Zelenski a intrat în panică. Președintele Ucrainei s-a speriat de propria lui armată
05/12Putin a cerut adoptarea de decizii privind amnistierea anumitor categorii de femei
06/12Putin: Ieșirea din organizațiile pentru drepturile omului nu înseamnă renunțarea la Declarația Drepturilor
Ieșirea Rusiei dintr-o serie de organizații internaționale pentru drepturile omului nu înseamnă că țara va renunța la respectarea principiilor Declarației Universale a Drepturilor Omului, din 1948, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, vorbind, prin legătură video, la ședința Consiliului pentru Drepturile Omului al Federației Ruse (în imagine), scrie Izvestia.
„Această (ieșire din organizațiile pentru drepturile omului) nu înseamnă că renunțăm la principiile expuse în declarație (Declarația Universală a Drepturilor Omului)”, a subliniat el.
În plus, Vladimir Putin a precizat că Rusia este pregătită să coopereze cu cei care sunt și ei interesați de îmbunătățirea sistemului de asigurare a drepturilor omului.
În același timp, președintele Federației Ruse a menționat că instituțiile sistemului internațional de asigurare și promovare a drepturilor omului, controlate, de fapt, de Occident, se disting prin abordarea ipocrită și părtinitoare a activităților pe care le desfășoară.
Putin a adăugat că țările Occidentului și-au demonstrat această atitudine în cazul diferitelor încălcări înregistrate, de-a lungul anilor, împotriva locuitorilor din Donbass.
El a mai adăugat că în multe organizații internaționale pentru drepturile omului manifestarea rusofobiei a devenit deja o chestiune obișnuită, ba mai mult, ea este tot mai încurajată.
Pe 21 noiembrie, președintele Rusiei a evidențiat părtinirea instituțiilor internaționale în domeniul drepturilor omului în timpul conflictului din Donbass. Tot atunci, el a vorbit despre incapacitatea acestor organizații de a rezolva problemele cu care se confruntă, în timp ce Rusia continuă să își îndeplinească cu strictețe obligațiile în domeniul drepturilor omului.
1 Comment
Ieșirea Rusiei din aceste organizații mincinoase este înțeleaptă. Aceste organizații care trâmbițează la drumul mare că apără și respectă drepturile omului sunt ipocrite. ,,Pentru unii mumă, pentru alții ciumă”, așa se spune pe la noi. Ele apără și respectă doar anumiți oameni, doar anumite popoare. Respectă popoarele slugarnice, obediente, apără mai mult comunitățile duse cu capul decât oamenii normali. Instigă la ură față de Rusia și poporul rus, întorc privirile de la palestinienii masacrați în Gaza și sunt multe alte asemenea exemple. Astfel că rolul lor este părtinitor sau chiar inutil. Ce să caute Rusia în astfel de organizații? Rusia are curajul de a fi diferită față de ,,oile” din turma acestor organizații, dar are și puterea de a rămâne aceeași: o țară demnă, cu principii morale. Einstein spunea că ,,Pentru a putea fi membrul necontestat al unei turme de oi trebuie să fii, înainte de toate, o oaie.” Rusia nu este și nici nu va fi o oaie.