Diplomă de maturitate sau o Ordine cum nu a mai existat vreodată

Vă prezentăm rezumatul Raportului anual al Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai” al cărul al XX-lea forum a avut loc recent la Soci.

Cele mai multe dintre descrierile ordinii mondiale – deja existente sau care sunt pe cale să apară – conțin în denumire noțiunea ”mult”: multilateralism, multipolaritate, policentrism și așa mai departe. Este firesc. Numărul participanților importanți la relațiile internaționale este fără precedent de ridicat, așa ceva nu s-a mai întâmplat de mult. Sau poate chiar niciodată.

Lumea (în special partea ei europeană, care țintește expansiunea și dominația) s-a obișnuit de mult cu structurile ierarhice rigide care au definit sistemul internațional. În ultimii două sute de ani, ierarhia s-a simplificat constant. De la „concertul puterilor” din secolul al XIX-lea, la „axele” antagoniste din prima jumătate a secolului XX, de la bipolaritatea rigidă a Războiului Rece, la „momentul unipolar” proclamat după încheierea acestuia.

Într-un anumit sens, „sfârșitul istoriei” anunțat în 1989 a fost cu adevărat piatra de hotar finală. Doar că nu a istoriei în sine, ci a unei etape concrete, deosebit de lungi – timpul ierarhiilor.

Ordinea internațională care se pregătește să iasă din scenă (ordinea Ialta-Potsdam, care s-a păstrat, într-o formă modificată, și după Războiul Rece) a fost, poate, ultima la baza căreia s-a aflat echilibrul de forțe din interiorul unui grup limitat de state. Cu alte cuvinte, a fost ierarhică prin însăși natura ei. Dacă această presupunere este corectă, atunci se încheie o eră care a continuat în relațiile internaționale cinci sute de ani (din momentul expansiunii europene în Asia, Africa și America). „Sfârșitul istoriei” a subînțeles, într-un oarecare sens, și sfârșitul ierarhiei. Așa-numitul „moment unipolar” a respins, în general, nevoia unei ordini în percepția anterioară, deoarece a avut în vedere că, pe măsura integrării statelor în paradigma democratică liberală globală, se va schimba și esența comportamentului lor.

Ierarhia s-a încheiat cu adevărat. Dar nu prin triumful ei total și prin dizolvarea în ea a ordinii mondiale, ci prin epuizarea oportunităților pe care le oferea. Eforturile de unificare au adus efectul opus – diferite culturi și popoare doresc să-și sublinieze tot mai mult identitatea și originalitatea. Etapa actuală este de tranziție. Din punct de vedere ideologic, se încearcă menținerea dominației unui singur set de norme și reguli în spiritul perioadei care a urmat Războiului Rece. Dar se încearcă să se facă acest lucru prin metode de impunere forțată inerente unor perioade mult mai timpurii. Și toate acestea în condițiile în care globalizarea a atins limita capacității ei de a asigura un echilibru acceptabil de beneficii pentru principalii participanți.

După cum a scris politicianul indian Jaswant Singh, „sfârșitul Războiului Rece nu a dus la „sfârșitul istoriei”. Dezghețul care a început la sfârșitul anilor ‘1980 nu a făcut decât să topească și mai mult vechile dușmănii ale Europei. Noi nu am intrat niciodată în unipolaritate. Ar fi o mare greșeală să credem că, în secolul XXI, simpla apărare a mantrelor globalizării și a pieței face ca securitatea națională să fie supusă comerțului global. Secolul XXI nu va fi un secol al comerțului. Lumea încă mai trebuie să rezolve problemele neterminate ale trecutului”.

Dorința de a păstra elemente ale ordinii mondiale anterioare în cadrul a ceea ce se conturează acum este un motiv important pentru confruntările de astăzi.

Însă un rol mai semnificativ îl joacă „șlefuirea” statelor unul de celălalt țintind spre viitor. Când acest proces acaparează mari puteri nucleare, riscurile pentru umanitate cresc. Dar el este inevitabil și presupune învățarea tehnicilor de „siguranță” în timp real.

Dacă „șlefuirea” va trece cu succes, noua ordine internațională poate deveni nu rezultatul unei „afaceri” sau a unui „congres de pace” al câștigătorilor, ci poate apărea prin procesul firesc de interacțiune între state și găsirea de variante acceptabile pentru toți. Oricât de surprinzător ar suna în privința politicii mondiale – fără câștigători și fără învinși. Acesta va fi începutul noii ere non-ierarhice și începutul apariției unor limite pentru cele mai rele aspecte ale sistemelor anterioare, dintre care principalul este dorința de hegemonie.