Hot News
Seimul Poloniei a cerut, în unanimitate, Kievului să-și recunoască vina pentru Masacrul de la Volînia
13/07
Armata ucraineană a lovit orașul Tokmak cu muniții cu fragmentație
13/07

Presa: Un locuitor din sudul Suediei va arde Carta NATO în locul Coranului

Foto: Telegram

Lukas, un locuitor din Helsingborg, în vârstă de 29 de ani, care a primit aprobarea poliției pentru organizarea unei manifestații cu incendierea Coranului, are de gând ca să ardă Carta NATO în locul cărții sfinte a musulmanilor. El a ajuns la această decizie după ce a aflat că Turcia a fost de acord să ratifice cererea Suediei de aderare la Alianța Nord-Atlantică, a anunțat ziarul Aftonbladet.

Potrivit manifestantului, intenția de a arde Coranul a fost motivată de dorința de a opri sau cel puțin de a încetini procesul de aderare a Suediei la NATO. „Am multe de spus la manifestația despre NATO și despre statul suedez”, a declarat Lucas. Continuând, el a precizat că nu este deloc obsedat de ideea de a arde Coranul. Ideea unei astfel de manifestații i-a venit în urmă cu mai puțin de două săptămâni. A fost sunat de persoane indignate de acțiunea planificată de el. „Vreau să cer iertare tuturor celor pe care i-am supărat și le-am provocat suferință”, a continuat Lucas.

În același timp, el nu regretă că a depus cerere pentru arderea Coranului. „Dacă eu simt că pentru a salva viața cuiva trebuie să îmbrâncesc o a treia persoană, o voi face”, a explicat Lucas modul lui de a aborda problema. ”Dar dacă ar fi existat vreo modalitate de a face acest lucru fără să supăr pe nimeni, aș alege în schimb acea variantă”.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Unii oameni nu pot ieși în evidență prin inteligență, talent, fapte eroice sau bunătate, fiindcă sunt lipsiți de valoare și nici nu-i prea duce capul. Atunci fac tot felul de tâmpenii și ilegalități, ca să le fie publicat numele măcar la un ziar. Așa și acest individ cu belciug în nas. Acum îl știe lumea cât e de prost. Că vrea să ardă Carta NATO, are impresia că această organizație va avea de suferit pagube, se va desființa? Cât e de naiv. Dar să intenționezi să arzi sau să distrugi prin orice alt mijloc un simbol al unei religii (indiferent că e musulmană, iudaică, hindusă, creștină) este un act de nebunie. Nu ai dreptul să aduci jignire sau blasfemie nici unei religii sau cult. Este un gest mai urât decât cel prin care se arde steagul unei țări. Mai bine ar munci ceva fizic, să-și ocupe timpul cu ceva util, că la capitolul intelect e praștie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979630