După cum a subliniat Macron la conferința anuală a ambasadorilor republicii, extinderea BRICS demonstrează intenția de a construi o ordine mondială alternativă, văzută acum ca prea occidentală. Potrivit spuselor sale, toate acestea au loc în contextul confruntării dintre China și SUA, confruntare care încalcă, la rândul ei, dreptul internațional și ordinea acceptată în domeniul comerțului internațional, relatează RT.
Liderul francez a precizat că respectivele procese arată o „fragmentare a lumii”.
Vzgliad amintește că s-a luat decizia primirii în BRICS a unor noi membri, și anume Argentina, Egipt, Iran, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Etiopia. Aceste state vor intra în componența organizației începând cu 1 ianuarie 2024.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
Ca să vezi ce-l frământă și pe Macron: fragmentarea lumii! Dar faptul că SUA și Occidentul au izolat Rusia, că întodeauna s-au crezut ,,buricul pământului", în timp ce au desconsiderat țările europene, africane și chiar Rusia, atunci n-a fost tot o fragmentare a lumii? Ce ipocrit! Suferă că n-a fost primit la summitul BRICS, dar mai ales suferă din cauza Nigerului, iar acum împroașcă cu noroi. Vorbește despre drepturile internaționale pe care nici el și nici occidentalii lui nu le respectă. A cam dat de fundul sacului și acum se agită ca o gelatină. Macron, ai ajuns prea târziu și deja s-au împărțit colacii la BRICS. Oricum, nu cred că vei fi acceptat vreodată, fiindcă nu sunt acceptate țările duplicitare.