„Au fost semnate 373 de acorduri în valoare de 3.818 trilioane ruble”, a declarat el la teleconferința Moscova-Vladivostok.
„Vreau să precizez că nu spunem că au fost semnate acorduri de 3.000 de miliarde de ruble și că vor fi realizate proiecte de 3,8 trilioane. Probabil, nu vor fi. La noi, cam în 70% dintre cazuri obținem produs util din aceste acorduri”, a declarat Trutnev.
Potrivit acestuia, cel mai mare număr de acorduri de investiții se referă la regiunea Amur – 173 de miliarde de ruble, Ținutul Zabaikalie (Transbaikalia – n.r.) – 76 de miliarde de ruble, Ținutul Habarovsk – 72 de miliarde de ruble, Primorie – 56 de miliarde de ruble.
Potrivit acestuia, la forum au participat peste 7.000 de persoane din 62 de țări, în timp ce anul trecut au participat reprezentanți din 63 de țări.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
La cât mai multe acorduri semnate și la cât mai multe proiecte realizate!
Felicitări! Moskow never sleep, Rusia never die !