Categories: Militar

Tancurile Abrams au ajuns în Ucraina. Se va schimba situația pe front?

Tancurile Abrams M1 au ajuns în Ucraina. Dar chiar și experții militari americani recunosc că sunt prea puține și au ajuns prea târziu pentru a influența situația de pe câmpul de luptă, scrie Ucraina.ru.

Ucrainenii au fost instruiți să lucreze pe Abrams pe repede înainte, din aprile până în mai. Mai întâi vor sosi vreo 12 tancuri, după care, în funcție de reușitele militare, alte 20. Mai mult, Statele Unite le-au cerut ucrainenlor să apere din toate puterile tancurile de atacuri cu drone și distrugere rapidă.

Ucrainenii înșiși recunosc că, după pierderi de amploare din primele luni ale contraofensivei, au schimbat tactica. Acum ei se străduiesc în principal să transporte cu tancurile occidentale infanteria, la o distanță sigură de front, de unde o trimit apoi în ”asalturi sângeroase”. Mai des, tancurile sunt folosite, la kilometri depărtate de front, pentru a susține cu foc trupele terestre. Cu toate acestea, chiar și în acest regim, ele sunt adesea distruse – așa cum s-a întâmplat recent cu tancul britanic Challenger.

În plus, vine sezonul ploios, cu drumuri desfundate, când tancurile americane grele vor rămâne pur și simplu blocate în noroi. În aceste condiții, chiar și în Statele Unite se întreabă cum ar putea fi, în principiu, folosite pe câmpul de luptă vechile M1 modificate fără armură și optică moderne.

Pentru ucraineni, probleme vor fi și cu întreținerea mașinilor. De aceea chiar ei au refuzat recent să accepte tancurile Leopard 1 în stare deteriorată. Ucraina nu va putea obține un succes instantaneu cu ajutorul tancurilor Abrams. Dar principalele riscuri pentru Kiev constau tocmai în spațiul mediatic. Pentru că fiecare tanc american în flăcări va întări și mai mult sentimentele anti-război în Statele Unite și iritare în Congres, unde și așa parlamentarii sunt revoltați de modul în care Kievul irosește armele trimise degeaba.

Owner

View Comments

  • Da, Jens Stoltenberg a salutat prima livrare de tancuri americane Abrams M1 către Ucraina. Stoltenberg îi declara noului prim-ministru leton, Evika Silina, că aceste contribuții consolidează poziția Ucrainei, capacitatea ei de a respinge forțele ruse. Bla, bla, bla - povești pe care nici el nu le crede. Dar trebuie să zică și el ceva pentru banii pe care îi încasează de la NATO. Sau pentru NATO asta face parte din ciclul ,,Înarmarea pentru pace"? Polonia nu mai trimite arme în Ucraina, iar ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a recunoscut că unele dintre armele pe care le-a trimis în Ucraina (referire la tancurile Leopard 1) nu sunt funcționale și sunt uzate moral. Dacă și avioanele F16 zboară precum funcționează tancurile Leopard, atunci e bine... pentru Rusia. Cine știe, poate că și tancurile Abrams M1 au fost trimise fără șenile. Au venit echipate cu soldați americani? Că în Ucraina nu cred că mai este cine să conducă tancurile.

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

4 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

5 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

7 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.