Hillary Clinton este cunoscută „pentru încercările ei de a așeza totul cu susul în jos”, a declarat secretarul de presă al președitelui Rusiei, Dmitri Peskov, citat de cotidianul Vedomosti.
„La noi, doamna Clinton este cunoscută pentru încercările ei de a așeza totul cu susul în jos și de a înlocui noțiuni”, a spus el, comentând declarația fostului Secretar de Stat al SUA despre ”vina” ce revine președintelui Vladimir Putin pentru extinderea NATO.
Peskov a amintit de „numeroasele valuri” ale extinderii Alianței și apropierii infrastructurii militare a blocului de granițele Rusiei. „A urmat, apoi, propunerea adresată insistent de Putin țărilor occidentale de a analiza situația dată și de a se ajunge la semnarea unui document [privind garanțiile de securitate], al cărui proiect a fost pregătit de partea rusă (în decembrie 2021 – n.r.)”, a adăugat el.
Reprezentantul Kremlinului a menționat că țările occidentale au refuzat categoric să discute propunerea Rusiei, și „devine, astfel, foarte clar care a fost motivul operațiunii militare speciale, în curs de desfășurare și care continuă”.
Într-un discurs pronunțat, recent, la Departamentul de Stat, Hillary Clinton s-a adresat președintelui Putin, declarând că extinderea NATO este ”vina lui”.
La 14 februarie 2022, înainte ca operațiunea specială din Ucraina să înceapă, Putin a spus despre expansiunea NATO spre Est pe seama fostelor republici post-sovietice că este nesfârșită și foarte periculoasă. Tot atunci, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că la propunerile cheie adresate Alianței Nord-Atlantice de Rusia, s-a primit un răspuns negativ.
Primul va de extindere a Alianței Nord-Atlantice a avut loc în 1999, când Vladimir Putin nu a fost încă președintele Rusiei, amintește Vedomosti.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
Această femeie oribilă nici nu trebuie luată în seamă. Ea nici n-ar trebui lăsată să rostească numele președintelui Putin. S-a trezit din amorțeală și a început să cotcodăcească tâmpenii, nu și-a luat tratamentul sau ce are? Primește ceva mărunțiș de la Biden pentru chestiile ridicole pe care le declară? Penibilă...