Hot News
Putin nu intenționează să-i felicite pe liderii țărilor neprietenoase de Anul Nou
23/12
Alegeri prezidențiale în Rusia: 29 de persoane și-au depus candidaturile
24/12

Zaharova, despre dovezile ”înscenării necrofile” de la Bucea

Maria Zaharova/ Foto: TASS

Reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, consideră absența reacției la solicitarea Rusiei privind Bucea drept o dovada faptului că totul a fost o înscenare, relatează Life.ru.

„Absența unui răspuns din partea organizațiilor internaționale de profil la solicitările formulate de partea rusă și de mass-media, care au cerut să le fie puse la dispoziție listele cu morții de la Bucea confirmă faptul că la Bucea a avut loc o înscenare necrofilă”, a spus Zaharova, citată de TASS.

Potrivit diplomatului, în spatele întregii acestei povești se află regimul de la Kiev, care a îndeplinit indicațiile Statelor Unite și ale Marii Britanii, cu implicarea lor directă. În același timp, ca bază a fost luată provocarea organizată de al Treilea Reich la Nemmersdorf, în 1944, a subliniat Zaharova.

Life.ru amintește că Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE/ODIHR) a refuzat să răspundă la întrebarea jurnaliștilor ruși cu privire la lista „victimelor” de la Bucea. Potrivit Life.ru, este vorba despre un fals de amploare, filmat în Bucea în aprilie anul trecut. Atunci, pe internet a apărut o înregistrare video cu ”masacrul de la Bucea”, cu trupuri răspândite pe străzi, ca dovadă, chipurile, a crimelor comise de Rusia. Adevărul a fost arătat de Ministerul Apărării al Rusiei, care a anunțat că trupele ruse au părăsit calm Bucea încă din 30 martie 2022, iar pe 2 aprilie, forțele de securitate ucrainene au efectuat o operațiune de epurare a orașului. Și președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declaraat că evenimentele de la Bucea sunt cel mai vădit fake. Șeful statului le-a comparat chiar cu provocările similare din Siria.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    ,,Masacrul” de la Bucea atribuit rușilor e tot atât de credibil ca și distrugerea gazoductelor Nord Stream, a hidrocentralei Kahovka și a altor acte teroriste provocate de ucraineni cu ajutorul SUA? Operațiunile criminale sub steag fals au fost recunoscute ulterior de guvernele țărilor care au fost implicate. Cred că pe primul loc se află Statele Unite. CIA a recunoscut că în 1950 a angajat iranieni care să se dea drept comuniști și să însceneze bombardamentele din Iran, pentru a întoarce populația împotriva prim-ministrului de la vremea aceea. Președintele american Eisenhower, împreună cu premierul britanic Anthony Eden au aprobat în 1957 un plan de desfășurare a unor atacuri în Siria, în așa fel încât vina să cadă pe guvernul sirian. Șefii mai multor departamente americane au aprobat un plan (Operațiunea Northwoods), în 1962, prin care să se producă explozia unor avioane de linie și să comită acte teroriste pe teritoriul SUA, pentru a justifica invadarea Cubei. Șansa a făcut ca președintele John Kennedy să respingă planul. Statele Unite au acuzat în mod fals Irakul pentru atacurile din 11 septembrie 2001, această minciună a fost lansată pentru a invada Irakul pe motive de petrol și nu pentru armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein (inexistente, de fapt). Lista e foarte lungă, asta demostrând faptul că guvernul SUA și CIA sunt foarte pricepuți în astfel de manipulări și minciuni. Să nu mai amintim de implicarea lor în răsturnarea guvernelor în țările în care cei de la putere erau incomozi. Cei care susțin înscenarea de la Bucea, să se gândească la bombardamentele timp de 8 ani asupra populației ruse din Donbass și Lugansk. Aici n-au fost înscenări, au fost fapte criminale efectuate de ucraineni și care intră în categoria masacrelor. Doar că despre acestea nu spune nimeni nimic. Tăcerea lor îi va condamna într-o zi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2978393