice periculoase, vor o tot mai mare apropiere de granițele Rusiei din motive bine cunoscute. Cei care au mai rămas în Ucraina ar fi bine să se trezească și să vadă că pericolul vine din altă parte, până nu e prea târziu. La Davos, Zelenski a ținut același discurs plin de furie pentru a impresiona. Steaua lui a apus. Nici acum nu realizează că a fost folosit și este lăsat deoparte.

Recent Posts

Erdogan: Decizia lui Biden poate aduce lumea în pragul unui război de amploare

Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…

18 ore ago

Deputatul Șeremet, despre afirmația lui Zelenski privind Crimeea

Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…

18 ore ago

Dmitri Medvedev: Atacul de răspuns

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…

20 de ore ago

Peskov, despre minele antipersonal trimise Ucrainei

Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…

o zi ago

Lavrov, despre atacul ucrainenilor cu rachete ATACMS: Un semnal că Occidentul dorește escaladare

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…

2 zile ago

Zaharova: Dorința lui Macron de a da mâna cu Lavrov, manifestare a politicii ”cu fundul în două luntri”

Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…

2 zile ago

This website uses cookies.