Corneliu Vlad: O lume divizată, dar care începe să se restructureze prin criza ucraineană

Corneliu VLAD

Cu câtva timp în urmă, doi cercetători de la Universitatea MGIMO din Moscova, Ivan A. Safranciuk și Daniil N. Cernov, au apelat la un interesant exercițiu politico-diplomatic pentru a alcătui un tablou al amplelor regrupari de forțe din viața internațională așa cum se structurează ele din pozițiile statelor lumii față de conflictul din Ucraina, pe baza votului lor în Adunarea Generală a ONU pe proiecte de rezoluție în materie.

În noianul de atitudini față de conflict exprimate de diferite state, ei au distins cinci grupuri.

1. Patru state au aceeași poziție cu cea a Rusiei: Belarus, Siria, Coreea de Nord și Eritreea. Toate au votat pentru solidaritate cu Rusia.
2. Grupul de state „compatibil cu Rusia” reunește țări care înțeleg preocupările Rusiei, dar nu sunt proactive. Ele nici nu susțin sancțiuni împotriva Rusiei, nici nu sprijină militar Ucrainei. Din grup fac parte 44 de state, între care China și India și trei puteri mijlocii semnificative – Iran, Pakistan și Africa de Sud.
3. Cel mai numeros grup este al statelor neutre, care țări nu susțin sancțiuni împotriva Rusiei (deși unele sunt vulnerabile la sancțiuni dar le respectă sub presiunea occidentală). Acest grup, de 96 de state, include puteri medii semnificative precum Argentina, Brazilia, Egipt, Israel, Indonezia, Mexic, Nigeria și Arabia Saudită.
4. Un număr de 48 de țări din „Occidentul colectiv” au o poziție anti-rusă. Cu toate acestea, grupul se împarte în două subgrupe.

În tabăra „Hardline West” sunt statele care au votat rezoluțiile ONU împotriva Rusiei, au impus sancțiuni, au furnizat arme Ucrainei și au alimentat sentimentul public anti-rus. Aici sunt 28 de state, inclusiv o superputere (SUA), mari puteri (Germania, Franța, Regatul Unit), precum și puteri mijlocii (Italia, Australia, Canada) și mici (Polonia).

Iar „Vestul moderat” grupează statele care au votat rezoluțiile anti-ruse ale ONU și au trimis livrări militare către Ucraina,  dar s-a abținut să impună sancțiuni Moscovei sau le-au introdus la o scară mult mai mică decât „Hardline West”.

În acest grup sunt 20 de state, inclusiv puteri medii semnificative, cum ar fi Turcia, Coreea de Sud și Japonia, care evită să se confrunte cu Rusia și nu doresc aplicarea de sancțiuni mai dure.

Trei puteri nucleare occidentale – SUA, Marea Britanie și Franța – se situează pe poziții anti-ruse, alte trei puteri nucleare, din Asia – China, India și Pakistan – sunt în grupul „compatibil cu Rusia”. Iar Coreea de Nord sprijină în mod deschis Rusia.

Cercetătorii ruși remarcă faptul că niciunul din grupurile identificate nu sunt monolitice. Statele care simpatizează cu Rusia și statele neutre optează pentru măsuri individuale și nu se exprimă ca grup.

Iar Occidentul colectiv se poziționează, la nivel oficial, ca bloc, deşi e împărţit în două subgrupe.

Aliați ai SUA precum Coreea de Sud, Japonia, Noua Zeelanda, Ungaria, Turcia și Grecia par reticente în a se afirma în campania anti-rusă.

Alte state, precum Thailanda și țările din America Latină, evită sprijinirea Ucrainei în afara unor gesturi pur simbolice care nu le afectează relațiile cu Moscova.

Nucleul agresiv al grupului „Hardline West”, care iese clar în evidență, este mic ca număr, căci include doar Regatul Unit, statele baltice, Polonia și Finlanda.

Pe fondul crizei ucrainene, Occidentul este martor la prăbușirea instituției neutralității. Odinioară exemple tradiționale de neutralitate europeană, Finlanda și Suedia, s-au integrat în NATO, iar Irlanda, Austria și Elveția sunt atrase treptat în tabăra anti-rusă.

Analiștii ruși apreciază că în viziunea predominantă în Occident, majoritatea statelor în curs de dezvoltare depind în mod semnificativ de situația economică globală și nu își pot permite să ia o măsură decisivă. Iar Occidentul nu le oferă nicio garanție că interesele lor nu vor fi afectate.

Din punctul de vedere al Rusiei, însă, situația arată diferit: Statele Unite au forțat multe țări să se alinieze la retorica anti-rusă și ele au cedat la presiunea Washingtonului. Moscova subliniază în context rolul jucat de intensa campanie anti-rusă care influențează decizia diferitelor state.

În SUA și în unele state europene, în special în Marea Baltică, Polonia, Suedia și Finlanda, se pune accentul pe responsabilitatea Rusiei. Însă în alte state europene  oamenii fac o diferență între simpatia pentru ucraineni și a da vina în totalitate pe Rusia (Cipru, Malta, Grecia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Luxemburg).

Majoritatea comunitățîi globale dezaprobă conflictul ucrainean, dar în timp ce Occidentul colectiv face, în bloc, Rusia responsabilă pentru conflict, lumea non-occidentală are o poziție mult mai nuanțată și rezistă presiunii politico-diplomatice și economice occidentale de a i se alătura. Iar în timp ce majoritatea mondiala pledează pentru negocieri pentru încetarea ostilităților, Occidentul continuă să susțină masiv și multiform regimul de la Kiev, căruia îi livrează încontinuu arme, bani și informații pentru continuarea războiului.

Sancțiunile occidentale impuse Rusiei, fără precedent ca amploare, urmăresc obiective care depășesc cu mult criza ucraineană. Pe fondul crizei geopolitice, Occidentul colectiv a lansat un război geoeconomic total cu Rusia, sperând să atragă întreaga comunitate mondială. Dar din din Majoritatea globala, doar 46 de țări au impus sancțiuni Rusiei, adică o treime din cele care au votat în favoarea rezoluțiilor ONU anti-ruse.

În încercarea de a explica de ce lumea non-occidentală s-a abținut de la a impune sancțiuni împotriva Rusiei, politicienii și experții occidentali susțin că multe țări în curs de dezvoltare depind în mare măsură de mediul economic global și sunt înclinate să evite situațiile ambigue, instabilitate și incertitudine. Occidentul se plânge că non-Occidentul a fost prea indecis.

Dar insistența occidentală de a declanșa un război geoeconomic major asupra Rusiei nu face decât să confirme temerile de lungă durată ale țărilor non-occidentale cu privire la nedreptatea suprastructurii politice construite în urma globalizării economice. Occidentul a creat această suprastructură politică în beneficiul său, excluzând utilizarea sa corectă și egală. Pentru țările non-occidentale, Occidentul a legat de fapt ajutorul economic de subordonare politică.

Criza ucraineană, sunt unanimi în apreciere observatorii de pretutindeni,  dezvăluie o lume divizată. Evenimentele au spulberat iluziile occidentale privind Sfârșitul Istoriei proclamat de Fukuyama și Lumea plata a lui Thomas L. Friedman, care consacrau suprematia absolută a SUA și Occidentului la scară globală.

Diversitatea opiniilor și pozițiilor pe această temă exprimate la ONU arată că lumea multipolară începe să prindă contur sau că a făcut-o deja.

Este adevărat că Occidentul colectiv s-a consolidat prin alianțe conduse de Washington, care seamănă tot mai mult cu relațiile lord-vasal decât cu coaliții echitabile. Dar este problematic cât de stabila e această solidarizare occidentală.

Iar lumea non-occidentală nu urmează automat SUA și Occidentul în general și demonstrează o independență de opinie. Cea mai mare parte a lumii non-occidentale ar prefera să nu recurgă la mijloace militare, dar multe țări refuză să proiecteze întreaga responsabilitate pentru această criză asupra Rusiei, în ciuda campaniei puternice anti-ruse din Occident.

Din perspectivă non-occidentală, conflictul ar trebui să rămână o „afacere europeană” mai degrabă decât să se transforme într-o confruntare geoeconomică globală. Această poziție nu este o chestiune de nehotărâre, ci mai degrabă o chestiune de principiu.

Prin criza ucraineană Statele Unite au declanșat un război geoeconomic cu Rusia, care s-a opus în mod constant și asertiv dominației globale a Occidentului. Astfel, Occidentul a transformat criza ucraineană într-o confruntare asupra hegemoniei sale și în esență, privilegiul de a stabili norme morale și etice obligatorii pentru ceilalți. Multe țări non-occidentale o văd ca pe o practică neocolonială, menită să le dicteze interesele și politicile.