Hot News
Nikolai Patrușev: Prăbușirea imperiilor parazite (I)
26/09
Mașini de scris și ștergerea urmelor: Hersh, despre detaliile operațiunii împotriva Nord Stream
27/09

ONU a condamnat apariția unui veteran SS în Parlamentul canadian

Foto: Global Look Press/ RBC

Organizația Națiunilor Unite se pronunță împotriva glorificării naziștilor, a declarat reprezentantul Secretarului General al ONU, Stephane Dujarric, comentând apariția unui veteran al unităților SS la un eveniment organizat în Parlamentul Canadei, cu ocazia vizitei președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, relatează RBC.

„Desigur că suntem împotriva glorificării de orice fel a acelor oameni care au participat activ la activitățile naziștilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a spus el.

Dujarric a amintit, totodată, că speakerul Camerei Comunelor a Parlamentului canadian, Anthony Rota, a cerut scuze pentru incident. „Ulterior am aflat informații suplimentare care m-au determinat să regret decizia luată. Doresc să prezint în mod speciale scuzele mele cele mai profunde comunităților evreiești din Canada și din întreaga lume”, a declarat Anthony Rota.

Scandalul a avut loc pe 22 septembrie în timpul vizitei efectuate de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Ottawa. La evenimentul din Parlament a fost invitat Jaroslav Hunka, în vârstă de 98 de ani, care a fost prezentat drept „luptător pentru independența Ucrainei împotriva rușilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Ambasada Rusiei a trimis o notă de protest Ministerului de Externe al Canadei și biroului prim-ministrului Justin Trudeau. Autoritățile din Polonia și Belarus au cerut autorităților canadiene să prezinte scuze.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Și dacă ONU se pronunță împotriva glorificării naziștilor, ce măsuri se gândește să ia în acest caz? Că de vorbe sunt sătulă. În sală a fost ovaționat un veteran nazist de un alt nazist din generația nouă, Zelenski, și de alți lingăi extaziați. Uitați-vă la ei cât de frenetic aplaudă, ca niște roboți, parcă sunt din ,,1984″, cartea lui George Orwell. Aplaudă nazismul și-i urăsc pe rușii care au scăpat Europa de naziști. Nici nu le pasă de victime! Niște nebuni. Ar putea lua toți premiul Nobel pentru prostie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3298975