Pe un politician german l-a luat gura pe dinante, declarând că UE are nevoie de zăcămintele de litiu din Republicile Donețk și Lugansk
22/12Metrolul moscovit a pregătit un cadou de Anul Nou pentru călători
23/12Putin: Trebuie extinse obiectivele naționale de dezvoltare
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a subliniat necesitatea lansării de noi proiecte naționale actualizate și a extinderii orizontului de planificare până în 2036, relatează Argumentî i faktî.
Vorbind în regim video la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Strategică și Proiecte Naționale (în imagine), șeful statului a amintit că proiectele naționale lansate în 2018 se încheie anul viitor.
„Ceea ce înseamnă că trebuie definite obiectivele dezvoltării, trebuie extins orizontul de planificare până în 2036”, a subliniat Putin.
El a menționat că noile sarcini și obiective trebuie să corespundă posibilităților sporite ale Rusiei, precum și cerințelor mai ridicate ale cetățenilor.
Șeful statului rus a precizat că obiectivele naționale au fost definite pentru un orizont de până în 2030, prin urmare tradiționala ”potrivire a ceasurilor” de la sfârșitul anului este importantă nu numai pentru a evalua situația actuală, ci și pentru adoptarea unor decizii concrete de management atât la nivel federal cât și regional .
Putin a numit criteriul cheie al eficienței activității autorităților evaluarea cetățenilor, care arată modul în care rușii percep dinamica, ritmul și numărul de schimbări care au loc în viața lor.
1 Comment
Cred că schimbările care au loc în viața cetățenilor ruși sunt spre binele lor. Până în prezent, președintele Putin nu și-a dezamăgit poporul.