Potrivit ziarului, în cazul incapacității lui Volodimir Zelenski (în imagine), atribuțiile prezidențiale vor fi îndeplinite de un grup de politicieni, transmite TASS.
Autoritățile ucrainene au elaborat un plan pentru a asigura succesiunea puterii în cazul morții președintelui Volodimir Zelenski, relatează ziarul american Politico cu referire la oficialii ucraineni.
Potrivit constituției ucrainene, în cazul în care Zelenski nu-și mai poate exercita prerogativele, atribuțiile prezidențiale revin spre îndeplinire președintelui Parlamentului, Ruslan Ștefanciuk, precizează publicația. Având însă în vedere că acesta nu se bucură de prea mare popularitate, este de presupus că aceste funcții vor fi îndeplinite de un grup de politicieni influenți, printre care Andrei Ermak (șeful Biroului prezidențial – n.r.), Dmitri Kuleba (ministrul de Externe – n.r.), Alexei Reznikov (ministrul Apărării – n.r.) și Valeri Zalujnîi (comandantul-șef al Forțelor Militare ale Ucrainei – n.r.).
După cum scrie Politico, moartea lui Zelenski i-ar putea afecta pe aliații occidentali ai Kievului, care sunt „fascinați de carisma lui”, considerându-l, totodată, „un simbol al luptei”. Occidentul ar putea crește presiunea asupra Kievului pentru a începe negocierile, consideră publicația.
Anterior, chiar președintele ucrainean a cerut să nu se dea crezării informațiilor de presă despre zeci de tentative de asasinat împotriva lui.
În cartea sa ”Fight of His Life: Inside Joe Biden’s White House” („Lupta vieții sale, în interiorul Casei Albe sub Joe Biden”), scriitorul și jurnalistul american Chris Whipple a scris, citând oficiali ucraineni, că, de la începutul operațiunii militare speciale, în 24 februarie 2022, Zelenski a supraviețuit la 12 atentate asupra vieții sale. Potrivit afirmațiilor sale, două dintre acestea au fost dejucate grație informațiilor furnizate lui Zelenski de directorul Agenției Centrale de Informații din SUA, William Burns, în timpul vizitei efectuate de acesta la Kiev înainte să înceapă operațiunea militară.
View Comments
Se pregătesc să scape de Zelenski? A devenit inutil? Cred că mai degrabă a devenit periculos pentru familia Biden. Știe și are acces la înregistrările făcute de patronul Burisma în legătură cu mita de milioane de dolari primită de Hunter și Joe Biden de la compania energetică ucraineană. Biden e șantajat de Zelenski? Poate. Așa se explică sutele de milioane de dolari aruncate de administrația Biden în sacul fără fund al regimului de la Kiev. Atentate asupra lui nu cred că au fost, dar se pregătește terenul. Vor să facă din el un erou, cel mai vânat personaj de pe planetă. Îl vor lichida americanii sau apropiații lui. Tucker Carlson spune despre el că ,,este o forță întunecată. Acest aspect este evident dacă îl privești cu atenție. Nu te poți înșela. Acest om este un distrugător. A interzis o religie creștină în țara lui și a arestat călugărițe și preoți." Da, cred că i-a sunat ceasul.
Putin nu vrea sa-l transforme in martir.
A spus-o de acum vreo 17-18 luni...
Putin vrea ca nazistul Zelenski sa piara pe limba lui de nazist, chiar daca e sustinut de SUA care au salvat de la judecata si executie mii de criminali nazisti, impotriva umanitatii, dupa incheierea celui de al doilea razboi mondial, criminali folositi de CIA impotriva Rusiei, timp de zeci de ani.
A nu se uita faptul ca CIA a fost reorganizata de un criminal nazist de raboi care a fost si seful CIA pentru multi ani.