Atât timp cât pe teritoriul Poloniei și al statelor baltice se află soldați străini, militarii Companiei militare private „Wagner” nu vor părăsi teritoriul Republicii Belarus, a declarat președintele țării, Aleksandr Lukașenko, la o ședință a Consiliului de Securitate, informează agenția BelTA, citată de RBC.
Pe 28 august, Polonia, Letonia, Lituania și Estonia au cerut retragerea luptătorilor grupului „Wagner” de pe teritoriul Republicii Belarus, pe motiv că reprezintă o „amenințare reală” pentru regiune.
„Nici în Polonia, nici în Lituania, nici în celelalte state baltice nu trebuie să fie nici un soldat străin. Atunci vor putea să ridice pretenții la adresa noastră în legătură cu prezența aici a unor militari din alte țări”, a spus Lukașenko.
Potrivit președintelui belorus, în contextul în care Polonia și țările baltice procedează la majorarea bugetelor militare și desfășoară militari de-a lungul frontierei cu Republica Belarus, cererile de retragere a grupului ”Wagner” sunt ”nefondate și stupide”.
După decizia Minskului de a-l primi pe teritoriul belorus pe fondatorul grupului „Wagner”, Evgheni Prigojin, și o parte dintre luptătorii acestuia, țările europene vecine au întărit controlul frontierelor comune cu Republica Belarus.
La începutul lunii august, Varșovia a acuzat Minskul de încălcarea spațiului aerian și a decis, prin urmare, să întărească contingentul de la frontieră. La jumătatea lunii august 2023, ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a anunțat decizia de a crea un grup operativ militar la granița cu Belarus.
Pe 23 august, avionul privat al lui Prigojin s-a prăbușit în regiunea Tver. În accident și-au pierdut viața Prigojin și comandantul Wagner, Dmitri Utkin. Cu toate acestea, Polonia a anunțat că Wagner reprezintă o amenințare în orice situație, chiar și dacă liderii grupului au murit.
Foto: TASS
Comandantul Forțelor de Rachete Strategice ale Rusiei, Karakaev, a anunțat că Rusia finalizează dezvoltarea unei…
Participanții la congresul tătarilor din Crimeea de la Simferopol au pregătit un apel adresat Secretarului…
Anglo-saxonii sunt principalii beneficiari ai atacului terorist împotriva generalului-locotenent Igor Kirillov, șeful Trupelor de apărare…
Rusia nu va accepta niciun plan de înghețare a conflictului din Ucraina, la fel nu…
Dezvăluirile făcute de șeful Trupelor de apărare împotriva radiațiilor, substanțelor chimice și biologice (RHBZ), Igor…
Elena CERNENKO/ ziarul Kommersant Reprezentanții puterilor nucleare s-au întâlnit la Dubai. La Dubai s-a desfășurat…
This website uses cookies.