Ucraina a dezbinat cel mai important cuplu al UE

Presa europeană scrie despre conflictul dintre principalii oficiali ai Uniunii Europene – Charles Michel și Ursula von der Leyen (în imagine). Cei doi au viziuni diferite în privința Ucrainei, nu pot împărți puterea și responsabilitatea. Dar eșecul paneuropean în confruntarea cu Rusia ar trebui să egalizeze șansele lor de succes, scrie publicația Vzgliad.

Analizând interviul acordat de președintele Consiliului European, Charles Michel, revista germană Spiegel a publicat un nou articol despre bârfele care circulă la Bruxelles, a căror esență este că Charles Michel s-a certat cu Ursula von der Leyen.

Când vorbesc despre acțiunile celuilalt, el și șefa Comisiei Europene se critică reciproc. Mai mult, ei nu pot împărți atribuțiile în domeniul politicii externe și, de fapt, duc o luptă pentru putere, deși ar fi trebuit să lucreze în tandem.

Principalul dezacord dintre ei s-ar referi, chipurile, la Ucraina, ceea ce este ușor de crezut: politica ucraineană a devenit toxică pentru toți cei care au tangență cu ea. Numai în ultima săptămână, scandalurile legate de Kiev au costat funcțiile președinților a două parlamente naționale – cel al Canadei și cel al Statele Unite. Ucraina va distruge, cu certitudine, și carierele lui Charles și a Ursulei – a unuia mai devreme, a altuia mai târziu.

Deocamdată însă, von der Leyen speră să rămână în fruntea Comisiei Europene pentru un nou mandat de cinci ani, iar dacă nu-i va ieși (ar putea să nu meargă, împotriva ei pronunțându-se, spre exemplu, președintele francez Emmanuel Macron), se va muta în fotoliul de secretar general al NATO.

Despre planurile personale ale lui Michel nu se știe nimic concret și există bănuiala că un al doilea mandat nu i se va mai acorda. Dar el privește mai departe decât toți, sărind direct în 2030, propunând să fie anul stabilirii extinderii UE pe seama statelor balcanice (cu excepția Turciei) și a Ucrainei (adică ceea ce rămâne din ea).

Cu alte cuvinte, belgianul pasează nemțoaicei un volum uriaș de muncă și obligații, care nu-l vor implica, probabil. De aceea, echipa Ursulei preferă să nu indice date precise pentru „viitorul european” nici pentru Balcani și, cu atât mai mult, pentru Ucraina. Privește, în schimb, spre biroul lui Michel, dând de înțeles că nu el este, la Bruxelles, cel mai mare boss.

Din punct de vedere juridic, conform actelor fondatoare ale UE, cei doi au statut egal. Dar, judecând după atitudinea belgianului s-a creat de mult impresia că el vrea să fie „mai egal”, dar nemțoaica l-a împiedicat. Der Spiegel amintește, în acest sens, „scandalul de la Ankara cu scaunele”, când președintele turc l-a invitat pe Michel să ia loc în fotoliu, iar von der Leyen a fost trimisă să stea pe canapea.

Din afară, povestea a arătat ca o intrigă orientală. Ulterior însă, turcii au declarat că protocolul a fost convenit cu biroul lui Michel. Și von der Leyen știa pe cine trebuia să se supere.

Așa, sau cam așa este văzută în mass-media europene discordia din cel mai important cuplu al UE. Pentru Rusia, este mai ușor să descrie totul cu bancul despre bărbatul care se laudă, într-o cârciumă, că nevasta lui decide în familie toate probleme secundare – copii, gospodărie, buget, iar el le decide pe cele primare – dacă să trimită sau nu trupe în Irak.

Michel este exact acel bărbat. Funcția lui pare pompoasă și aproape de puterea reală: în Consiliul European intră doar șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene, iar belgianul cu barbă este președintele lor. Mulți înțeleg însă că este doar un președinte de formă.

Da, oficial el este liderul UE, șeful unei structuri interstatale uriașe. Dar este mai corect ca Michel să fie comparat cu președinții acelor țări, în care șeful nominal al statului are prerogative de jucărie, iar puterea și resursele sunt în mâinile guvernului.

Von der Leyen conduce exact un astfel de guvern – paneuropean. Comisarii europeni sunt miniștrii ei, aparatul birocratic al UE reprezintă mușchii ei administrativi, controlul asupra bugetului este puterea ei. Și ea (sau cineva în
locul ei) este cea care trebuie să construiască din cărămizi adevărate acele castele plutitoare, inventate și dezbătute la cel mai înalt nivel de domnul Charles Michel.

Și pentru că veni vorba, conform modestelor estimări ale biroului lui, aderarea Ucrainei ar urma să coste Uniunea Europeană 186 de miliarde de euro în alocări directe pe șapte ani. Este de presupus că echipa Ursulei calculează altfel. Și nu din cauza corupției, ci pentru că, după toate probabilități, pentru belgian această sumă colosală a fost redusă din considerente politice și/sau pentru că au fost într-o dispoziție proastă.

Șefa Comisiei Europene are neajunsurile ei, dar sunt de altă natură. Deseori este subestimată, deși nu ar trebui. Ursula nu a fost un ministru german al apărării eficient, dar când vine vorba de lobby și de a aplica resursele UE pe „locul dureros”, ea este eficientă și are capacitatea de muncă a unui cal de tracțiune.

Acest lucru face din ea un adversar periculos, în condițiile în care Charles Michel este un fel de „filozof pe tron”, doar tronul său este de la Ikea.

Aparent, conflictul lor de temperamente a ajuns la stadiul în care este imposibil de ascuns. Pentru amândoi, Ucraina reprezintă un nerv spinos, doar Michel îl vede ca o perspectivă geopolitică, iar von der Leyen ca o povară a problemelor practice.

Este puțin probabil ca acest lucru să-i împace, dar greutatea acestor probleme va fi suficientă pentru a-i acoperi din cap până în picioare, atât pe el, cât și pe ea. Intrând în acțiunea de „înfrângere a Rusiei în Ucraina”, amândoi nu au avut, de la bun început, nici o șansă de izbândă.

Iar dacă, brusc, va trebui pariat pe unul singur, pariul trebuie făcut pe Ursula. Dacă este nevoie, va sfâșia cu dinții. Până la noi nu ajunge, dar până la Michel este simplu.