Discursul lui Putin la ședință cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ținut o reuniune operativă cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al Rusiei (în imagine). Redăm un fragment din discursul președintelui, în care se referă și la lecțiile istoriei, preluat de la site-ul oficial al Kremlinului.

Astăzi, a devenit evident faptul că protectorii occidentali ai regimului de la Kiev sunt clar dezamăgiți de rezultatele așa-numitei contraofensive, anunțate cu surle și trâmbițe în lunile care au trecut de actuala putere a Ucrainei. Dar, cel puțin pentru moment, nu există nici un rezultat. Nu ajută nici resursele colosale „pompate” în regimul de la Kiev, nici livrările de armament occidental – tancuri, artilerie, vehicule blindate, rachete – și nici desfășurarea a mii de mercenari și consilieri străini, intens folosiți în încercările de a sparge frontul armatei noastre.

În același timp, comandamentul operațiunii militare speciale acționează cu profesionalism. Soldații și ofițerii, unitățile și formațiunile noastre își îndeplinesc datoria față de Patrie cu curaj, fermitate și eroism. În același timp, întreaga lume poate vedea cum arde lăudatul echipament occidental, presupus invulnerabil, iar în ceea ce privește datele sale tactice și tehnice, acesta este adesea chiar inferior unor arme de fabricație sovietică.

Da, firește, se mai poate livra suplimentar armament occidental și aruncat în luptă. Acest lucru ne provoacă, desigur, o serie de daune și prelungește conflictul. Dar, în primul rând, arsenalele NATO și stocurile de arme sovietice vechi din unele state s-au terminat deja în mare parte. Iar în al doilea rând, capacitățile de producție existente în Occident nu permit refacerea rapidă a rezervelor de tehnică de luptă și muniții. Sunt necesare resurse suplimentare, destul de mari, și timp.

Iar cel mai important lucru este că, în urma atacurilor sinucigașe, formațiunile armatei ucrainene au suferit pierderi uriașe. Este vorba de zeci de mii, exact așa, de zeci de mii de oameni.

Și, în ciuda raidurilor constante, a valurilor neîncetate de mobilizare totală în orașele și satele din Ucraina, actualului regim îi este tot mai greu să trimită noi recruți pe front. Rezervele de mobilizare se epuizează.

Oamenii din Ucraina își pun tot mai des întrebarea, legitimă, de altfel: de dragul a ce, pentru ale cui interese meschine mor rudele și apropiații lor? Încet, dar sigur, trezirea la realitate se apropie.

Vedem că și în Europa opinia publică se schimbă. Atât europenii, cât și reprezentanții elitelor europene văd că așa-numitul ajutor acordat Ucrainei este, de fapt, un impas, o risipă nesfârșită de bani și forțe, când de fapt este vorba de a servi interesele altora, departe de interesele europene: interesele hegemonului global de peste Ocean, care profită de pe urma slăbirii Europei. Este în avantajul lui inclusiv prelungirea fără sfârșit a conflictului ucrainean.

Judecând după ceea ce se întâmplă în viața reală, actualele elite aflate la conducerea Statelot Unite fac exact acest lucru. În orice caz, asta este logica în virtutea căreia ele acționează. Dacă o astfel de politică corespunde intereselor reale, fundamentale ale poporului american constituie un mare semn de întrebare, o întrebare retorică, desigur, dar să decidă ei singuri.

Acum însă, flăcările războiului sunt întețite puternic. În acest scop sunt folosite chiar și ambițiile liderilor unor state din Europa de Est, care au transformat de mult timp ura față de Rusia și rusofobia în principalul lor produs de export și într-un instrument al politicii lor interne. Iar acum vor să-și încălzească mâinile din tragedia ucraineană.

În acest sens, nu pot să nu comentez ceea ce tocmai s-a spus: atât informațiile apărute în presă despre planurile creării a ceva de genul unei uniuni polono-lituano-ucrainene. Adică nu vorbim despre vreo adunare de mercenari – sunt destui acolo și sunt distruși -, ci despre o grupare militară regulată, bine sudată și echipată, planificată să fie folosită pentru operațiuni pe teritoriul Ucrainei. Inclusiv pentru a asigura, chipurie, securitatea actualei regiuni din vestul Ucrainei, când, de fapt, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, este vorba despre ocuparea ulterioară a acestor teritorii. În ultimă instanță, perspectiva este evidentă: dacă unitățile poloneze vor intra, spre exemplu, în Lvov sau în alte teritorii ale Ucrainei, acolo vor rămâne. Și vor rămâne pentru totdeauna.

Iar aici, pentru că veni vorba, nu este nimic nou. Vă amintesc că după înfrângerea Germaniei și a aliaților săi la sfârșitul Primului Război Mondial, unitățile poloneze au ocuat Lvovul și teritoriile adiacente, care aparțineau, atunci, Austro-Ungariei.

Incitată de Occident, Polonia a profitat și de tragedia Războiului Civil din Rusia, anexând o serie de gubernii istorice rusești. Aflată atunci într-o situație dintre cele mai dificile, țara noastră a fost nevoită să semneze Tratatul de la Riga în 1921 și, practic, să recunoască ruperea teritoriilor sale.

Și chiar mai înainte, în 1920, Polonia a acaparat o parte a Lituaniei – Ținutul Vilnius, teritoriul din jurul actualei capitale a Lituaniei. Adică împreună cu lituanienii luptau împotriva așa-numitului „imperialism rus”, iar de îndată ce s-a ivit o oportunitate, au smuls imediat o bucată de pământ de la vecini.

După cum se știe, Polonia a luat parte și la divizarea Cehoslovaciei ca urmare a complotului de la Munchen cu Hitler, din 1938. A ocupat complet Těšínské Slezsko.

În anii 1920-1930 ai secolului trecut, în așa-numita regiune poloneză Kresy Wschodnie – care reprezintă, de fapt, teritoriul Ucrainei de Vest, Belarusului de Vest și o parte a Lituaniei – s-a procedat la o polonizare severă și la asimilarea localnicilor, la suprimarea culturilor naționale, a ortodoxiei.

Vreau, de asemenea, să amintesc cum s-a încheiat, într-un final, o astfel de politică agresivă pentru Polonia. S-a încheiat cu tragedia națională din 1939, când Polonia a fost abandonată de aliații occidentali spre a fi devorată de mașinăria militară germană, pierzându-și, de fapt, independența și statalitatea, restabilită, într-o măsură uriașă, datorită Uniunii Sovietice. Și tocmai datorită Uniunii Sovietice, datorită poziției lui Stalin, Polonia a primit importante teritorii în West, pământurile Germaniei. Chiar așa: teritoriile vestice ale Poloniei de astăzi sunt cadoul făcut polonezilor de Stalin.

Prietenii noștri din Varșovia au uitat acest lucru? Le vom amintim noi.

Se observă astăzi cum regimul de la Kiev este gata să facă orice pentru a-și salva pielea de corupt și pentru a-și prelungi existența. Ei scuipă pe poporul ucrainean, pe suveranitate și pe interesele naționale.

Vor face târg cu orice: și cu oameni, și cu pământ. La fel cum au procedat, de altfel, și predecesorii lor ideologici, petliuriștii, care, în 1920, au încheiat cu Polonia așa-zisele convenții secrete, potrivit cărora, în schimbul sprijinului militar, au dat Poloniei pământurile Galiției și Volîniei de Vest. Astfel de trădători sunt și astăzi gata să deschidă porțile pentru stăpânii străini și să vândă încă o dată Ucraina.

În ceea ce-i privește pe liderii polonezi, ei speră, probabil, ca sub umbrela NATO să formeze un fel de coaliție și să intervină direct în conflictul din Ucraina, pentru ca, apoi, să rupă o bucată mai grasă pentru sine, să-și recupereze, după cum consideră ei, teritoriile istorice – actuala Ucraină de Vest. Se știe că visează ei și la teritorii beloruse.

În ceea ce privește politica regimului ucrainean, asta este treaba lui. Ei vor, așa cum procedează, de obicei, trădătorii, să dea, să vândă ceva, să se socotească într-un fel cu patronii – dar asta este, repet, treaba lor, în ultimă instanță. Nu ne vom amesteca în asta.

Dar în ceea ce privește Republica Belarus, ea este parte a Statului Unional, iar declanșarea unei agresiuni împotriva Republicii Belarus va însemna agresiune împotriva Federației Ruse. Vom răspunde la aceasta cu toate mijloacele de care dispunem.

Născocind planurile lor revanșiste, autoritățile poloneze nu spun adevărul nici măcar poporului lor. Iar adevărul este că Occidentul nu se mulțumește doar cu ”carnea de tun ucraineană”, așa că plănuiesc să-i pună în mișcare un nou material consumabil: pe polonezii înșiși, pe lituanieni și mai jos pe listă – pe toți cei de care nu le pasă.

Voi spune un lucru: este un joc foarte periculos, iar autorii unor astfel de planuri ar trebui să se gândească la consecințe.

Serghei Evghenievici [Narîșkin, Director al Serviciului de Informații Externe, SVR – n.r.], sper că serviciul dumneavoastră, ca și celelalte servicii speciale ale noastre, va monitoriza îndeaproape evoluția evenimentelor.