”Maidanul” sârbesc: Care sunt șansele de reușită

Belgradul se confruntă cu o a treia noapte consecutivă de proteste. Opoziţia sârbă a refuzat să recunoască rezultatele alegerilor şi victoria forţelor pro-prezidenţiale. Uniunea Europeană, care are de mult un ”dinte” împotriva autorităților sârbe, din cauza refuzului acestora de a rupe relațiile cu Rusia, a intrat deja în joc de partea protestatarilor. Are oare ”maidanul” sârbesc șanse de victorie? Răspunsul, în articolul publicației Vzgliad.

Ceea ce se întâmplă în Belgrad are toate semnele a ceea ce, de regulă, se definește prin revoluție colorată sau „maidan”.

Refuzul opoziției de a recunoaște rezultatele alegerilor, cu declararea demonstrativă a grevei foamei. Proteste care se reiau constant cu blocarea traficului. Asediul comisiei electorale, cu obstrucționarea angajaților ei. Sprijin pentru protestatari din partea ONG-urilor occidentale și atitudine protectoare din partea guvernelor occidentale. Lozinci în engleză pentru telespectatorii BBC, CNN și așa mai departe. O zgomotoasă campanie de propagandă împotriva ”dictaturii” autorităților ”conduse din Rusia”.

Toate acestea le-am mai văzut și nu o dată. Actuala poveste sârbă e ca un etalon, chiar și pentru un institut de metrologie. Premierul Republicii, Anna Brnabic, chiar așa și declară: „Au plănuit un ”maidan” la Belgrad, pentru a ajunge la putere prin revoluție”.

Și subliniază: „Nu va merge”.

După toate probabilitățile, chiar nu va merge. Sau va merge, dar într-o mică măsură – fără o revoluție deplină. Maidanul ca maidanul, dar este o nuanță. Mai exact, două: una mare și una mică.

Să începem cu cea mică: conform cerințelor sale, este, într-adevăr, un ”maidan” mic, strict local, care încearcă să conteste rezultatele nu ale alegerilor parlamentare din Serbia, ci doar pe cele înregistrate la Belgrad.

La nivel republican, nu este nimic de contestat și de nimeni: Partidul Progresist Sârb, aflat la guvernare, a marcat un scor dublu față de coaliția pestriță de opoziție „Serbia împotriva violenței”, raportul fiind de 48% față de 24%. Victoria forțelor președintelui Aleksandar Vučić era previzibilă: s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple. Pe adversarii puterii sârbe nu i-a ajutat nici ampla campanie de propagandă, la care a participat chiar și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ceea ce nu înseamnă că nu este absolut nimic de analizat în rezultatele alegerilor parlamentare. Socialiștii, spre exemplu, conduși anterior de Slobodan Milosevic, iar acum (dar nu pentru mult timp, probabil) de ministrul de Externe Ivica Dacic, au avut o prestație foarte slabă. În același timp, foarte bun a fost rezultatul opoziției liberale – considerabil mai mare decât media obținută în epoca Vučić.

Neașteptată este intrarea în Parlament a partidului ”Vocea Poporului”, condus de Branimir Nestorovic, adeptul teoriei că pământul este plat și că oamenii cu ochi albaștrii se trag din marțieni. În schimb, naționaliștii radicali clasici ai lui Vojislav Seselj, precum și mișcările și agresiv pro-ruse „Dveri” și „Zavetniki” nu au putut trece pragul electoral de 3%.

Lui Vucic îi convine: în ultimul timp, puterea sârbă se distanțează atât de forțele excesiv pro-occidentale, cât și de cele prea pro-ruse. Situație care convine inclusiv majorității populației: sârbii apreciază faptul că, în pofida presiunii, Vučić nu a făcut inacceptabilul – nu a recunoscut Kosovo și nu a impus sancțiuni împotriva Rusiei, reușind, în același timp, să nu rupă relațiile cu Occidentul, de care Serbia depinde economic.

I se aduc, desigur, și reproșuri, destul de multe, de altfel, dar nu critice, dacă este să comparăm cu varianta alternativă.

Cu totul altceva este Belgradul – un oraș mare, care a fost, cândva, vitrină Iugoslaviei multinaționale: cine doar nu locuiește acolo, chiar și albanezi pot fi întâlniți. În capitală, alegătorii au opinii mai liberale ceea ce este caracteristic pentru foarte multe țări, iar veniturile sunt mai mari, ceea ce oferă un spectru mai larg de pretenții la adresa puterii.

În unele cartiere din Belgrad, opoziția deține o majoritate clară, iar pe ansamblu, paritatatea cu puterea este cel mai fericit caz pentru putere. Altfel spus, are rost să lupți pentru capitală, nerecunoscând rezultatele oficiale ale alegerilor municipale – 37% față de 34% în favoarea oamenilor lui Vucic. Doar victoria lor este contestată pe ”maidan”, nu înfrângerea la nivelul întregii țări: concomitent cu alegerile parlamentar în Serbia s-au desfășurat și cele locale.

Partidul aflat la putere este acuzat că a adus la Belgrad oameni din Republica Srpska vecină, o entitate a Bosniei și Herțegovinei. Într-adevăr, în oraș au fost văzute, chiar în ziua alegerilor, autobuze cu sârbi bosniaci, dar, după cum a amintit tot Brnabic, în Bosnia, locuiesc zeci de mii de cetățeni sârbi, iar dorința lor de a vota nu trebuie contestată, la fel cum nu trebuie contestată nici dorința celor care, în acest scop, au venit din Londra (o mică ”împunsătură” din partea premierului la adresa opoziției pro-occidentale).

Din această cauză, mii de oameni pichetează acum sediul Comisiei electorale și chiar l-au atacat pe directorul Institutului de Statistică, Miladin Kovacevic, în vârstă de 70 de ani, care acum are probleme la coloană, după ce a căzut pe trotuar. Un detaliu remarcabil ținând cont de numele blocului electoral de opoziție – „Serbia împotriva violenței”.

Pentru Serbia este ceva ieșit din comun. Tradițional, distanța dintre putere și societate este acolo mică și de aceea politica de stradă se derulează fără excese, în pofida temperamentului aprig al sârbilor. Prin urmare, teoretic vorbind, rezultatele alegerilor de la Belgrad ar putea fi revizuite: când este sigur de poziția lui, Vučić merge cu plăcere la compromisuri. Chiar organizarea alegerilor este o concesie făcută opoziției, care cerea vot anticipat (ultimul a avut loc în aprilie 2022, adică după mai puțin de doi ani de la instalarea Parlamentului).

Aceasta este principala nuanță: proteste de masă cu îndemnuri către autorități să se dea cu capul de pereți este ceva normal pentru Belgrad, o parte obligatorie a peisajului politic al epocii Vučić. A fost o perioadă, când încercări de a face o revoluție colorată se întâmplau în fiecare an. Uneori opoziția cerea renumărarea voturilor, alteori convocarea de noi alegeri sau boicotau alegerile în totalitate.

Au încercat să-l atace pe Vučić și patrioți dezamăgiți, dar și feministe furioase (în noul protest, ecologistii au fost deosebit de activi). Au fost evenimente zgomotoase, enervante, dar pașnice, care, ca de obiecei, s-au încheiat cu nimic, sau precis cu o altă victorie politică pentru Vučić, după care opoziția lua o pauză pentru a pune la cale un nou plan și un nou „maidan”.

Acest lucru pare să contrazică binecunoscutul fapt că revoluțiile colorate au început de la Belgrad: răsturnarea lui Slobodan Milosevic a fost numită și „revoluția buldozerului”. Dar Milosevic pierduse cu adevărat alegerile prezidențiale anterioare, adunând în primul tur cu peste 10 procente mai puțin decât rivalul său Vojislav Kostunica (mai mult naționalist decât liberal). Disputa a fost dacă Vojislav Kostunica obținuse 49% dintre voturi, așa cum anunțase inițial comisia electorală, sau 50%, pentru a câștiga din primul tur.

Înfrângerea lui Milosevic în alegeri a fost o consecință firească a înfrângerii din războiul pentru Kosovo, pentru care sârbii au îndurat ani de zile privațiuni și au fost supuși unor sancțiuni mai dure decât cele impuse Rusiei moderne.

De aceea, șanse mai mari de a repeta soarta lui Miloșevici are acum Volodimir Zelenski, nu Aleksandar Vučić.

Prognoza de bază pentru viitorul Serbiei este că nimic nu se va schimba: vor face zgomot și se vor împrăștia, așa cum s-a întâmplat de multe ori înainte. Anul acesta, ceva similar a fost și în Republica Srpska, unde opoziția pro-occidentală nu a recunoscut rezultatele alegerilor. Dar oricât de mult ar dori UE și SUA să-l răstoarne pe liderul local, Milorad Dodik, aflat de mult pe lista de sancțiuni, toată ceața s-a spulberat într-o clipă, iar de „maidan” s-a ales praful.

Este adevărat, trebuie ținut cont de faptul că Belgradul din decembrie 2023 și Belgradul din aprilie 2022 reprezintă orașe cu o componentă națională ușor diferită. În toamnă, nu puțini ucraineni și ruși s-au stabilit acolo, inclusiv activiști politici dezamăgiți de viață și care continuă să lupte cu patria lor din exil.

Ei nu știu însă cum se întâmplă de obicei în Serbia, ce este acceptat și ce nu și care este gradul acceptabil de protest. Nu vor reuși să devină liderii ”maidanului”, pentru că nu cunosc limba sârbă, dar pot aprinde acea scânteie de la care să pornească lanțul de violență. Același împotriva căruia opoziția sârbă îndeamnă la luptă.