Rusia iese din Consiliul Euro-Arctic al Mării Barents (BEAC), activitatea organizației fiind paralizată din vina țărilor occidentale, se precizează pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, relatează agenția RIA Novosti.
„În condițiile actuale, suntem nevoiți să anunțăm ieșirea Rusiei (din Consiliu, n.r.). <…> Un mesaj în acest sens al ministrului de Externe, Serghei Lavrov, a fost trimis, pe 18 septembrie, ministerelor de Externe ale țărilor membre ale organizației și Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, precum și Secretariatului Internațional Barents din Kirkenes (Norvegia)”, se arată în comunicat.
Potrivit ministerului, activitatea organizației este, practic, paralizată din luna martie a anului trecut din vina participanților occidentali – și anume Danemarca, Islanda, Norvegia, Finlanda, Suedia.
Se precizează faptul că președinția finlandeză nu și-a confirmat disponibilitatea de a preda Rusiei conducerea Consiliului în Rusia în luna octombrie a acestui an, ceea ce încalcă principiul rotației și împiedică desfășurarea măsurilor pregătitoare corespunzătoare.
„Conjunctura politică de moment după care se ghidează vecinii nord-europeni nu corespunde intereselor pe termen lung ale locuitorilor din zona Arcticii. Responsabilitatea pentru prăbușirea arhitecturii de cooperare Barents revine în întregime „partenerii noștri”, a menționat Ministerul de Externe.
În același timp, Rusia va continua să desfășoare activitățile de care are nevoie în Nord și este pregătită să coopereze cu toți cei care luptă pentru un dialog egal și o muncă reciproc avantajoasă, a concluzionat ministerul.
Opinia expertului
Ieșirea Rusiei din Consiliul Barents a fost pe punctul de a se întâmpla cu mult timp în urmă… Inițial, acordul s-a concentrat pe dorința Rusiei de a se integra cu Europa. Acum, situația s-a schimbat, iar calitatea de membru și-a pierdut relevanța pentru Moscova, a comentat politologul Timofei Bordaciov pentru ziarul VZGLYAD.
„Structura nu mai funcționează de un an și jumătate, a fost blocată de așa-zișii parteneri occidentali ai Rusiei. Acesta este unul dintre multele formate create în anii ’90; o epocă rămasă de domeniul trecutului și, odată cu ea, și instituțiile aferente acelei periode”, a explicat el.
„Pentru Rusia, ieșirea din Consiliu nu schimbă nimic și este una firească. La fel ca renunțarea la Consiliul Europei, de exemplu”, a subliniat interlocutorul.
„De asemenea, este important să menționăm că regiunile noastre nordice nu vor avea de suferit în niciun fel. Problema dezvoltării lor este apanajul guvernului rus. Dacă ar trăi din subvenții occidentale, ar fi o altă treabă. Dar aici lucrurile stau invers – noi înșine ne dezvoltăm cu succes zonele de nord”, a conchis politilogul.
Ambasada Federației Ruse în România a organizat o ceremonie de depunere a coroanelor de flori…
Stimate doamne, stimați domni, Summitul G20 a fost punctul culminant al președinției Braziliei la Grupul…
Zaharova a reamintit NATO despre doctrina nucleară Maria Zaharova/ Foto: MAE al Rusiei Reprezentanta oficială…
Pe platformele MGIMO al Ministerului de Externe al Rusiei s-a desfășurat, în aceste zile, al…
De fapt, Statele Unite au atacat direct Rusia, permițând Ucrainei să lanseze rachete ATACMS în…
Senatorul Aleksei Pușkov a criticat, într-o postare pe canalul rețelei Telegram, declarația ministrului francez de…
This website uses cookies.
View Comments
Dacă acest Consiliu, înființat în 1993, cu scopul de a îmbunătăți cooperarea între țările din regiunea Mării Barents sabotează activitatea unui membru (în cazul de față Rusia), înseamnă că nu respectă principalul motiv pentru care a fost înființată. Foarte bine a făcut Rusia că s-a retras. Ce cred celelalte țări rămas că Rusia va pieri din cauza asta? Le-a dovedit tuturor acelor state care i-au impus sancțiuni sau a împiedicat-o în toate demersurile sale că întotdeauna iese victorioasă. Toate acțiunile împotriva Rusiei se vor întoarce într-o zi asupra acestor cinci țări care sunt pe post de oi. Va veni vremea în curând să fie tunse.