Lecțiile amare ale conflictului ucrainean pentru viitorul NATO

Conflictul din Ucraina a arătat că NATO nu este pregătită să își apere nici măcar propriul teritoriu. În același timp, cheltuielile uriașe pentru înarmare expun SUA la pericole în regiunea Asia-Pacific, precizează Stephen Bryen, într-un articol publicat de Asia Times și reprodus de portalul inosmi.ru.

Deși războaiele au o mare varietate de cauze, un război devine în mod inevitabil un poligon pentru testarea tehnologiilor, tacticii și strategiei. 

Conflictul din Ucraina nu este diferit din acest punct de vedere. Mai mult, în acest sens, conflictul poate fi considerat chiar exemplar. Din nefericire pentru NATO, acesta nu prevestește nimic bun alianței.

Statele Unite și NATO au oferit Kievului un ajutor militar imens în valoare de 100 de miliarde de dolari. În același timp, propriile lor cheltuieli sunt în creștere, ajungând la cifra uluitoare de 100 de milioane pe zi. Și chiar și cu astfel de sume colosale, Ucraina nu a recâștigat decât o mică parte din teritoriul ocupat de ruși, suferind pierderi uriașe de forțe și echipamente.

Mai mult, cifrele sus-menționate nu includ cheltuielile militare interne ale alianței. De exemplu, Polonia tocmai a decis să cumpere noi sisteme de apărare antiaeriană Patriot, în valoare de 15 miliarde de dolari, și elicoptere de atac Apache, în valoare de 12 miliarde de dolari, de la contractorul american din domeniul apărării Boeing.

Germania cumpără sistemul israelian de apărare antiaeriană Arrow pentru 3,5 miliarde de dolari. Polonia intenționează să cheltuiască 4% din PIB-ul său pentru apărare – mult mai mult decât ceilalți aliați din NATO, cu excepția SUA. De fapt, doar opt țări din 30 îndeplinesc obiectivul de 2% din PIB.

Singurul punct pozitiv pentru NATO a fost furnizarea de informații către Ucraina privind supravegherea aeriană și localizarea țintelor cu ajutorul dronelor și avioanelor de cercetare care operează deasupra Mării Negre în spațiul aerian internațional.

Acest sprijin a crescut semnificativ eficiența armelor „inteligente” precum sistemul de rachete HIMARS, iar datorită Starlink al lui Elon Musk, datele sunt transmise în timp real direct pe smartphone-urile comandanților. În același timp, supravegherea aeriană a permis urmărirea mișcărilor trupelor ruse și anticiparea punctelor fierbinți ale conflictului – ceea ce în trecut era de neconceput.

Din păcate, într-un război la scară largă, NATO va pierde imediat acest avantaj: rușii sau oricare alt adversar major vor începe să distrugă mijloacele de recunoaștere chiar și în spațiul aerian internațional.

În ciuda implicării extinse a NATO în conflictul ucrainean, inclusiv cu forțe terestre pentru operații speciale în calitate de consilieri, precum și cu „mercenari”, printre care se află mulți soldați bine instruiți ai alianței – Moscova manifestă o reținere semnificativă față de amenințările aeriene și nu dorește în mod evident extinderea conflictului dincolo de granițele Ucrainei și Rusiei.

În plus, echipamentele avansate pot fi potențial vulnerabile și pot deveni pradă ușoară pentru sistemele anti-satelit chineze sau ruse.

SUA, la rândul lor, vor încerca să facă același lucru cu sateliții Rusiei sau ai Chinei. Acest lucru înseamnă că un rol cheie va fi jucat de supravegherea locală și dirijarea către țintă, în primul rând cu ajutorul dronelor. Aici, rușii s-au descurcat destul de bine, chiar dacă au început conflictul cu capacități limitate în această privință.

Rusia a perfecționat și a integrat în rețea dronele Orlan, care nu numai că pot vedea țintele, dar le pot și bruia. De asemenea, Rusia a introdus pe câmpul de luptă echipamente îmbunătățite de război electronic.

Chiar dacă Ucraina are, de asemenea, o serie de sisteme de război electronic decente, rușii par să fie mai pricepuți în acest domeniu și au introdus o serie de noutăți pe câmpul de luptă care s-au dovedit deja eficiente.

Se pare că rușii au învățat multe în timpul războiului din Nagorno-Karabah, unde „bruiajul” lor s-a dovedit ineficient, iar de atunci s-au adaptat.

Rușii au învățat cum să învingă armele „inteligente”. De exemplu, Ministerul rus al Apărării raportează în mod constant despre neutralizarea sistemelor HIMARS, precum și a altor arme „inteligente” sau drone – adesea prin intermediul războiului electronic.

În acest context, NATO este slab echipată nu doar pentru a combate „roiurile de drone”, ci chiar și pentru a contracara rachetele cu rază medie și lungă de acțiune. Această situație se datorează în parte unei distribuiri greșite a resurselor: apărarea antiaeriană nu a primit atenția cuvenită, iar accentul principal a fost pus pe amenințările strategice nucleare.

Și chiar și în acest domeniu, acoperirea sistemelor de apărare antiaeriană din Europa este departe de a fi optimă. Mai mult decât atât, mijloacele existente de apărare antiaeriană ale NATO nu sunt integrate în rețea și nu sunt pregătite pentru detectarea și neutralizarea celor mai periculoase amenințări.

SUA au, de asemenea, o apărare antiaeriană foarte slabă. Îi lipsește foarte mult protecția nu numai împotriva rachetelor balistice, ci chiar și a celor tactice. Statele Unite și-au desfășurat de mai multe ori trupele în puncte fierbinți, protejându-se de rachetele și dronele primitive care au căzut în mâinile grupărilor teroriste doar cu echipamente învechite.

Un exemplu elocvent este respingerea de către armata americană a sistemului eficient de apărare antiaeriană israelian Iron Dome, care ar fi putut fi desfășurat în Irak pentru a proteja bazele și obiectivele americane.

În schimb, armata americană intenționează să dezvolte un sistem „propriu”, așa că trupele neprotejate vor trebui să aștepte. În plus, nu există nicio garanție că noul sistem al armatei va funcționa bine în luptă atunci când va deveni operațional, peste câțiva ani.

Cu siguranță, va fi mult mai costisitor decât achiziționarea unui sistem „de la raft” care să funcționeze în mod demonstrabil, ceea ce sugerează că cei care gestionează resursele de la Pentagon nu sunt cu adevărat interesați de viața și sănătatea soldaților. (De asemenea, trebuie remarcat faptul că Statele Unite nu numai că au finanțat lucrările de proiectare a sistemului Iron Dome, dar produc și unele componente ale acestuia).

Acum, Statele Unite au început în sfârșit să rezolve problema „roiurilor de drone”. Rușii deja folosesc în Ucraina atacuri combinate, în care dronele sunt completate de rachete de croazieră, bombe cu planare și o varietate de ținte false. Toate acestea creează probleme majore pentru sistemele terestre de apărare antiaeriană.

Cu cât armamentul devine mai autonom (și, prin urmare, mai rezistent la bruiaj), cu atât mai acută devine amenințarea atacurilor mixte cu drone. În viitor, acest lucru va deveni o provocare pentru inteligența artificială. Ei bine, vom trăi și vom vedea.

Același lucru se poate spune și despre tancuri. Celebrele tancuri germane Leopard au fost eliminate cu succes de ruși în Ucraina. De ce? În primul rând, acestora le lipsește o protecție eficientă, în ciuda blindajului lor modern.

Temându-se pentru integritatea lor, ucrainenii au început să monteze pe tancurile Leopard blindaj dinamic capturat de la ruși, împreună cu „grilaje” din oțel în partea superioară pentru protecție împotriva amenințărilor aeriene.

Dacă tancurile germane sunt considerate atât de bune, de ce nu au protecție frontală și laterală, și nici protecție superioară? Voi traduce: nici celelalte tancuri NATO, cu excepția unor Abrams americane, nu au o astfel de protecție. Ucraina primește deja tancuri Abrams, dar sunt modele mai vechi și nu au blindajul modern. Nici acestora nu le este dat să reziste mult.

Armata SUA știe că răspunsul constă în apărarea activă pe tancuri. Chiar și aceasta nu poate oferi protecție împotriva minelor terestre și a artileriei grele, dar poate oferi protecție împotriva armelor antitanc, mortierelor și obuzelor.

Armata SUA a achiziționat exact 100 de unități ale sistemului israelian Trophy, care a fost testat și verificat, dar ulterior a decis să dezvolte o alternativă proprie. Acest lucru va mai dura câțiva ani, iar între timp, tancurile americane au rămas și ele fără protecție suplimentară. Așa cum spunea Yogi Berra: „Pare a fi un fel de deja-vu din nou”. (Jucătorul american de baseball care a devenit o legendă pentru „yogismele” sale – glume neintenționate cu conținut tautologic sau paradoxal, nota InoSMI.)

Pentru clarificare: deși rușii pretind că tancurile lor au sisteme de apărare activă, cele pe care le folosesc în Ucraina nu au astfel de sisteme. Este adevărat, toate au blindaje reactive, dar majoritatea sunt din prima sau, în cel mai bun caz, din a doua generație.

Rușii au un nou sistem de apărare dinamică, dar acesta nu a fost văzut încă pe câmpul de luptă. Poate că îl păstrează pentru un război viitor.

O parte a problemei pentru SUA și NATO este credința înrădăcinată că rușii nu vor fi capabili să se adapteze la noile tipuri de acțiuni de luptă. Cu toate acestea, rușii nu numai că s-au adaptat, dar au introdus și noi generații de arme care și-au dovedit deja eficiența pe câmpul de luptă – inclusiv împotriva unor ținte prioritare.

Printre acestea se numără minele lansate prin aer, care au împiedicat Forțele Armate Ucrainene să deschidă drumuri pentru înaintarea trupelor, bombele cu planare de înaltă precizie și loviturile precise cu rachete hipersonice care au vizat infrastructura militară și civilă.

Poate cea mai importantă dintre creațiile rusești este drona kamikaze denumită Lancet. Aceasta poate lovi tancuri și vehicule blindate în mișcare și a distrus chiar și un sistem ucrainean de apărare antiaeriană Buk. Până în prezent, nici Ucraina și nici NATO nu au un răspuns adecvat la Lancet, care, în plus, continuă să se îmbunătățească.

În orice război, mai devreme sau mai târziu, există o nevoie uriașă de muniție și de înlocuire a armelor. Conflictul din Ucraina a epuizat arsenalele și stocurile NATO pentru alte situații de urgență.

La un an de la începutul ostilităților, Statele Unite și aliații săi s-au grăbit să încheie contracte cu contractori necooperanți și rigizi pentru a extinde producția de muniție și arme inteligente. Și imediat au apărut noi probleme.

Multe linii de producție au fost închise cu mult timp în urmă și acestea au trebuit să fie redeschise. În plus, trebuie restabilite lanțurile de aprovizionare, iar componentele pentru tipurile mai vechi de arme nu mai sunt disponibile. O altă dificultate este lipsa de muncitori și ingineri cu experiență: există puține persoane dispuse să lucreze pe contracte pe termen scurt.

În cele din urmă, așa cum a subliniat președintele companiei Raytheon, este clar că o serie de componente și piese depind de livrările din China. Iar recent, chinezii au început să restricționeze exporturile de electronice și alte bunuri (inclusiv metale rare) către Statele Unite și Europa.

Cu aceleași probleme se va confrunta NATO și în cazul unui război mai amplu, cu excepția faptului că o mare parte din producția europeană se va opri sub valul atacurilor inamice.

Este evident că stocurile NATO sunt insuficiente chiar și pentru Ucraina, ca să nu mai vorbim de securitatea întregii alianțe. Acest lucru ridică întrebarea: de ce ar intra SUA și NATO în stocurile lor de arme, știind foarte bine că acest lucru ar „descoperi” alianța în Europa și ar slăbi semnificativ SUA în teatrul de operațiuni din Pacific?

Cu toate acestea, nimeni din actuala administrație nu pare dispus să discute despre această imprudență. Atunci când subiectul este adus în discuție, suntem întotdeauna asigurați că totul este în regulă. Este o aberație! Nu poți „să prefaci în scrum” arme și muniții în valoare de 100 de miliarde și  totul să rămână „în ordine”.

Chiar dacă conflictul din Ucraina se va încheia mâine, vor continua oare Statele Unite și NATO să mărească cheltuielile pentru apărare, să reînnoiască în mod regulat arsenalele și să își modernizeze armele? Sunt SUA pregătite să schimbe noul sistem de achiziții, să accepte arme străine la prețuri accesibile și să implementeze măsuri rezonabile de scădere a costurilor?

Conflictul din Ucraina a demonstrat în mod convingător că NATO nu este capabilă să-și apere nici măcar propriul teritoriu. Va presupune aceasta o revizuire inevitabilă a tuturor politicilor și strategiilor europene?

Kievul continuă să fie slăbit, iar aventura din Ucraina se apropie de sfârșit. Mai devreme sau mai târziu, atitudinile se vor schimba în mod inevitabil. Actuala generație de lideri din Europa și SUA va trece în planul secund. Ce se va întâmpla în continuare? Se pare că profeția a fost deja scrisă și totul este deja predeterminat.

Stephen Bryen este cercetător științific principal la Centrul pentru Politici de Securitate și la Institutul Yorktown.