Categories: MilitarRusia si lumea

Peskov: Putin este gata de negocieri doar pentru a atinge obiectivele operațiunii speciale

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este gata de negocieri privind criza ucraineană doar pentru a atinge obiectivele operațiunii speciale, a anunțat secretarul de presă al șefului statului, Dmitri Peskov, într-un comentariu la articolul publicat în The New York Times pe această temă, relatează cotidianul Vedomosti.

„Într-adevăr, Putin este gata de negocieri, lucru despre care a vorbit deja. Rusia este în continuare pregătită, dar numai pentru atingerea propriilor sale obiective”, a spus el.

Citând surse, The New York Times susține că, prin diverse canale de comunicații, președintele rus ar fi transmis, chipurile, în ultimele luni semnale că este pregătit pentru negocieri pe tema crizei ucrainene. În comentariul său pentru publicația americană, Peskov a calificat aceste estimări ca fiind ”incorecte din punct de vedere conceptual”.

Vedomosti menționează, totodată, că pe 22 decembrie, NYT a anunațat că recentele acțiuni ofensive întreprinse de trupele rusești lângă Avdeevka, precum și cele din jurul localităților Kupiansk, Bahmut și Mariinka, constitue dovada faptului că Rusia a preluat cu fermitate inițiativa pe o mare parte a câmpului de luptă.

La sfârșitul lunii noiembrie, Putin a declarat că Rusia nu a refuzat niciodată negocieri de pace privind Ucraina, Kievul fiind cel care a părăsit procesul de negocieri. După izbucnirea ostilităților din Ucraina, părțile au purtat de câteva ori negocieri în februarie și martie 2022. Ultima întâlnire a delegațiilor Rusiei și Ucrainei a avut loc la Istanbul, pe 29 martie 2022, după care procesul a fost înghețat odată cu ieșirea Kievului din discuții.

În octombrie 2022, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care refuză orice negocieri cu Moscova atâta timp cât Putin este președintele Rusiei. Autoritățile ruse au declarat că sunt deschise negocierilor, dar desfășurarea lor a fost imposibilă din cauza acestui document.

Owner

View Comments

  • Nici n-ar fi avut loc acest conflict dacă SUA nu ar contribuit la răsturnarea guvernului din Ucraina, în 2014 și dacă NATO nu s-ar fi extins către est. Zelenski are creierul blocat, pentru el judecă Washingtonul. Cel puțin până la sfârșitul anului 2024 (când vor avea loc alegeri în SUA) regimul de la Kiev va fi susținut de Washington cu ajutorul NATO, cât să provoace daune Rusiei, în principal victime. Interesul SUA este de a prelungi cât mai mult acest conflict, cu Zelenski sau cu altcineva la putere în Ucraina. Nu cred în negocieri cu o țară ostilă, pentru că nimic nu se mai respectă și nu se mai recunoaște. E nevoie de acțiune. În ziua de azi termenul ,,pace" face parte din categoria cuvintelor antipatice și căruia i s-a dat un sens distorsionat.

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

4 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

5 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

7 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

24 de ore ago

This website uses cookies.