La sfârșitul anului 2023, recolta de cereale va fi a doua ca volum din istoria Rusiei
Ministrul Agriculturii al Federației Ruse, Dmitri Patrușev, a convocat, zilele trecute, o ședință cu stafful operativ pentru a face bilanțul preliminar al recoltării. Întrevederea s-a desfășurat la pavilonul Centrului de coordonare al Guvernului Rusiei din cadrul expoziției ”Rossia” (în imagine).
Iată principalele idei ale acestei consfătuiri, selectate de presa rusă:
Campania de recoltare s-a încheiat, practic. Culturile de cereale și leguminoase au fost recoltate de pe aproape 98% din suprafață.
Au fost treierate peste 151 de milioane de tone de cereale, cantitate exprimată în greutatea buncărului de cereale, inclusiv aproape 99 de milioane de tone de grâu. Anul acesta va fi obținută a doua cea mai mare recoltă din istoria Rusiei.
Datorită acestui lucru, nu numai că va fi acoperit în totalitate necesarul intern, dar agricultorii vor putea trimite, de asemenea, volume record de cereale în străinătate. Conform planurilor, este vorba de peste 65 de milioane de tone pe sezon.
În 2023, Rusia a recoltat o cantitate record de hrișcă. Astfel, au fost recoltate 1,6 milioane de tone de hrișcă – este una dintre cele mai mari cifre din istoria Rusiei. Prin comparație, în 2022 au fost strânse 1,222 milioane de tone din această cultură.
De asemenea, a fost doborât recordul de recoltare a altei culturi populare în Rusia – orez. Recolta brută de orez depășește 1,1 milioane de tone, ceea ce înseamnă cu 24% mai mult decât anul anterior, atunci când recolta de orez a fost de 923.100 tone.
Producția de semințe oleaginoase, cartofi, legume, sfeclă de zahăr și o serie de alte culturi a crescut.
Sancțiunile idioate ale Occidentului au adus prosperitate Rusiei. Dacă prin acele decizii au fost afectate (pe o perioadă scurtă de timp) anumite sectoare ale economiei, Dumnezeu s-a îngrijit de Rusia și i-a dăruit o mare recoltă de cereale. A compensat ca să echilibreze balanța. Ce-au crezut ateii occidentali, că Dumnezeu va lăsa din mâini Rusia? Niciodată! După această recoltă bogată Rusia are în plan să exporte peste 65 de milioane de tone de cereale. Ministrul Agriculturii, Dmitri Patrușev, a afirmat că Rusia își va putea acoperi propriile necesități și va putea expedia cantități record partenerilor străini. Începând cu 17 noiembrie Rusia a început livrările gratuite promise de președintele Vladimir Putin la summitul Rusia-Africa, organizat în iulie la Sankt Petersburg, către mai multe țări africane. Primele țări beneficiare au fost Somalia și Burkina Faso. Dar din dar se face Rai, președintele Putin știe asta! Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume, iar după recolta record din 2022, aceasta de acum este a doua ca mărime. Nu doar Rusia se bucură de această recoltă, ci și țările care importă cerealele rusești.
View Comments