Categories: MilitarRusia si lumea

Larry Johnson: Rusia a distrus aproape complet sistemul de apărare aeriană al Ucrainei

În ultimele patru luni, militarii ruși au distrus aproape în totalitate sistemul de apărare aeriană al Ucrainei, a declarat fostul analist al Agenției Centrale de Informații (CIA) a SUA, Larry Johnson, într-un interviu acordat canalului YouTube Judging Freedom, relatează Izvestia.

„Ceea ce s-a întâmplat în ultimele patru luni a fost distrugerea aproape în totalitate a sistemului de apărare aeriană al Ucrainei, astfel încât avioanele rusești pot acum să zboare fără probleme sau aproape fără probleme pe deasupra întregului teritoriu al Ucrainei”, a declarat el.

Johnson a precizat că Ucraina, NATO și Statele Unite nu au cu ce să contracareze amenințările aeriene ale Rusiei, iar sistemele de apărare aeriană Patriot s-au dovedit ineficiente împotriva forțelor rusești.

Totodată, fostul analist a calificat drept absurde declarațiile obsesive ale Kievului privind doborârea rachetelor rusești.

„Ucraina continuă să insiste pe faptul că doboară o grămadă întreagă de rachete rusești, de la cele hipersonice, la rachete convenționale, dar asta este o prostie, nu se întâmplă așa ceva”, a spus el.

Marți dimineață, CNN a anunțat, citând oficiali americani și europeni de rang înalt, că Ucraina nu a reușit să ajungă la linia de apărare a forțelor rusești, fiind nevoită că schimbe tactica operațiunii de contraofensivă. În plus, potrivit relatărilor CNN, Forțele Armate ale  Ucrainei  au suferit pierderi uriașe, motiv pentru care sunt obligate să se retragă.

Izvestia menționează că, pe 6 august, fostul pușcaș marin american Brian Berletic a afirmat că trupele ucrainene nu vor putea menține teritoriile ocupate în timpul contraofensivei. În opinia sa, liniile de apărare rusești sunt create pentru a atrage în capcană și pentru a distruge trupele de luptă ucrainene antrenate de NATO. El crede că armata ucraineană nu va ajunge nici măcar la prima linie.

Cu o zi înainte, fostul economist al FMI, fost strateg al Bank of America, David Wu a declarat că, în curând, contraofensiva armatei ucrainene își va epuiza resursele. Potrivit spuselor sale, este vorba de câteva săptămâni. El a subliniat că partea rusă ține cont de greșelile comise și învață.

Owner

View Comments

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

50 de minute ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

o oră ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

3 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

3 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

4 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

21 de ore ago

This website uses cookies.