Hot News
Pierre Lellouche: Atitudinea disprețuitoare față de Rusia a fost o greșeală
11/12
Ministerul Apărării: SUA i-au studiat pe locuitorii Ucrainei pentru dezvoltarea de programe ofensive biologice
11/12

SVR: UE îi consideră pe Zalujnîi și Budanov drept succesorii lui Zelenski

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski/ Foto AFP

Printre posibilii succesori ai președintelui Volodimir Zelenski, Uniunea Europeană îi analizează pe comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, și pe șeful Direcției Principale de Informații din Ministerul Apărării al Ucrainei, Kirill Budanov, a anunțat biroul de presă al Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), cu referire la directorul instituției, Serghei Narîșkin, informează RIA Novosti.

„Pe culoarele reuniunii miniștrilor de externe ai UE, desfășurată la Bruxelles în noiembrie anul curent, s-a menționat că (noul președinte – nota redactorului) ar putea fi unul dintre militarii ucraineni de rang înalt, cum ar fi, spre exemplu, comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, V.Zalujnîi, sau șeful Direcției Principale de Informații din Ministerul Apărării al Ucrainei, K.Budanov”, a precizat serviciul special în comunicatul său.

În plus, miniștrii de Externe ai UE sunt de părere că șefia republicii ar putea fi preluată, de asemenea, de șeful Biroul președintelui, Andrei Ermak, de fostul consilier al Biroului președintelui, Aleksei Arestovici, sau de primarul Kievului, Vitali Kliciko.

„În opinia europenilor, fiecare dintre ei este capabil să joace rolul unui „Piłsudski ucrainean”, creând pentru decenii un „cordon sanitar” solid între Rusia și Europa”, a menționat SVR.

Serviciul de Informații Externe a subliniat, totodată, că un asemenea scenariu prevede încetarea focului între Moscova și Kiev în momentul în care armata Ucraina își va pierde definitiv potențialul ofensiv.

Șeful SVR, Serghei Narîșkin, a declarat, ulterior, jurnaliștilor, că analiza candidaturilor enumerate este efectuată ”de oameni serioși în centre serioase”.

Potrivit datelor Serviciului de informații, înalți oficiali occidentali dezbat tot mai des necesitatea înlocuirii lui Zelenski.

După cum a precizat SVR, aliații Kievului au mai multe motive pentru un astfel de pas.

„Printre motive sunt evocate inclusiv promisiunile neîmplinite făcute de Zelenski de a învinge Rusia pe câmpul de luptă, dar și nesfârșita mitocănie de care dă dovadă președintele ucrainean în dialogul lui cu partenerii străini, nepotismul și corupția fără margini din Ucraina, a căror amploare îi șochează chiar și pe politicienii occidentali care cunosc esența acestui gen de afaceri. Dar cel mai important aspect este faptul că Zelenski a pierdut capacitatea de a manevrea conflictul cu Rusia în interesul Washingtonului și al aliaților săi”, a spus SVR.

După cum a explicat serviciul de informații, Occidentul consideră că președintele ucrainean a mers prea departe în crearea imaginii sale de susținător fără compromisuri al unui conflict militar cu Rusia până la un final victorios. Din această cauză, Zelenski nu va putea, dacă va fi necesar, să devină parte în negocierile cu Moscova „în interesul înghețării temporare a conflictului și al salvării regimului rusofob de la Kiev”.

SVR a adăugat că, potrivit comunității de informații americane, având în vedere evoluția situației de pe front, nevoia Occidentului de a-l înlocui pe președintele Ucrainei poate apărea curând.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Cred că va fi după cum vrea stăpânul de la Washington, nu după cum își închipuie UE. Asta în cazul în care va mai exista Ucraina sau ce va mai rămâne din ea. Zelenski urmează să se întâlnească din nou cu Biden. Este chemat la stăpân să i se spună că SUA renunță la ,,serviciile” lui sau i se fac din nou promisiuni mincinoase? Nici o variantă nu e bună pentru Zelenski. În avionul de întoarcere acasă va avea ochii bulbucați de plâns. Dacă la conducerea Ucrainei va urma un alt vasal Americii, nu are rost schimbarea. Scapi de dracu’ și dai de mă-sa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2978766