Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, vorbește la reuniunea ministrilor de Externe ai OSCE de la Skopje/ Foto: Serviciul de presă al MAE rus
Domnule Președinte în exercițiu,
Doamnă secretar general,
Colegi,
Peste un an și un pic se împlinesc 50 de ani de la Actul Final de la Helsinki. În acest sens, sunt obligat să constat cu regret că OSCE se apropie de această aniversare jubiliară într-o stare deplorabilă, iar perspectivele ei rămân neclare.
După încheierea Războiului Rece și a confruntării ideologice aferente, a apărut șansa istorică pentru ca potențialul unificator al OSCE să fie activat la maximum și organizația să devină platforma pentru cea mai amplă cooperare paneuropeană, un element central în formarea, în Europa și zona Euro-Atlantică, a unei arhitecturi incluzive de securitate egală în drepturi și indivizibilă pe toate cele trei dimensiuni.
În cadrul „coșului politico-militar”, statele participante au adoptat o serie de documente fundamentale orientate spre crearea unei Europe fără linii de demarcație – în sensul cel mai larg al acestui termen -, documente care să prevadă, totodată, inadmisibilitatea întăririi propriei securități pe seama securității altora. Printre acestea se numără Carta de la Paris pentru o nouă Europă (1990), Carta pentru Securitate Europeană (1999) și Declarația de la Astana (2010).
La rândul ei, Rusia a depus toate eforturile pentru a atinge nobilele obiective menționate mai sus. În această direcție au fost orientate numeroasele noastre inițiative, inclusiv încheierea Tratatului de Securitate Europeană și crearea unui spațiu de securitate comun bazat pe cooperare.
Din păcate, elitele politice occidentale, care și-au arogat dreptul de a decide destinele omenirii, au făcut o alegere lipsită de perspective nu în favoarea OSCE, ci în favoarea NATO. În favoarea filozofiei de descurajare, a jocurilor geopolitice cu ”sumă zero” și a logicii ”conducător/condus”. Una dintre componentele cheie ale acestei linii a fost expansiunea nesăbuită spre Est a Alianței, care a început după dizolvarea Pactului de la Varșovia. Deși, după cum părea, sfârșitul confruntării bipolare a privat Alianța Nord-Atlantică de sensul existenței sale.
Statele NATO și UE au distrus cu propriile mâini dimensiunea militaro-politică a OSCE. În 1999, NATO a comis un act de agresiune brutală, nedisimulată împotriva Iugoslaviei, stat membru al OSCE și ONU. În 2008, încălcând Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al ONU și principiul inviolabilității granițelor în Europa consfințit în Actul Final de la Helsinki, regiunea Kosovo a fost ruptă de Serbia fără nici un referendum.
În 2008, la summitul Alianței de la București, aceleași state NATO, care sunt membre ale OSCE, au ”ademenit” Tbilisi și Kievul cu promisiuni de aderare. Scopul a fost unul simplu și fără ocolișuri – să le asmută împotriva Rusiei. M.N. Saakașvili, ajuns la putere în urma „Revoluției Trandafirilor” susținută de Occident, a trecut imediat la completarea cecului în alb care i-a fost dat la București – în luna august a aceluiași an 2008, a ordonat bombardarea orașelor din Osetia de Sud și atacarea pozițiilor trupelor de menținere a păcii, aflate acolo cu acordul OSCE. O provocare pregătită de Statele Unite, care și-au lansat în Georgia programul „Antrenează și înarmează”. Saakașvili a îndeplinit supus ceea ce l-a „învățat” Washingtonul.
Pentru a crea în Ucraina un avanpost anti-rus, a fost nevoie de mult mai mult: de o lovitură de stat sângeroasă în 2014 și de opt ani de operațiuni punitive împotriva populației din Donbass, la încurajarea Occidentului și cu încălcarea „Pachetului de măsuri” de la Minsk, aprobat de Consiliul de Securitate al ONU. Aș dori să reamintesc încă o dată declarațiile cinice ale fostului cancelar german A. Merkel, ale foștilor președinți ai Franței și Ucrainei F. Hollande și P.A.Poroșenko, care au recunoscut că au avut nevoie de Acordurile de la Minsk nu de dragul păcii în Ucraina, ci doar pentru a oferi regimului de la Kiev timpul necesar pentru a-și dezvolta potențialul militar împotriva Rusiei.
Printre încercările sabotate de a soluționa problemele acute ale continentului nostru pe baza principiilor OSCE se numără și „memorandumul lui D.N. Kozak”, care ar fi putut rezolva în mod fiabil situația din Moldova încă de acum 20 de ani. Atunci, NATO și UE au torpilat fără nici o reținere documentul parafat deja de Chișinău și Tiraspol. Acum ele ucid și formatul „5+2” – ultimul lucru care a mai rămas din eforturile comune pentru reglementarea problemei transnistrene.
De fapt, Moldovei i s-a pregătit soarta următoarei victime a războiului hibrid declanșat de Occident împotriva Rusiei. Fiecare țară unde acum activează emisari, fonduri occidentale și așa-numitele ONG-uri, trebuie să se gândească la acest lucru.
La instigarea Statelor Unite, țările membre NATO au blocat intrarea în vigoare a Acordului privind adaptarea Tratatului CFE și au ignorat propunerile concrete ale Rusiei de readucere la viață a regimului de control al armelor convenționale în Europa. Prin acțiunile lor, americanii au „îngropat” și Tratatul Cer Deschis și au devalorizat o serie întreagă de alte documente fundamentale menite să consolideze încrederea reciprocă în domeniul securității.
Adevăratele intenții ale politicienilor occidentali au ieșit încă o dată la iveală când Washingtonul și Bruxelles-ul au respins propunerile prezentate de Rusia în decembrie 2021 pentru garanții de securitate obligatorii din punct de vedere juridic în Europa. Cu noi nici măcar nu au vrut să stea de vorbă. La mesajul meu adresat miniștrilor de Externe ai Statelor Unite și ai țărilor membre NATO din 28 ianuarie 2022, cu rugămintea de a răspunde la întrebarea „Cum interpretați angajamentele asumate la summit-urile OSCE de a nu vă consolida propria securitate pe seama securității altora?”, nici măcar unul dintre ei nu a răspuns. În schimb, ni s-au trimis „hârtiuțe” goale din partea Serviciului de politică externă al UE și al Secretarului general al NATO, cărora mesajul nici măcar nu le fusese adresat. Esența poziției Occidentului: scuipăm pe ceea ce au semnat acolo, la OSCE, președinții și premierii, doar NATO poate oferi garanții de securitate juridică. Iată cum tratează organizația noastră, evident nerespectată, un grup de țări conduse de o putere „excepțională”.
Nu mai puțin tristă este și situația din „al doilea coș” al OSCE. Din dorința de a doborî economia rusă, Statele Unite și sateliții lor europeni au impus mii de sancțiuni împotriva Rusiei, punând astfel capăt unei cooperări practice ample între Est și Vest în regiunea noastră odinioară comună. Regimul de la Kiev este investiția Washingtonului în interesele lui egoiste de a descuraja Rusia și de a-și rezolva propriile probleme pe seama altora, inclusiv înlăturarea concurenților economici, în primul rând în persoana Uniunii Europene. Cu toate acestea, UE continuă să joace cu supușenie rolul deloc de invidiat care i-a fost încredințat, ducând greul consecințelor aventurii americanilor în Ucraina și renunțând cu umilință la formele de parteneriat economic care au asigurat prosperitatea Uniunii Europene timp de decenii. Senzația este că UE a renunțat la obiectivele inițiale ale creatorilor ei de a crește bunăstarea cetățenilor țărilor membre și s-a transformat – în mare parte prin eforturile birocrației de la Bruxelles – într-un proiect geopolitic agresiv.
Vorbind despre soarta OSCE, nu putem să nu ne oprim asupra dimensiunii umane. Acest „coș” a fost umplut cu un set mare de obligații adresate (subliniez acest lucru în mod deosebit) tuturor țărilor participante.
Dar și aici se ridică problema egalității și obiectivității. Fără nici un fel de reguli și proceduri, ODIHR și-a concentrat activitatea exclusiv asupra țărilor situate „la est de Viena”. La alegeri, observatorii OSCE se duc având concluziile deja pregătite. În același timp, ODIHR închide ochii la numeroasele încălcări ale drepturilor omului din Occident. La rândul lui, „mecanismul de la Moscova”, cu experți angajați, execută cu sârguință ordinul politic. Reprezentantul pentru libertatea presei tace atunci când mijloacele de informare în masă neoccidentale sunt reprimate.
De câțiva ani încoace nu reușim să cădem de acord asupra agendei de lucru a Întâlnirii de revizuire a dimensiunii umane, inclusiv pentru că unele delegații împiedică în mod insistent includerea problemei neonazismului pe ordinea de zi. Iar asta în condițiile în care, în Europa, în primul rând în Ucraina și statele baltice, se observă o explozie a ideologiei și practicii naziste și a altor forme de intoleranță rasială și religioasă. Sunt ridicați în slăvi colaboraționiștii Germaniei hitleriste, sunt demolate monumente dedicate soldaților eliberatori, iar toate aceste acțiuni infracționale sunt consfințite legislativ.
Regimul neo-nazist aflat la putere la Kiev a „întrecut” chiar și țările baltice în acțiunile lui de eradicare, prin lege, a tot ce este rusesc. Este negată însăși existența rușilor, contribuția lor decisivă la istoria Ucrainei. Oamenilor le este interzis să comunice, să citească și să studieze în limba lor maternă și să aibă acces la mass-media și la cultura în limba rusă. Există o mulțime de dovezi, dar OSCE și instituțiile ei specializate tac. Au tăcut și atunci când, de la prevederile legislației vădid discriminatorii privind ”limba de stat” au fost exceptate doar limbile Uniunii Europene, nu și limba rusă. A tăcut inclusiv ”luminatul” Bruxelles, care nu a scos nici un cuvânt despre necesitatea respectării numeroaselor convenții ale ONU, UNESCO, ale Consiliului Europei, ce garantează drepturi egale pentru toate minoritățile naționale.
Zilele trecute, președintele Radei Supreme, R.A. Stefanciuk, a declarat fără a clipi că în Ucraina „nu există și nu pot exista niciun fel de minorități ruse”. După toate probabilitățile, șeful parlamentului ucrainean nu a citit niciodată următorul text: „Este garantată dezvoltarea liberă și protecția limbii ruse, a altor limbi ale minorităților naționale; statul contribuie la consolidarea națiunii, la dezvoltarea identității ei istorice, a tradițiilor și culturii, a identității de limbă și religioase a tuturor minorităților naționale; nu este permisă restrângerea conținutului drepturilor și libertăților; nu pot exista privilegii sau restricții bazate pe rasă, convingeri politice, religioase sau alte convingeri; este garantat dreptul de a învăța în limba maternă.” Sunt doar câteva citate din actuala Constituție a Ucrainei, pe care nimeni nu a anulat-o și pe care au depus jurământ în aplauzele Occidentului V.A.Zelenski, și înaintea lui, P.A.Poroșenko. Dar toți tac din nou – OSCE, Comisia de la Veneția, UE și SUA, neobservând încălcarea Legii fundamentale a Ucrainei.
Sub această tăcere și cu încurajarea Occidentului, regimul de la Kiev a lansat o campanie dezgustătoare împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, campanie care include confiscarea de biserici, persecuția credincioșilor și violența fizică împotriva preoților.
Aș dori să atrag o atenție deosebită: toate aceste infracțiuni împotriva drepturilor omului au început nu în februarie 2022, ci imediat după lovitura de stat sângeroasă din februarie 2014, când neonaziștii au acaparat puterea, rupând acordul de reglementare semnat cu o zi înainte sub garanția Germaniei, a Poloniei și Franței, care s-au resemnat rapid cu această umilință.
Pe acest fundal, uluitoare prin cinismul lor sunt descântecele făcute de liderii de la Bruxelles, potrivit cărora, în toate acțiunile lui, V.A. Zelenski „apără valorile europene”. Acum mai vor să deschidă rapid și porțile UE pentru regimul de la Kiev. După cum se spune, acceptăm naziști fără să stea la coadă. Este rușinos.
Se ridică întrebarea: la ce ne trebuie instituții păguboase pentru drepturile omului , care se transformă în instrumentele celor care s-au înscris pe linia privatizării, pentru propriile nevoi, a secretariatelor organizațiilor internaționale? Un astfel de OSCE servește ce fel de interese de securitate și cooperare paneuropeană?
Situația actuală este o consecință directă a încercărilor insistente ale vecinilor noștri occidentali de a-și asigura dominația, folosind fără rușine OSCE pentru a promova agresiv interese egoiste înguste și pentru a distruge intenționat principiul fundamental al consensului și chiar a culturii diplomației în sine. Orice persoană imparțială înțelege că așa nu pot fi rezolvate la modul serios și cinstit problemele de securitate ale Europei. Cu toate acestea, cu o obsesie de invidiat, capitalele occidentale „omoară” șansele OSCE de a renaște. Ei au creat deja „Comunitatea Politică Europeană” fără Rusia și Belarus. Astfel, pe continentul nostru a fost trasată încă o linie de demarcație, distrugând spațiul OSCE. Inițiatorii acestei idei ar trebui să se gândească bine cum se raportează creația lor la idealurile nobile după care s-au ghidat părinții-fondatori ai procesului de la Helsinki, dar și autorii Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.
Prin tradiție, se obișnuiește ca discursurile de la consfătuirile noastre să se termine într-o notă optimistă, pozitivă. Acum însă nu există motive speciale de optimism. În esență, OSCE este transformată într-o anexă la NATO și UE. Organizația (haideți să recunoaștem acest lucru) se află pe marginea prăpastiei. Se ridică o întrebare simplă: are oare sens să investești eforturi în readucerea ei la viață? Va putea ea vreodată să se adapteze la realitățile obiective ale dezvoltării mondiale și să devină din nou o platformă unde să fie analizate problemele de securitate regională pe baza principiilor Actului Final de la Helsinki și, în primul rând, pe baza principiului egalității tuturor țărilor participante? Deocamdată sunt mai multe întrebări decât răspunsuri.
Între timp, viața nu stă pe loc. Pe continentul nostru se dezvoltă procese de integrare eurasiatică și de cooperare egală în drepturi bazate pe un echilibru onest al intereselor, în formate constructive, independent de scufundarea tot mai adâncă a OSCE în agenda de confruntare care i-a fost impusă.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
Excelent discurs! Am urmărit discursului domnului Lavrov de la reuniunea OSCE și chiar dacă n-am înțeles ce spune (nu cunosc limba rusă) mi-a făcut plăcere să-l ascult și am sperat că-l veți traduce și posta pe site. Este un mare diplomat, un mare câștig pentru Rusia. Din păcate, asistăm la falimentul moral al tuturor organizațiilor europene, occidentale și americane, indiferent că se numesc UE, NATO, OSCE, ONU sau mai știu eu cum. Toate au o problemă gravă de credibilitate. Dezamăgirea domnului Lavrov este justificată și întrebarea pe care o pune la sfârșitul discursului, cred că are un răspuns clar: nu, nu merită nici un efort și nici o pierdere de timp pentru a readuce la viață OSCE. Această orgnizație a devenit un apendice al UE și NATO, care la rândul lor sunt dependente de SUA. Nu are nici o șansă de a reveni la viață. Drepturile omului și dreptul internațional au suferit grave lovituri în decursul anilor. Despre încălcarea flagrantă a tuturor drepturilor, a tratatelor și alianțelor a vorbit foarte clar domnul Lavrov. SUA și Occidentul au organizat sancțiuni globale contra Rusiei, argumentând că aceasta a încălcat dreptul internațional. Serios? Nu-mi îngăduie spațiul să scriu despre încălcările drepturilor omului și a dreptului internațional de către Occident și SUA. Alianța Occidentală ce poate spune despre gravele încălcări ale drepturilor omului în centre de detenție precum Abu Gharib? Dar SUA ce pot spune despre oamenii răpiți din Orientul Mijlociu și Afganistan, pe care i-a dus cu zboruri secrete organizate de CIA la Guantanamo, un lagăr din Cuba? Occidentul și SUA transmit clar mesajul că drepturile omului și dreptul internațional li se aplică unora, da nu și altora. Unii sunt sancționați, iar alții sunt susținuți. Când înșiși liderii și membrii acestor organizații calcă în picioare valorile și drepturile pe care ar trebui să le susțină și ne arată că respectarea lor este opțională, atunci are dreptate domnul Lavrov când spune că OSCE este pe marginea prăpastiei. În aceeași prăpastie se afundă și toate celelalte organizații. Dar Rusia nu se va împiedica de aceste mizerii. Ea are drumul ei.