MAE rus a catalogat act de dezumanizare atacul asupra unui spital din Gaza
19/10Ungaria a promis că va răspunde la introducerea de către Bulgaria a unei taxe pe tranzitul gazelor rusești
19/10Polonezi, americani, britanici: Ministerul Apărării a indicat numărul mercenarilor care luptă de partea armatei Ucrainei
În Ucraina, armatei ruse i se opun aproximativ 2.000 de mercenari străini, informează cotidianul Izvestia, citând o notă analitică elaborată de ministerul rus al Apărării. Autenticitatea documentului a fost confirmată de trei surse din respectivul minister.
Potrivit datelor prezentate în document, de la începutul operațiunii speciale, pe teritoriul ucrainean au ajuns peste 12.700 de voluntari din 88 de țări. De atunci, peste 5.400 de luptători au fost uciși, 5.300 au plecat de unde au venit. În prezent, în zona operațiunii militare speciale au mai rămas 1.940 de mercenari, se arată în document.
Majoritatea „soldaților norocului” au venit din Polonia – mai mult de 2.700 de oameni. SUA se află pe locul doi, cu peste 1.000. Câte 900 de luptători au au venit din Georgia și Canada, câte 700 din Belarus, Marea Britanie și România.
Nota analitică precizează faptul că în recrutarea voluntarilor sunt activ atrase companiile militare private. Printre acestea se numără Academy, Cubic, Darkhorse Benefits, Dean Corporation, Forward Observation Group, Hyperion Services, Sons of Liberty International, precum și cele poloneze – ASBS Othago și European Security Academy.
1 Comment
Da, și încă se mai susține că este un conflict doar între Rusia și Ucraina, când este clar un război al Statelor Unite pornit împotriva Rusiei prin intermediul Ucrainei și cu ajutorul vasalilor (printre care și noi). Două imperii ale minciunii: SUA și Occidentul. Slugi neghioabe, nu uitați că SUA este pe ducă. Ce veți face atunci?