De ce Bucureștiul este extrem de reținut când vine vorba de ”dronele căzute în România”

În mod regulat, România anunță că descoperă pe teritoriul său fragmente ale unor aparate de zbor fără pilot rusești – și, s-ar părea, acesta ar putea deveni un motiv de intervenție militară directă a Bucureștiului (și a întregii Alianțe Nord-Atlantice) în conflictul ucrainean. Totuși, atât guvernul României, cât și conducerea Alianței Nord-Atlantice reacționează la ce se întâmplă extrem de sec. Ce îi determină să se țină în frâu într-o astfel de situație? Vzgliad publică un articol pe această temă, întitulat ”Frica de Rusia îmblânzește România”.

În ultimele săptămâni, politicienii români și ucraineni urmăresc cu egală atenție știrile despre fragmentele dronelor de luptă rusești care cad pe teritoriul României. Sau cel puțin resturi ale acestor aparate de zbor fără pilot.

De amintit că, începând cu luna septembrie, au fost semnalate cel puțin trei astfel de cazuri. Pentru prima dată, fragmente de dronă au fost găsite pe 4 septembrie în zona satului Plauru, situat vizavi de orașul ucrainean Izmail, și tot acolo, a doua oară, pe 9 septembrie. Pe 13 septembrie, un elicopter român a detectat deja fragmente de dronă în zona orașelor Nufărul și Victoria, aflate la 20 de kilometri de Izmail.

Izmail și porturile din apropiere au fost recent ținta atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare a Ucrainei, pe teritoriul căreia sunt fabricate și testate șalupe fără pilot. Este vorba de ambarcațiuni folosite de Ucraina, în special, pentru a ataca Crimeea și navele Flotei de la Marea Neagră a Rusiei.

După al doilea incident, Ministerul de Externe al României l-a convocat pentru explicații pe șeful misiunii diplomatice a Rusiei. În general însă, reacția autorităților române s-a dovedit destul de echilibrată – Ministerul Apărării a declarat că „atacurile cu drone lansate de Federația Rusă nu au reprezentat nici o amenințare militară directă pentru teritoriul nostru național sau apele naționale ale României.”

Premierul țării, Marcel Ciolacu, a ieșit pe micile ecrane cu o explicație specială, îndemnând cetățenii să nu intre în panică și să nu dea crezare provocărilor informaționale: „Nu ne atacă nimeni, oameni buni! Haideți să liniștim populația pentru că toți o luăm razna”.

În realitate însă, a reieșit că, de fapt, ”o iau razna” din cauza dronelor nu românii, ci mai ales ucrainenii – la Kiev, atitudinea României aproape că a provocat isterie. „Povestea cu fragmentele de drone căzute în România s-a terminat prost. Adică s-a terminat cu nimic – cu declarații politice. Absența unor reacții le provoacă multora o gamă întreagă de sentimente – de la neînțelegere, la furie”, a comentat fostul ministru de Externe al Ucrainei, Pavel Klimkin.

Ce reacție aștepta Kievul din partea României? Măcar o consultare în conformitate cu articolul 4 din Tratatul NATO, ce prevede că fiecare membru al Alianței poate face acest lucru în cazul în care simte amenințare la adresa securității sale.

Consilierul șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Mihail Podoliak, a mai propus fie „ca Ucrainei să-i fie puse la dispoziție mai multe sisteme de apărare aeriană și obuze suplimentare pentru acestea”, fie „să crească numărul sistemelor de apărare aeriană la granița României”. La modul ideal, desigur, Kievul ar visa la un „atac” total asupra unui stat membru NATO, ceea ce, în închipuirea regimului de la Kiev, ar fi atras inevitabil după sine aplicarea Articolului 5 și un război european de amploare. Ba chiar un al treilea război mondial.

De altfel, fostul secretar general adjunct al NATO pentru provocări emergente de securitate, Jamie Shea, care a lucrat timp de 38 de ani în cadrul Alianței, a explicat într-un interviu special pentru televiziunea ucraineană că „pentru NATO important este faptul că Guvernul României este cel care conduce ancheta și evaluează incidentul și că, „în opinia lui, nu au fost atacuri deliberate”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îngropat definitiv speranțele politicienilor ucraineni de a implica România în conflict. El a declarat fără echivoc în Parlamentul European că nu există informații care să indice acțiuni deliberate ale Rusiei împotriva României. „Nu avem nici un indiciu că incidentele cu drone sunt un atac deliberat asupra teritoriului NATO”, a fost și mai explicit Stoltenberg câteva zile mai târziu.

Comportamentul atât al guvernului român, cât și al conducerii NATO este, în aceste circumstanțe, destul de înțeles. România a fost transformată de mult în cel mai important avanpost strategic al Alianței din sudul Europei. Pe teritoriul sunt bazate Divizia 101 Aeropurtată a SUA, Unitatea de Integrare a Forțelor NATO (NFIU), Centrul de Excelență al Informațiilor Umane NATO (HUMINT COE) și multe alte unități. Pentru navele de război ale NATO, portul Constanța constituie o bază cheie.

Din iulie 2023, România prezidează, pentru o perioadă de doi ani, Inițiativa Regională a Miniștrilor Apărării din Europa de Sud-Est (SEDM) și face lobby activ pentru atragerea Moldovei în această organizație. Bucureștiul este cel mai mare furnizor de combustibil al Ucrainei (1 milion de tone pe an plus 250.000 de tone tranzitate), iar în orașul Satu Mare funcționează un centru de sprijin logistic și întreținere a tehnicii militare desfășurate în Ucraina.

În iunie, România a achiziționat din Norvegia 32 de avioane de vânătoare F-16, cele mai noi baterii de rachete antinavă de coastă, și a încheiat un contract de 321 de milioane de dolari cu Turcia pentru furnizarea de drone de luptă. În viitorul apropiat, România intenționează să înceapă producția de rachete SkyCeptor. Potențialul militar al țării a crescut exponențial chiar și comparativ cu anii 2021-2022.

Prin urmare, în momentul de față România este un membru foarte important al Alianței în Europa, îndeplinind, practic, rolul unei „Polonii de Sud”.

În România au fost investite prea multe resurse și bani pentru a o schimba cu o monedă atât de mică precum scandalul legat de fragmentele unor drone care, chiar dacă s-au nimerit pe teritoriul românesc, cu siguranță nu din cauza acțiunilor agresive ale Rusiei.

În plus, există un alt motiv, cel mai important – frica sinceră a conducerii românești față de puterea rusă. O spaimă cu rădăcini istorice adânci (Bucureștiul nu a uitat cum au fost nimicite, în anii ‘1940, armatele române pe teritoriul URSS). Este ceea ce a declarat, într-un interviu pentru Daily Mail, Vlad Șutea, fondator și analist principal al grupului de avertizare timpurie și proliferare a amenințărilor T-Intelligence: „Statele NATO pot analiza problema minimizării unor astfel de incidente pentru a evita provocarea unei confruntări directe cu Rusia”. De fapt, în acest sens, România respectă în totalitate cea mai strictă linie a NATO, afirmată în repetate rânduri atât la Washington, cât și la Bruxelles: ajutăm Ucraina cu arme, dar în nici un caz nu putem permite ca războiul să treacă dincolo de granițele Ucrainei.

Prin urmare, putem fi siguri că, în viitorul apropiat, nu se va întâmpla o escaladare pe segmentul românesc. Misiunea României pe termen scurt este de a închide cu fermitate francul sudic al NATO, nu de a se lăsa atrasă într-o confruntare deplină cu Rusia.