Occidentul va șterge din istoria Ucrainei tot ce a fost până în 2022, a declarat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, citată de agenția RIA Novosti.
„Priviți în ce tărece – o tăcere conștientă, firește – trece întregul mainstream occidental peste aceste zile, peste această dată (a 10-a aniversare a Maidanului de la Kiev – n.r.). Ei nu o văd. Nu există. De ce? Pentru că acum ei vor contoriza situația din jurul Ucrainei exclusiv începând din 2022. Pe ei istorie de dinante nu îi interezează. Îi va interesa doar în calitate de concept despre ”Holodomor”. Sau despre alte lucruri legate de rescrierea istoriei – doar atunci se vor adresa istoriei Ucrainei, restul pentru ei nu există”, a spus Zaharova la postul de radio Sputnik.
Potrivit spuselor sale, pentru a înțelege evenimentele actuale din Ucraina, trebuie cunoscut trecutul lor.
„Occidentul va face totul pentru a șterge toți anii de dinainte de 2022 – toate deceniile. În interpretările lor nu va exista nici primul Maidan (2004 – n.r.) nici al doilea Maidan (2013- feb. 2014 – n.r.)”, a spus ea.
Cu 10 ani în urmă, pe 21 noiembrie 2013, în Piața Maidan, din Kiev au început protestele care au dus la lovitura de stat. Motivul protestelor în masă a fost suspendarea de către guvern a semnării acordului de asociere cu UE.
Rusia a lansat operațiunea militară specială în Ucraina pe 24 februarie 2022. Președintele Vladimir Putin a precizat că obiectivul acestei operațiuni este acela de a-i „apăra pe oamenii care, timp de opt ani, au fost supuși abuzurilor și genocidului de către regimul de la Kiev”. El a menționat că operațiunea specială a fost o măsură forțată, Rusiei ”nefiindu-i lăsată nici o șansă de a proceda altfel, riscurile din domeniul securității fiind create de așa natură încât cu alte mijloace era imposibil de reacționat”.
Discursul lui Serghei Lavrov, ministrul afacerilor Externe al Federației Ruse, în cadrul conferinței de presă…
Președinția poloneză a Uniunii Europene a început prost, ea trebuie ”încălzită la microunde” pentru a…
Decodificarea cutiilor negre ale avionului Azerbaijan Airlines (AZAL) nu confirmă unele dintre concluziile preliminare prezentate…
Nikolai Patrușev/ Foto: RIA Novosti Ucraina își poate înceta existența ca stat în 2025, a…
Fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte francez Francois Hollande (în imagine) au ignorat…
Fostul europarlamentar irlandez Mick Wallace i-a cerut liderului regimului de la Kiev, Volodimir Zelenski, să…
This website uses cookies.
View Comments
Aniversarea celor zece ani din Piața Maidan din Kiev nu este sărbătorită, ci este comemorată. De aceea se petrece totul în tăcere, parcă ar fi un parastas. Și-au făcut apariția pe acolo, pe furiș, ca niște hoți, sub pretextul unor vizite ,,surpriză" sau ,,secrete" William Burns, Lloyd Austin, Boris Pistorius, Charles Michel, Maia Sandu. Pelerinajul nu s-a sfârșit, vor urma și alții. Nu sunt prea veseli, unii poartă haine cernite. Seamănă cu o slujbă de priveghere la căpătâiul unui mort. Doar că aici nu avem un mort, ci un muribund. Îi aduc un ultim omagiu sau îi fac iarăși promisiuni mincinoase? Istoria nu se poate șterge. Unii pot să modifice anumite evenimente, să distorsioneze adevărul, ceea ce s-a întâmplat în mai multe cazuri. Important este să alegi adevărul, să citești, să te informezi. Vinovat se face atât cel care modifică, dar și cel care alege minciuna. Nu trebuie să apărăm adevărul, ci să stăm în adevăr, ca să ne apere el pe noi.