Forța blândă trebuie să fie nemiloasă

Victoria Nuland, adjunctul interimar al secretarului de stat al SUA, cunoscută și ca ”femeia cu biscuiți” (de la Maidanul ucrainean din 2013-2014 – n.r.), a vizitat Nigerul pentru a se întâlni cu militarii care l-au înlăturat pe președinte de la putere. I-a fost însă refuzată o întrevedere cu liderul destituit. La fel și o întâlnire cu liderul loviturii de stat. În schimb, discuțiile purtate de Nuland cu militarii au durat peste două ore. Și s-au încheiat cu nimic, scrie, pe canalul său de pe Telegram, cunoscutul politician și economist din Bahrein, Abbas Juma.

„Discuția a fost extrem de sinceră și destul de dificilă”, a recunoscut Nuland în fața reporterilor. „A fost primul dialog, în cadrul căruia Statele Unite și-au oferit serviciile dacă oamenii responsabili de lovitura de stat au dorința de a reveni la ordinea constituțională. Sper că vor lăsa deschisă ușa diplomației. Noi le-am făcut o propunere. Vom vedea”, a spus Nuland.

În plus, ea i-a avertizat pe militari în legătură cu vreo colaborare cu Rusia, menționând Compania miltară privată ”Wagner”.

Decembrie 2013. Kiev. Victoria Nuland distribuie biscuiți și chifle participanților la Maidan, care, două luni mai târziu, vor da o lovitură de stat anticonstituțională din Ucraina/ Foto: AP

Interesantă treabă. Rusia nu este în niciun fel implicată în ceea ce se întâmplă. Este concluzia la care au ajuns chiar și serviciile secrete occidentale. După cum scrie ziarul spaniol El Pais, în Niger nu au fost găsite nici un fel de urme rusești.

Ținând însă cont de influența tot mai mare a Moscovei în Africa și pe fondul recentului summit de la Sankt Petersburg, precum și al articolelor alarmiste apărute în mass-media din întreaga lume cum că Rusia izgonește Franța de pe continentul african, numai eventualitatea că Rusia ar putea trece de partea noilor autorități din Niger, o determină pe Nuland să zboare la Niamey și să-i convingă pe militari să nu se încurce cu rușii. Iar presa americană scrie, pe un ton isteric, cum că întreaga regiune centrală a Sahelului ar putea cădea sub influența Rusiei.

În ultimă instanță, indiferent de poziția adoptată de Rusia, faptul rămâne fapt – statul Niger, mic și slab, nu a fost atins până acum doar pentru că cei care vor să rezolve problema prin forță se tem că Rusia i-ar putea opri.

Nici în Occident, nici în statele vecine Nigerului, nimeni nu vrea să i se dea în cap și să fie făcut de rușine pentru întreaga lume.

Iată ce înțeleg eu prin „forța blândă” (soft power).

Owner

View Comments

  • Femeia asta iar se bagă precum musca în rahat? Nu are ce face acasă? Soțul ei, neoconservatorul Robert Kagan, a declarat că soția lui (Victoria Nuland) a condus puciul din 2014 din Ucraina. Personajul ăsta diabolic nu s-a dus să împartă biscuiți pentru a impresiona spălații pe creier, ci s-a dus să instaleze un guvern pro-occidental. Implicată a fost și în zădărnicirea negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina, din martie 2022. Acum s-a dus în Niger să răstoarne guvernul, să instaleze unul pro-american sau pro-occidental. Sunt disperați că le-a scăpat din mâini o țară care s-a săturat să fie colonie franceză? Deștepți acei lideri care i-au refuzat întrevederea. Trebuia s-o împacheteze pe loc și s-o trimită înapoi la Biden. A crezut că militarii vor pica pe spate când o vor vedea? Acum ce a dus să împartă, napolitane? SUA și-a oferit serviciile? Ce fel de servicii, cele de a provoca un nou conflict? Oamenii ăștia sunt bolnavi, au probleme psihice? A apus vremea lor, ce e așa greu de înțeles? Se tem că Rusia va avea relații bune cu Niger? Sau se tem de Rusia, în general? Că dacă e așa, atunci să se teamă cu adevărat!

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

3 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

3 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

5 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

5 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

6 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

22 de ore ago

This website uses cookies.