Corneliu Vlad: Politica externă a Rusiei cultivă pragmatismul și interesul național

Corneliu VLAD

Criza din Orientul Mijlociu pune în lumină o tendință tot mai accentuată în politica externă a Moscovei: pragmatismul. Eliberat de balastul politico-ideologic și de obligațiile, rigorile și costurile impuse de alianțele din timpul războiului rece, dar și al URSS, Rusia își propune „evitarea obligațiilor excesive, dar în același timp consolidarea relațiilor cu acele țări care sunt cu adevărat interesate să coopereze cu Moscova, precum și întărirea influenței unor largi instituții internaționale, în special Organizația de Cooperare de la  Shanghai”, cum se exprimă analistul Timotei Bordaciov  despre  politica Rusiei în spațiul eurasiatic. Un criteriu funcțional în general în demersul internațional al țării.

Iar poziția Rusiei față de criza Israel-Hamas o exemplifică. În abordarea ei, Rusia ține seama de două obiective prioritare: 1. asigurarea stabilității sociale, a armoniei sociale și a creșterii economice a țării și 2. Dezvoltarea relațiilor cu toate statele și organizațiile internaționale interesate în conlucrarea cu Rusia.

În acesta viziune, Rusia apreciază că nu este necesar să se implice direct în criza medio-orientală, care nu risca (deocamdată?) să pericliteze grav securitatea mondială și interesele imediate ale celor trei superputeri, chiar daca ea trebuie urmărită cu multa atenție, pentru a se trage învățămintele necesare.

De pilda, SUA rămân în continuare principalul aliat și sprijin al Israelului, dar nu pot decide soluționarea conflictului și au obligații de care nu pot să scape, cum remarcă analistul menționat. Iar de cealaltă parte, statele arabe, Turcia, Iranul, își duc propria lor politică în zonă, care nu e neapărat dependentă de Washington.

SUA rămân totuși o prezență importanta în Orientul Mijociu, iar Rusia trebuie să tina seama de aceasta realitate.  În același timp, Moscova trebuie să dezvolte relațiile sale bilaterale cu toate statele din regiune, în mod echidistant. „Este în interesul Moscovei să urmărească o linie echilibrată în Orientul Mijlociu, deoarece orice înclinare într-o direcție sau alta va periclita grav interesele sale naționale”, scrie Mihail Rostovski, comentator la „Moskovski Komsomolet”.

În perioada sovietică, politica Rusiei în Orientul Mijlociu a fost vulnerabilizată de incoerență: inițiative diplomatice constructive, dar rigiditate la nivelul Biroului Politic al Partidului condus de Brejnev.

Istoricul rus Ghennadi Kostircenko relevă consecințele pe termen lung ale acestei situații în cartea sa „Politica secretă: de la Brejnev la Gorbaciov”: „Prin ruperea relațiilor diplomatice cu statul evreu și astfel încadrându-l în categoria dușmanilor ireconciliabili, conducerea sovietică s-a condamnat la o orientare unilaterală, împovărată de aceeași obligație oneroasă de a sprijini partea arabă cronic slabă.” În plus, politica unor state arabe (Egiptul lui Sadat) s-a dovedit duplicitară, căci s-a apropiat de Washington, ceea ce a prejudiciat interesele și prestigiul internațional al Rusiei. „Încercarea de a duce o politică în regiune bazată pe logica binară, cu cei care sunt pentru noi și cei care sunt împotriva noastră, condamnă chiar și o mare putere la rolul unui obiect care este manipulat de toată lumea”, comentează Mihail Rostovski, care conchide: „Atunci când este de ales între părțile aflate în conflict din Orientul Mijlociu, Moscova trebuie invariabil să se aleagă pe sine, indiferent de modul în care acest lucru ar putea răni sentimentele partenerilor săi din regiune și nu numai”.

Dealtfel, observă comentatorii politic de la Moscova, este și greu să adopți o poziție tranșantă între părțile în confruntare în Orientul Mijlociu. Aripa politico-diplomatică a Hamas are o linie de conduită mai flexibilă decât aripa militară dură a Hamas. Iar în Israel, e greu de reconciliat alianța cu SUA, principalul sprijinitor, cu dorința unor bune relații cu Rusia.

Prejudecata antirusa din Israel nu poate fi negată. Dar, cum sublinia președintele Putin în 2020 omologului său israelian, „Trebuie să fii foarte atent pentru a rezista oricăror manifestări de xenofobie, antisemitism, oriunde s-ar întâmpla și de la cine ar veni.”

Promovarea păcii în Orientul Mijlociu și menținerea stabilității în Rusia sunt așadar interconectate. „Ambele implică disponibilitatea de a spune un „nu” decisiv anumitor planuri israeliene, inclusiv ideea de „rezolvare a problemei Fâșiei Gaza” prin deportarea tuturor (sau mulți) rezidenți ai săi în Egiptul vecin”, sintetizează comentatorul Mihail Rostovski. Dovada prgamatismului noii politici a Rusiei în Orientul Mijlociu este echidistanța, neasumarea unor obligații excesive și grija pentru propriul interes național.