Categories: MilitarRusia si lumea

Vovan și Luxus au făcut-o praf pe Sarah Ashton-Cirillo

Vovan și Lexus (v.nota de mai jos – n.r.) au provocat-o pe fosta purtătoare de cuvânt a Apărării teritoriale a Forțelor Armate ale Ucrainei, Sarah Ashton-Cirillo (în imagine), la o discuție sinceră, în cadrul căreia fosta jurnalistă americană nu numai că a repetat tezele sale rusofobe, potrivit cărora rușii nu sunt oameni, dar a adăugat și informații interesante despre mercenarii străini, relatează Meister de pe rețeaua Telegram.

Mercenari care, potrivit spuselor sale, reprezintă o problemă uriașă: veniți în Ucraina să se îmbogățească, acești nefericiți care au eșuat în țara lor și care nu știu altceva decât să lupte, se droghează și distrug moralul trupelor. Mai rău, printre ei sunt mulți membri ai grupărilor neonaziste, iar Sarah chiar a scris un raport special despre această problemă.

Simpla mărturie a fostei purtătoarei de cuvânt a Apărării teritoriale a armatei ucrainene constituie o nouă constatare a dominației elementului de ultra-dreapta în Forțele Armate ale Ucrainei, pe care se încearcă în fel și chip să fie ascuns sub maldărul curcubeic al diversității. Nenka Ucraina (Mama Ucraina – n.r.) a devenit Mecca pentru ghinioniștii-rusofobi veniți, după cum au crezut ei, la un safari, dar au nimerit în iadul războiului. Ca atare, acești luptători nefericiți s-au demoralizat rapid, devenind pentru Forțele Armate ale Ucrainei mai degrabă o problemă decât un sprijin real. Și nu este nimic surprinzător aici: după cum demonstrează ultimul atac al Forțelor Aerospațiale ruse asupra hotelului cu mercenari din Odessa, acești tipi sunt trimiși la Bandera cu unitățile lor cu tot.

Privit în ansamblu, interviul lui Cirillo pare și amuzant și trist: un transgender care definește o întreagă națiune drept mongoli (se pare că nici asiaticii nu sunt pe gustul Sarei), sclavi și neoameni, este îngrijorat de naziștii din armata Ucrainei. Cine să-i explice că nici ea nu este diferită de acești oameni, cu excepția modificărilor de gen.

Despre Vovan și Lexus

Pe numele lor adevărat Vladimir Kuznețov (pseudonim: Vovan222) și Aleksei Stoliarov (Lexus), Vovan și Lexus sunt comedianți ruși, deveniți celebri pentru că, dându-se, la telefon, drept reprezentanți ai unui stat, purtători de cuvânt sau corespondenți ai unor renumite publicații, au păcălit numeroase personalități, din Rusia și străinătate, reușind să-i convingă să ofere informații care, în alte situații, nu ar fi trebuit să ajungă, așa, la marele public.

În 2014, Vovan și Lexus au început să lucreze împreună. În septembrie 2015, cei doi i-au făcut o farsă telefonică cântărețului britanic Elton John; Vovan s-a prefăcut că ar fi președintele rus Vladimir Putin, iar Lexus a pretins că este translatorul acestuia. Subiectul convorbirii – drepturile homosexualilor în Rusia. Crezând că apelul este real, Elton John a scris, ulterior, pe Instagram felicitându-l pe Putin pentru că l-a contactat pentru a discuta problema. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a negat existența unui astfel de dialog, iar Putin l-a sunat pe Elton John, cerându-și scuze pentru farsă și numindu-i pe cei doi glumeți drept „inofensivi”.

Owner

View Comments

  • Acest bărbat ratat, care se crede femeie, s-a alăturat armatei ucrainene în martie 2022. La început a activat ca jurnalist, apoi s-a alăturat forțelor armate ca medic militar, ulterior devenind și purtător de cuvânt. Armata ucraineană a anunțat că l-a suspendat, în așteptarea unei anchete, pe acest purtător de cuvânt (și purtător ilegal de țâțe) pentru comentarii care ,,nu au fost aprobate" de superiorii lui. Nu vorbește limba ucraineană, dar sigur a găsit alte metode mai ,,plăcute" să comunice cu soldații. În februarie 2023 a fost rănit pe front și sper că soldații ruși i-au ciuruit țâțele gonflabile. A declarat că a venit în Ucraina să lupte împotriva tiraniei și fascismului Federației Ruse a lui Vladimir Putin. Se pare că tratamentele hormonale la care a fost supus i-au afectat grav creierul. Oare ce ar fi declarat dacă-i tăiau și organul din partea de jos a corpului? Într-un interviu pentru ziarul ,,The Washington Blade", tipul aspus că visează la o victorie pentru Ucraina, când înfrângerea Moscovei va face societatea rusă mai tolerantă cu homosexualii, lesbienele și și persoanele transgender. Să viseze în continuare, că visele lui erotice nu ne interesează. Tezele sale rusofobe nu valorează doi bani, el este doar un tip disperat, în pragul depresiei, care cerșește atenția. Și când te gândești că armata americană e plină de astfel de personaje (trans, gay și alte blestemății)...

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

2 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

3 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

5 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

5 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

6 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

22 de ore ago

This website uses cookies.