Declarația președintelui rus, Vladimir Putin, la reuniunea BRICS Plus. Text integral
25/08Apărarea aeriană și mijloacele de război electronic ale Rusiei au distrus zeci de drone deasupra Crimeii
26/08Lukașenko: Putin nu este implicat în prăbușirea avionului lui Prigojin
Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, este de părere că omologul său rus, Vladimir Putin, nu are nicio legătură cu prăbușirea avionului fondatorului Companiei militare private „Wagner”, Evgheni Prigojin. El a spus, totodată, că nu știe cine a făcut-o, relatează RBC.
„Îl cunosc pe Putin. Este un om calculat, foarte calm și chiar lent, luând decizii legate de alte chestiuni, mult mai complexe. De aceea, nu-mi pot imagina că a făcut-o Putin, că Putin este vinovat. Este o faptă prea grosolană, neprofesionistă, dacă s-a ajuns până acolo”, a declarat președintele belorus.
Lukașenko a relatat, de asemenea, că, în timpul ultimei sale vizite în Emiratele Arabe Unite (judecând după informațiile de pe site-ul său, a fost acolo în timpul iernii – n.r.) a primit informații că se pregătește asasinarea lui Prigojin.
”Ultima dată când am zburat în Emirate, la mine a ajuns, din surse cât se poate de adânci, o informație foarte importantă despre un atentat la viața lui Evgheni Prigojin”, a spus Lukașenko, citat de agenția Belta. Potrivit spuselor sale, el l-a chemat pe ambasadorul Rusiei în EAU și a transmis o criptogramă la Kremlin, președintelui Rusiei, Vladimir Putin și șefului FSB, Aleksandr Bortnikov.
Liderul belorus a adăugat că, după un timp, însuși Prigojin a confirmat că Putin l-a avertizat în legătură cu atentatul în curs de pregătire.
În același timp, Lukașenko a spus că nu el trebuia să ”asigure securitatea lui Prigojin”, că nu s-a discutat nimic „în această cheie”, dar că, fără să intre în detalii, el l-a avertizat pe acesta cu privire la o potențială moarte.
Avionul privat Embraer, care-i aparținea lui Prigojin, s-a prăbușit pe 23 august în zona satului Kujenkino, din Regiunea Tver. Potrivit Rosaviația, fondatorul ”Wagner” figura pe lista pasagerilor. Ministerul pentru Situații de Urgență a anunțat că au murit toate cele 10 persoane aflate la bord. Printre ele se aflau luptători ”Wagner”, inclusiv comandantul Dmitri Utkin, precum și trei membri ai echipajului.
Comentând versiunea mass-media occidentale, potrivit căreia Kremlinul ar fi implicat în prăbușirea avionului lui Prigojin și că ar fi vorba despre o crimă, secretarul de presă al președintelui Putin, Dmitri Peskov, a declarat: „totul este o minciună”. Potrivit spuselor sale, în jurul acestui subiect se vehiculează acum „o mulțime de speculații”, iar în Occident lucrurile sunt ”prezentante din unghiul cunoscut”, deși trebuie să ne bazăm pe fapte și să așteptăm rezultatele anchetei.
După prăbușirea avionului, Comitetul de Investigații al Rusiei a deschis un dosar în temeiul articolului 263 din Codul penal (încălcarea normelor de siguranță a circulației și exploatării transportului aerian).
Sursa RBC din cadrul organelor de aplicare a legii a declarat că ancheta analizează toate versiunile incidentului, inclusiv eroare de pilotaj, problemele tehnice și influența externă.
1 Comment
Nici nu se pune problema că președintele Putin ar fi implicat în prăbușirea avionului! Nu, în nici un caz! Doar demenții din SUA și Occident pot lansa asemenea acuzații grave și minciuni ordinare, doar pentru a-l discredita pe Vladimir Putin. Prostia lor poluează mai mult decât un combinat siderurgic și probabil din cauza lor se produce încălzirea globală!