Putin: Constituția actualizată stabilizează Rusia și îi ajută pe oameni
12/12Strategia americană ”Ține și Construiește”, planul pe termen lung al Washingtonului împotriva Rusiei
13/12Mișustin: Cu cine continuă să coopereze Rusia, în ciuda sancțiunilor
Sancțiunile nu au devenit o piedică în calea întăririi relațiilor economice cu țările prietene. În primele nouă luni ale anului, schimburile comerciale cu aceste state au crescut cu 21%, a declarat premierul Rusiei, Mihail Mișustin, în cadrul unei sesiuni strategice privind dezvoltarea activității economice externe, relatează URA.ru.
„În pofida presiunii sancțiunilor, continuă consolidarea relațiilor de colaborare cu țări constructive, în primul rând cu partenerii din UEE, CSI și SCO, BRICS, cu țări din regiunea Asia-Pacific, Orientul Apropiat și Mijlociu, Africa și America Latină. În primele nouă luni, schimburile comerciale cu aceste state a crescut cu 21%”, a spus șeful Guvernului rus.
Potrivit precizărilor sale, cea mai mare contribuție, în expresie valorică, au avut-o relațiile comerciale cu țări precum China, Turcia, Belarus, India, Kazahstan, Uzbekistan, Emiratele Arabe Unite și Brazilia. Mișustin a adăugat că ponderea țărilor prietene în schimburile comerciale ale Rusiei ar putea depăși 90%.
Potrivit acestuia, rolul țărilor care încearcă să țină sub control Rusia se reduce la minimum. În același timp, Moscova nu intenționează să întrerupă cooperarea economică cu aceste state. „Rusia va saluta toți partenerii străini care doresc să continue o colaborare constructivă”, a conchis Mișustin.
1 Comment
Nu cred că s-a pus vreodată problema că Rusia n-ar mai avea parteneri de afaceri în urma sancțiunilor. Are destui și încă foarte buni! Cei care au întrerupt relațiile economice cu Rusia au constatat că au pierdut. Mândria și prostia se plătesc!